Cristian Ionescu, până de curând director adjunct al Allianz Țiriac, va fi, din 5 decembrie, membru în boardul Asirom. Pe termen mediu, Ionescu va ocupa funcția de CEO al companiei, înlocuindu-l pe Juraj Lelkes, al cărui mandat expiră în luna mai a anului viitor, spun sursele Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Decizia a fost confirmată la nivelul conducerii Vienna Insurance Group, cea mai importantă prezență din piața locală a asigurărilor prin Omniasig, Asirom și BCR Asigurări de Viață.
Într-o primă fază, ca membru a board-ului Asirom, Ionescu ar urma să se ocupe de partea juridică și de zona de bancassurance.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
El ar fi plecat de la Allianz Țiriac din cauza unor diferende de opinie în ceea ce privește strategia asigurătorului cu actualul CEO al companiei, Virgil Șoncutean.
Cristian Ionescu a fost numit pe postul de director general adjunct al Allianz Țiriac în 2013 și a părăsit acest post în urmă cu aproximativ două luni. Contactat de Profit.ro, Ionescu nici nu a comentat, nici nu a infirmat informația, spunând că “situația se va lămuri în următoarea perioadă”.
Cristian Ionescu este al doilea om “transferat” de Asirom de la Allianz Țiriac, după Octavian Bazon, responsabil pe zona de daune la compania deținută de Vienna Insurance Group.
Venirea fostului director adjunct al Allianz Țiriac la Asirom nu va presupune excluderea din board al vreunuia dintre actualii membri în condițiile în care Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat un board de șase membri pentru Asirom, atipic ca număr pentru piața din România.
După ce Ionescu va prelua, la jumătatea anului viitor, funcția de șef executiv al Asirom, actualul CEO, Juraj Lelkes, ar urma să își păstreze o poziție importantă în legătură cu România. Este posibil ca el să reprezinte boardul VIG în țara noastră.
Lelkes a ținut întotdeauna să își evidențieze relația bună cu conducerea VIG și influența pe care o are la cel mai înalt nivel al grupului. Lelkes a realizat perfomanțe foarte importante cu Kooperativa, firmă a VIG din Slovacia pe care a dus-o în poziția de lider autoritar al pieței, inclusiv din perspectiva profiturilor obținute.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Un pachet cumulat de 20% din acțiunile celui mai mare vânzător de asigurări de locuință a fost scos la vânzare. Cine are primele oferteLelkes a fost primul CEO al Asirom din ultimii 7-8 ani care a mizat pe revenirea asigurătorului în piață și a reușit să îl readucă în topul după primele brute subcsrise, mai ales pe fondul vânzărilor de RCA. Practic, Asirom este singura companie de asigurări care contează în piața RCA cu excepția Euroins și City, societăți care se bazează exclusiv pe această linie de asigurări. Revenirea Asirom are la bază și o mai bunp relație cu brokerii, ale căror comisioane le-a crescut în anumite perioade.
Recunoscut în țara de origine, Slovacia, ca un vânzător prin excelență, Lelkes a realizat inclusiv creșteri de trei cifre pentru Asirom, însă mandatul său a fost marcat și de probleme cu plata daunelor, așa cum a arătat în premieră Profit.ro.
Tot pentru Profit.ro, Lelkes a arătat că problemele cu plata daunelor au fost un efect firesc al “efortului” pe care Asirom l-a făcut pentru preluarea în asigurare a clienților rămași fără polițe după falimentele Astra Asigurări și Carpatica Asigurări.
Din informațiile Profit.ro, rolulul lui Lelkes ar urma să rămână unul foarte important, însă VIG se așteaptă la o perioadă în care expansiunea pentru cotă de piață să treacă pe locul doi, după profitabilitate.
Anterior aducerii lui Ionescu, VIG a mai făcut o mutare prin care a încercat să transmită că intră într-o nouă etapă prin aducerea lui Dan Gătăianțu pe postul de CFO și membru al boardului.
VIG mai deține în România și Omniasig, companie care se axează mai ales pe zona de asigurări corporate, cu o componentă de RCA de maximum o treime din portofoliu.