Instanța reduce de peste 6 ori amenda Consiliului Concurenței aplicată Aegon Pensii în 2010

Instanța reduce de peste 6 ori amenda Consiliului Concurenței aplicată Aegon Pensii în 2010
scris 23 mar 2016

Curtea de Apel București (CAB) a hotărât, săptămâna trecută, reducerea amenzii prin care Consiliul Concurenței a sancționat Aegon Pensii Private pentru că, alături de alți 13 administratori, ar fi încălcat legislația prin repartizarea în mod egal a persoanelor care au semnat mai multe cereri de înscriere la un fond de pensii private (Pilonul II).

“Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Aegon Pensii Private în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței. Anulează în parte Decizia 39/2010 emisă de Consiliul Concurenței cu privire la cuantumul amenzii aplicate reclamantei și reduce cuantumul acesteia de la 150.301 lei la 23.176 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, 15.03.2016”, se arată pe pagina web a instanței.

Urmărește-ne și pe Google News

În septembrie 2011, CAB a anulat amenda aplicată de autoritatea de reglementare în concurență, dar decizia a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ)  în noiembrie 2015.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

“Decizia 3807/26.11.2015. Admite recursul declarat de Consiliul Concurenței împotriva sentinței 5266 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel București. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, 26 noiembrie 2015”, se arată pe pagina web a ÎCCJ.

Lansarea eMAG în Polonia sub denumirea emag.pl va fi în toamnă CITEȘTE ȘI Lansarea eMAG în Polonia sub denumirea emag.pl va fi în toamnă

În august 2010, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a anunțat că instituția a amendat cu 5,2 milioane de lei un număr de 14 administratori de fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) pentru că "s-au înțeles" să încalce legislația cu privire la repartizarea persoanelor care s-au înscris la două sau mai multe fonduri.

"Potrivit legii, cei cu mai mult de două semnături trebuia să intre întru-un proces de repartizare aleatorie, așa numita loterie. Practic, administratorii s-au înțeles și și-au împărțit în mod egal persoanele cu dublă semnătură", declara Chirițoiu într-o conferință din 17 august 2010.

Potrivit datelor Consiliului Concurenței, aproape 80.000 de persoane au aderat la mai multe fonduri.

Amenda a reprezentat 10% din valoarea activelor fondurilor administrate de fiecare societate la finele anului 2009, care se ridica la 2,38 miliarde de lei.

La finele anului trecut, activele celor șapte fonduri de pensii prezente pe Pilonul II însumau 24,67 miliarde de lei (5,45 miliarde de euro ).

Sancțiunea aplicată de Consilului Concurenței a survenit unei investigații inițiată în decembrie 2007.

Ancheta a vizat modul de repartizare a persoanelor care au aderat la mai multe fonduri de pensii private și posibila înțelegere între administratori cu privire la nivelul maxim al comisionului de administrare pe care urmau să îl practice pe Pilonul II.

Defalcat, cea mai mare amendă a primit-o ING Pensii - 1,573 milioane de lei, urmată de Allianz-Țiriac Pensii - 1,259 milioane de lei și Generali Pensii - 474.333 de lei.

În cazul celorlați 11 administratori, sancțiunile au fost următoarele: Aviva Pensii (preluată de Alico Pensii în 2012) - 422.868 lei, BCR Pensii - 391.809 lei, Eureko Pensii - 382.215 lei, Alico Pensii (fostă AIG Pensii) - 293.443 lei, BRD Pensii - 165.911 lei, Aegon Pensii - 150.301 lei, Omega Interconsult SRL (succesorul legal al OTP Pensii) - 58.699 lei, KD Real Management Solution SRL (succesorul legal al KD Pensii) - 21.839 lei, Prima Pensii - 13.713 lei, TBIH Management Services SRL (succesorul legal al Omniasig Pensii) - 4.748 lei și IMO Property Investments (succesorul legal al Bancpost Pensii) - 1.815 lei.

După publicarea deciziei privind sancțiunea, administratorii de fonduri NN Pensii, Allianz-Țiriac Pensii, Aviva Pensii, BCR Pensii, Eureko Pensii, Aegon Pensii și BRD Pensii au contestat în justiție decizia Consiliului Concurenței, solicitând Curții de Apel București, fiecare în parte, suspendarea și, respectiv, anularea amenzii.

În noiembrie 2013, ÎCCJ a hotărât, irevocabil, reducerea amenzii aplicate Allianz-Țiriac Pensii Private, de la 1,259 milioane de lei la 629.636 lei.

De asemenea, și în cazul Generali Pensii instanța a decis, printr-o hotărâre irevocabilă, diminuarea sancțiunii de la 474.333 lei la 89.049 lei.

În schimb, Metropolitan Life Pensii Private (fostă Alico Pensii Private) a pierdut procesul prin care a contestat sancțiunea, după ce instanța a admis recursul Consiliului Concurenței împotriva unei sentințe a CAB, prin care amenda a fost anulată.

În schimb, BRD Pensii Private a avut câștig de cauză, după ce ÎCCJ a hotărât menținerea unei decizii a CAB din decembrie 2011, prin care instanța a redus amenda de la 165.911 lei la 45.156 lei.

De asemenea, NN Pensii Private a reușit reducerea sancțiunii de la 1,57 milioane de lei la 355.126 lei, în noiembrie 2015.

În februarie 2013, Eureko Pensii Private a obținut anularea integrală a sancțiunii.

În cazul Eureko Pensii Parivate, o decizie finală va fi luată la începutul lunii aprilie, când este programat ultimul termen al procesului.

viewscnt
Afla mai multe despre
aegon
pensii private
consiliul concurentei
amenda
litigiu