Banca Națională a României (BNR) a lansat o licitație pentru cumpărarea unei platforme e-commerce (magazin online) dedicată comercializării online a produselor numismatice ale instituției. Cu o durată de 10 luni, contractul a fost estimat la 135.000 lei, fără TVA, relevă date analizate de Profit.ro.
"Soluția e-commerce va asigura posibilitatea de achiziționare online a produselor numismatice ale BNR și va fi accesabilă printr-un link de tip subdomeniu (de exemplu eshop.bnr.ro) sau link dedicat (de exemplu www.bnr.ro/eshop) aflat pe site-ul BNR, în pagina de prezentare a emisiunilor numismatice, în pagina comunicatului de presă și în pagina de prezentare a fiecărui produs nou lansat după intrarea în producție a acesteia. Soluția va fi de sine stătătoare și va funcționa în afara site-ului BNR", se arată în caietul de sarcini al licitației.
CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ Compania americană Mocha Global cumpără Lemur Labs București, specializată în aplicații mobile pentru Android sub brandul T-Me Studios. Tranzacție de 3 milioane dolari, în 3 tranșe. " Acum vom dezvolta un business mult mai mare."În anul 2019, BNR a lansat 18 emisiuni numismatice monetare, concretizate în 29 de monede, dintre care 8 din aur, 13 din argint, 2 din tombac cuprat și 6 din alamă.
Tirajele au fost diferențiate în funcție de metalul din care au fost confecționate, respectiv au fost emise 3.800 piese din aur, 4.200 piese din argint, 550 piese din tombac cuprat și 175.000 piese din alamă.
De asemenea, BNR a lansat în 2019 și o bancnotă aniversară pentru colecționare, cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Ion I. C. Brătianu. Emisiunea a avut un tiraj de 30.000 de bancnote.