Libris.ro, una dintre cele mai mari librării online din România, a inaugurat un depozit de carte care va tripla capacitatea de procesare a comenzilor, în urma unei investiții de aproape 4 milioane de euro.
Depozitul va putea găzdui peste 3 milioane de cărți și va permite ca livrările să fie realizate în 24-48 ore, în mod normal, respectiv în 2-5 zile lucrătoare, în perioadele excepționale precum Black Friday.
Construcția noului depozit a demarat în urmă cu 12 luni. Investiția, inițial estimată la 3 milioane de euro, a ajuns la aproape 4 milioane de euro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Suprafața noului depozit este de 5.000 de metri pătrați, de trei ori mai mare față de fostul depozit și permite un stoc constant de peste 3 milioane de cărți, dar și produse din celelalte game prezente pe site: muzică, jocuri, jucării și alte articole care completează experiența lecturii.
“Noul depozit permite procesarea unui număr triplu de comenzi, până la 10-12.000 zilnic. Ne-am dorit ca lucrările și mutarea să fie încheiate înainte de Black Friday, tocmai pentru a păstra timpul scurt de livrare cu care ne-am obișnuit clienții și în această perioadă aglomerată. Depășirea costurilor estimate inițial s-a datorat atât standardelor de calitate ridicate ale imobilului și cerințelor de securitate, dar și investiției în softul de gestiune a depozitului, care va genera o creștere a eficienței de 20-30%. Compania a ales sistemul pentru managementul depozitului (WMS) de la Senior Software, pentru a-și automatiza operațiunile din noul spațiu de stocare, ceea ce va creste semnificativ capacitatea de livrare și acuratețea datelor”, a declarat Laura Țeposu, director de dezvoltare și fondator Libris.ro.
Black Friday, pe 16 noiembrie: reduceri până la 90%
Pentru campania de Black Friday, care este programată pentru 16 noiembrie, reprezentanții Libris.ro estimează peste 17.000 de comenzi.
Reducerile de până la 90% vor fi aplicate pentru o colecție de titluri aflate în lichidări de stoc, iar 60 – 70% din produsele aflate pe site vor avea reduceri mai mari decât în promoțiile obișnuite.
“Ne-am propus o campanie de Black Friday cu reduceri la cea mai mare parte a produselor din stoc, reduceri care vor fi mult mai mari decât cele dintr-o campanie obișnuită și care ating 90%. Estimăm că numărul de comenzi plasate va crește față de perioada similară din 2017 cu cel puțin 30%, ajungând astfel la peste 17.000 de comenzi. Optimizarea procesului de lucru datorită noului depozit, corelată cu capacitatea de procesare a firmelor de curierat, va duce la un termen de livrare de 2-5 zile lucrătoare pentru comenzile plasate pe 16 noiembrie“, a afirmat Țeposu.
CITEȘTE ȘI Date Profit.ro: Primăria Capitalei pregătește aproape 50 kilometri de piste pentru bicicliști, după 11 milioane euro cheltuite inclusiv pe piste desființate ulterior. TRASEELE proiectateObiectiv 2018: depășirea pragului de 10 milioane euro
După primele 9 luni ale lui 2018, Libris.ro a înregistrat o cifră de afaceri de 6 milioane de euro, în creștere cu 34% față de perioada similară din 2017.
Pentru întreg anul, reprezentanții Libris.ro estimează o creștere totală de până la 40% față de anul precedent, urmând să depășească astfel pragul de 10 milioane de euro cifră de afaceri.
Înființată în 2009, Libris.ro este o afacere 100% românească și una dintre cele mai mari librării online din Romania, cu peste 120.000 de titluri de carte, alături de jocuri pentru copii, board games, muzică, filme și cadouri.
Libris SRL Brașov este controlată de Laura Țeposu - 51,0374 %, Virgil Vasile Oniță - 24,4813 % și Ana Oniță - 24,4813 %, potrivit www.termene.ro.