Inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) au verificat, în perioada 01 iulie - 26 august 2016, 2.080 de contribuabili care își desfășoară activitatea în stațiunile turistice de pe litoralul Mării Negre. În urma controalelor, aceștia au dispus amenzi și confiscări în valoare totală de peste 10,3 milioane lei, informează instituția.
Urmărește-ne și pe Google News
Într-un interviu pentru Profit.ro, președintele ANAF, Dragoș Doroș declara, în urmă cu două săptămâni, că, în perioada sezonului estival actual, au fost deja verificați circa jumătate dintre agenții economici de pe litoral.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Potrivit unui comunicat al Antifraudei au fost aplicate:
- 2.444 de sancțiuni contravenționale (2.001 de amenzi și 443 de avertismente), valoarea amenzilor însumând 9.666.249 de lei;
- confiscãri de sume (numerar), venituri ilicite și bunuri în valoare totalã de 696.337 de lei.
Totodatã, inspectorii antifraudă au dispus suspendarea activității a 23 de operatori economici (12 pentru neutilizarea casei de marcat, 8 pentru nedotare cu aparat de marcat electronic fiscal și 3 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 227/2015, respectiv deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea de produse accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător).