Isărescu admite că sunt discuții în BNR pentru înăsprirea condițiilor la creditarea populației, dar unii oficiali din bancă nu sunt de acord. Urmează decizia

Isărescu admite că sunt discuții în BNR pentru înăsprirea condițiilor la creditarea populației, dar unii oficiali din bancă nu sunt de acord. Urmează decizia
scris 9 ian 2018

Banca Națională a României nu a adoptat încă o decizie privind înăsprirea condițiilor de creditare a persoanelor fizice, deși în banca centrală sunt discutate de mai bine de 1 an măsuri de limitare a gradului de îndatorare al populației. Guvernatorul Mugur Isărescu spune că mulți dintre colegii săi din BNR se opun unor astfel de măsuri și că o decizie ar trebui așteptată în primăvară.

Gradul de îndatorare al populației este în creștere, mai ales în rândul celor cu credite ipotecare, situația fiind îngrijorătoare în rândul populației cu venituri sub medie, arată ultimul Raport de Stabilitate al BNR, publicat la finele anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News

Direcția de Stabilitate din BNR a propus conducerii băncii mai multe măsuri prin care să fie limitat avansul rapid al îndatorării populației – atât în termeni de volum al creditării cât și al serviciului datoriei.

Peste 1 milion de mașini second-hand au fost înmatriculate sau reînmatriculate în România anul trecut, un record al tuturor timpurilor. Ce mașini caută cel mai des românii, care sunt mărcile cu cele mai mari probleme și cum pot fi evitate \ CITEȘTE ȘI Peste 1 milion de mașini second-hand au fost înmatriculate sau reînmatriculate în România anul trecut, un record al tuturor timpurilor. Ce mașini caută cel mai des românii, care sunt mărcile cu cele mai mari probleme și cum pot fi evitate "țepele"

Consiliul de Administrație n-a luat încă o decizie, spune Isărescu, care admite că au existat discuții. Guvernatorul așteaptă o recomandare de la Comitetul de Supraveghere Macroprudențială.

“Acelea (limitarea îndatorării populației, n. red.) fac parte din pachetul de măsuri macroprudențiale pe care, eventual, le va hotărî Comitetul Macroprudețial, le va recomanda Băncii Naționale și Banca Națională va reacționa”, spune Isărescu.

Practic, Isărescu așteaptă să-și dea singur recomandări, în condițiile în care el este și președintele Comitetului și BNR mai este reprezentată și de prim-viceguvernatorul Florin Georgescu și viceguvernatorul Liviu Voinea, restul până la 9 membri fiind reprezentanții Ministerului de Finanțe și Autorității de Supraveghere Financiară.

EXCLUSIV Privilegiu unic pentru notari și pe piața asigurărilor: au singura societate căreia i s-a permis, de 20 de ani, să funcționeze nesupravegheată de ASF și în afara regulilor impuse restului pieței CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Privilegiu unic pentru notari și pe piața asigurărilor: au singura societate căreia i s-a permis, de 20 de ani, să funcționeze nesupravegheată de ASF și în afara regulilor impuse restului pieței

“Le-am discutat (măsurile, n. red.) în ședința precedentă, n-am luat încă o decizie, le-am discutat și în Comitetul de politică monetară, cu toate că nu s-a dorit acest lucru, monetariștii de la BNR vor să rămână, așa, monetariști mai puri, nu să intervină cu alte măsuri, dar asta e lumea către care ne îndreptăm. Și tangențial le-am discutat și în Consiliul de Administrație. Intră într-un mix mai mare. În mixul de politici fiscal-monetare probabil că vom pune și aceste măsuri macroprudențiale”, explică guvernatorul.

Comitetul de Supraveghere Macroprudențială constata la ședința din decembrie, așa cum a făcut anterior și BNR, că se acumulează vulnerabilități în creditarea populației și că prețul proprietăților rezidențiale a crescut în termeni anuali cu 8,4% (iunie), peste pragul de alertă de 6% al Comisiei Europene, dar sub pragul semnal de 10%. Comitetul a emis, în schimb, o recomandare pentru creșterea cerințelor de capital ale băncilor care cumulează credite neperformante.

Isărescu spune că ceilalți oficiali din BNR nu sunt de acord cu măsurile de restrângere a creditării.

“Mulți dintre colegii mei nu sunt de acord cu ce spun eu acum. Lumea se schimbă, ne schimbăm și noi cu ea și încercăm să facem lucrurile să meargă mai bine. Dacă se vor lua asemenea măsuri, probabil că se vor lua prin primăvară”, susține guvernatorul.

EXCLUSIV Fostul președinte al ANCOM Adrian Diță, care a demisionat după ce a schimbat din temelii structura arbitrului unei piețe de 4 miliarde euro, a preluat șefia instituției care se ocupă de contractele offset CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fostul președinte al ANCOM Adrian Diță, care a demisionat după ce a schimbat din temelii structura arbitrului unei piețe de 4 miliarde euro, a preluat șefia instituției care se ocupă de contractele offset

Creditul acordat populației de către bănci a crescut în noiembrie, în termeni anuali, cu 7,8%, la 121,6 miliarde de lei. Peste jumătate din sold este aferent creditului pentru locuințe, care a crescut cu 13,2% între noiembrie 2017 și noiembrie 2016.

Direcția de Stabilitate consideră că băncile n-ar trebui să acorde credite la un nivel al ratelor de peste 55% din salariu, în timp ce nivelul prudențial acceptabil este de 45%.

Ponderea serviciului datoriei bancare în salariul net lunar al debitorilor cu credite ipotecare este de circa 33%. Însă debitorii care au contractat credite noi între septembrie 2016 și septembrie 2017 au un serviciu al datoriei în venituri de circa 38%, în creștere ușoară față de perioada anterioară.

EXCLUSIV Răsturnare de situație în piața asigurărilor. Doi mari brokeri „schismatici” revin în Uniunea de profil: \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Răsturnare de situație în piața asigurărilor. Doi mari brokeri „schismatici” revin în Uniunea de profil: "Au fost zece ani de lupte între orgolii. Această stare trebuie să ia sfârșit"

BNR remarcă “vulnerabilități importante” în cazul persoanelor care câștigă sub salariul mediu, circa 29% dintre cei cu credite ipotecare. Aceștia au deja un grad de îndatorare de 51% și sunt și cei mai expuși creșterilor de dobândă.

Potrivit Raportului de Stabilitate, un grad de îndatorare de peste 55% conduce la o probabilitate de nerambursare de aproximativ 5 ori mai mare în cazul creditului ipotecar și de 2 ori mai mare pentru cele de consum negarantat. Totodată, rata creditelor neperformante este dublă în cazul debitorilor cu un grad de îndatorare peste 55%, față de media expunerilor către populație, arată BNR.

Estimările preliminare ale BNR arată că rata creditelor neperformante la nivelul sectorului populației s-ar majora de la valoarea actuală de 5,8%, la 7,3% într-un orizont de 1 an în ipoteza unui șoc de 2 puncte procentuale pe rata dobânzii, potrivit ultimului Raport privind Stabilitatea Financiară, iar mare parte din acest șoc deja a și fost livrat, după creșterea ROBOR de la sub 1% la 2%.

BNR consideră creșterea dobânzilor drept principalul risc la adresa stabilității financiare, în condițiile în care inflația este în creștere și marile bănci centrale ale lumii renunță gradul la politicile monetare ultra-stimulative. Banca centrală a crescut, de altfel, dobânda cheie pentru prima dată în aproape 10 ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
bnr
crestere dobanzi
limitare grad indatorare
supraindatorare populatie