Japonia emite cel mai înalt nivel de alertă înainte de sosirea unui taifun extrem de puternic

Japonia emite cel mai înalt nivel de alertă înainte de sosirea unui taifun extrem de puternic
scris 28 aug 2024

Japonia se pregătește să înfrunte cel mai puternic taifun din acest an și autoritățile nipone au emis cel mai înalt nivel de alertă pentru vânturi violente și valuri de furtună în principala insulă din sudul țării, Kyushu, informează AFP.

"Taifunul Shanshan ar trebui să se apropie de sudul insulei Kyushu cu o forță extrem de mare până joi și ar putea atinge uscatul", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului japonez, Yoshimasa Hayashi.

Urmărește-ne și pe Google News
Publicație americană: Armata SUA și cea a României comandă sisteme Joint Assault Bridge, un vehicul pe șenile, blindat, montat pe șasiu de tanc Abrams CITEȘTE ȘI Publicație americană: Armata SUA și cea a României comandă sisteme Joint Assault Bridge, un vehicul pe șenile, blindat, montat pe șasiu de tanc Abrams

"Ne așteptăm ca vânturi violente, valuri înalte și valuri de furtună cu o amploare niciodată cunoscută până acum de mulți oameni să se producă în orele următoare", a adăugat el.

În fața acestei situații, autoritățile nipone au emis cea mai înaltă "alertă specială" pentru vânturi violente, ploi abundente și valuri de inundații și au invitat peste 56.000 de persoane să se evacueze, scrie Agerpres.

Apropierea taifunului, cu rafale ce ating viteza de 252 km/h și care este însoțit deja de ploi abundente, a determinat gigantul din industria automobilelor Toyota să își suspende producția în uzinele sale din întreaga țară.

Toate cele 28 de linii de producție din cele 14 uzine japoneze ale grupului Toyota și ale filialelor sale se vor opri începând de miercuri după-amiază până joi, a explicat un purtător de cuvânt al constructorului japonez.

Totodată, două persoane sunt în continuare date dispărute miercuri după ce o alunecare de teren a acoperit o casă în care se aflau cinci membri ai unei familii în Gamagori, un mic oraș situat pe coasta pacifică din centrul țării.

Două persoane au putut fi salvate, iar "o septuagenară a fost găsită inconștientă și dusă la spital spre ora 14:25 (05:25 GMT)", a declarat un reprezentant al Primăriei din Gamagori, în timp ce echipele de salvare se află în continuare în căutarea celor doi bărbați rămași dispăruți - un septuagenar și un tânăr de aproximativ 30 de ani.

Rusia avertizează Statele Unite că există riscul izbucnirii celui de-al Treilea Război Mondial CITEȘTE ȘI Rusia avertizează Statele Unite că există riscul izbucnirii celui de-al Treilea Război Mondial

1.100 de mm de ploaie în 48 de ore

Miercuri după-amiază, imaginile transmise de postul de televiziune NHK arătau acoperișuri smulse, ferestre sparte și copaci dezrădăcinați.

Specialistul-șef în prognoze ale vremii din cadrul Agenției meteorologice japoneze (JMA), Satoshi Sugimoto, a avertizat că "riscul de producere a unor mari dezastre este extrem de ridicat".

Două departamente din sudul insulei Kyushu ar urma să primească în 48 de ore jumătate din cantitatea anuală de precipitații. La Kagoshima și Miyazaki, se așteaptă 500 mm de ploaie în 24 de ore până joi dimineață, apoi 600 mm de ploaie în următorul interval de 24 de ore până vineri dimineață, potrivit JMA.

Compania aeriană Japan Airlines a anulat 172 de curse interne și șase zboruri internaționale miercuri și joi. Concurentul său ANA a anunțat că a anulat 219 zboruri interne și patru internaționale între miercuri și vineri.

Companiile feroviare care gestionează trenurile de mare viteză, denumite Shinkansen, au anunțat deja că anumite curse ar putea fi de asemenea anulate în funcție de condițiile meteorologice din această săptămână.

Taifunul Shanshan urmează să străbată Japonia de la vest spre est pe parcursul acestei săptămâni.

Taifunurile din această regiune se formează mai aproape de zonele costiere decât în trecut, se intensifică mai repede și rămân mai mult timp deasupra uscatului din cauza schimbărilor climatice, potrivit unui studiu publicat în luna iulie.

Din 15 până pe 17 august, un alt taifun, Ampil, a cauzat anularea unui număr mare de curse feroviare și aeriene în Japonia, însă nu a făcut victime, rănind doar ușor câteva persoane și provocând pagube minore, în timp ce evolua de-a lungul coastei pacifice a Japoniei în largul regiunii Tokyo. 

viewscnt
Afla mai multe despre
japonia
taifun