Klaus Iohannis: În modernizarea economică a României, educația antreprenorială este o dimensiune necesară. Din nefericire, cadrul legislativ nu este mereu cel mai flexibil

Klaus Iohannis: În modernizarea economică a României, educația antreprenorială este o dimensiune necesară. Din nefericire, cadrul legislativ nu este mereu cel mai flexibil
scris 12 mai 2018

Președintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia celei de-a XI-a ediții a Congresului Studenților din România în care vorbește despre contribuția importantă a studenților la dezvoltarea României, dar și despre provocările pieței muncii. Șeful statului susține aducația financiară a tinerilor, afirmând că, în modernizarea economică a României, ”educația antreprenorială este o dimensiune necesară”. Iohannis spune, însă, că, ”din nefericire, cadrul legislativ nu este mereu cel mai flexibil”, iar identificarea posibilităților de finanțare este dificilă.

Președintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia celei de-a XI-a ediții a Congresului Studenților din România. Mesajul a fost prezentat de către Ligia Deca, Consilier de Stat - Departamentul Educație și Cercetare.

Urmărește-ne și pe Google News

În mesaj, Iohannis vorbește despre contribuția importantă a studenților la dezvoltarea României, scrie News.ro.

"Vă felicit pentru organizarea unui nou Congres al Uniunii Studenților din România, o veritabilă platformă de dezbatere a viitorului educației universitare din țara noastră. Această ediție are o semnificație specială dată de faptul că ne aflăm în anul în care celebrăm un secol de la Marea Unire din 1918. Centenarul reprezintă un moment de regândire a priorităților, de reașezare a bazei economice și sociale a dezvoltării noastre ca națiune, iar implicarea studenților în toate aceste procese este esențială. De altfel, în schimbările majore produse în istoria României, contribuția studenților a fost foarte importantă, începând cu revoluția pașoptistă și continuând cu evoluția tuturor curentelor culturale, sociale și economice care au transformat România ultimilor 100 de ani”, se arată în debutul mesajului.

ULTIMA ORĂ Erste: Fondurile europene disponibile pentru România s-ar putea reduce cu o treime ca raport în PIB pe noul buget european, cea mai mare scădere din regiune CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Erste: Fondurile europene disponibile pentru România s-ar putea reduce cu o treime ca raport în PIB pe noul buget european, cea mai mare scădere din regiune

Iohannis susține aducația financiară a studenților, afirmând că, în modernizarea economică a României, ”educația antreprenorială este o dimensiune necesară”.

”Mă bucur să observ că temele abordate în cadrul Congresului sunt legate de integrarea studenților pe piața muncii și în societate în ansamblul său, remarcând aici componenta de educație financiară. În condițiile în care recent ne-am revenit dintr-o criză economică globală cauzată de lipsa de responsabilitate în utilizarea instrumentelor financiar-bancare, dar și în contextul în care dezbaterile pe tema politicii fiscale sunt foarte actuale în spațiul public, această educație este mai importantă ca niciodată. În modernizarea economică a României, educația antreprenorială este la rândul ei o dimensiune necesară. Din nefericire, cadrul legislativ nu este mereu cel mai flexibil, iar identificarea oportunităților de finanțare poate fi dificilă. Pregătirea tinerilor cu abilitățile și competențele necesare pentru a se descurca pe o astfel de piață ar putea multiplica numărul de idei bune de afaceri care se materializează în economie”, se mai arată în mesaj.

Șeful statului apreciază că ”participarea studenților pe piața muncii depinde și de o mai bună corelare a realităților și prognozelor economice cu domeniile de studiu”.

”În acest sens, avem nevoie de o mai bună monitorizare a parcursului profesional al absolvenților și de o adaptare a structurii programelor de studii pentru dezvoltarea competențelor necesare atât în sectorul privat, cât și în cel public. Este din ce în ce mai evidentă nevoia de a înzestra tinerii cu acele cunoștințe, abilități și atitudini care să le permită o flexibilitate crescută. Piața muncii este într-o dinamică accelerată și este foarte posibil ca o mare parte dintre cei care vă aflați astăzi aici să vă schimbați traiectoria profesională, întrucât meseria pentru care vă pregătiți va dispărea în viitor”, a mai spus Iohannis.

Acesta își exprimă convingerea că ”mișcarea studențească va rămâne un factor de progres și de angajament civic în societatea noastră”.

viewscnt
Afla mai multe despre
klaus iohannis
antreprenoriat