Ghid ilustrativ Panama Papers: Firmele offshore, traseul banilor și motivele, pe înțelesul tuturor

Ghid ilustrativ Panama Papers: Firmele offshore, traseul banilor și motivele, pe înțelesul tuturor
scris 6 apr 2016

Informațiile din ultimele zile privind șefii de stat și alți politicieni de rang înalt, miliardari, celebrități, sportivi, dar și rețele criminale care au folosit societăți offshore înregistrate în paradisuri fiscale au adus insistent în atenția publicului termenul de "firmă offshore", motiv pentru care jurnaliștii britanici au descris în detaliu, la nivelul de înțelegere al unui copil în vârstă de 5 ani, care sunt traseul banilor într-un astfel de sistem și scopul operațiunii.

Pentru a explica cât mai simplu în ce anume constau activitățile legate de structurile offshore, a fost prezentată o modalitate eficientă de a "traduce" complexitatea procesului printr-o analogie amuzantă și, în același timp, eficientă, scrie The Guardian.

Urmărește-ne și pe Google News

Sursa foto:theguardian/Ben Longden

Sursa foto:theguardian/Ben Longden

Este astfel arătat, la nivelul unui copil, că, atunci când primești bani de buzunar, îi pui la păstrare într-o pușculiță pe un raft din dulapul tău. Mama ta știe unde ai pus pușculița, așa că, din când în când, se uită să vadă dacă ai mai pus bani sau dacă ai cheltuit din ei.

Sursa foto:theguardian/Ben Longden

Sursa foto:theguardian/Ben Longden

La un moment dat, ai putea să te gândești că nu mai vrei ca mama ta să verifice pușculița. Îți iei o nouă pușculiță, pe care o duci acasă la prietenul tău, Johnny. După ce îți scrii numele pe ea, pui pușculița în dulapul prietenului tău. Mama lui Johnny este foarte ocupată și nu verifică niciodată pușculița fiului ei, astfel că banii tăi sunt în siguranță la el și îi poți ține acolo în secret. 

Sursa foto:theguardian/Ben Longden

Sursa foto:theguardian/Ben Longden

În curând, toți copiii vecinilor își dau seama cât de bună este ideea ta, astfel că își duc și ei pușculițele acasă la Johnny.

Sursa foto:theguardian/Ben Longden

Sursa foto:theguardian/Ben Longden

Într-una din zile, însă, mama lui Johnny se uită în dulapul lui și, după ce descoperă mulțimea de pușculițe, le spune părinților celorlalți copii.

Sursa foto:theguardian/Ben Longden

Sursa foto:theguardian/Ben Longden

Dar nu toți copiii și-au dus banii acasă la Johnny din motive greșite.

VIDEO Premierul Islandei pleacă nervos din mijlocul unui interviu, întrebat despre firme offshore CITEȘTE ȘI VIDEO Premierul Islandei pleacă nervos din mijlocul unui interviu, întrebat despre firme offshore

Astfel, Eric voia doar să găsească o ascunzătoare mai bună, din cauză că fratele lui îi fură mereu bani din pușculiță. Tammy avea în plan să strângă bani pentru a-i cumpăra un cadou mamei, fără știrea ei, iar lui Azim i s-a părut amuzant să își țină pușculița la Johnny.

Sursa foto:theguardian/Ben Longden

Sursa foto:theguardian/Ben Longden

Însă unii dintre copii au avut motive ascunse pentru a face acest lucru.

Elizabeth obișnuia să fure banii colegilor și nu voia ca părinții ei să afle. Rhys fura bani din geanta mamei, iar Bobby nu voia ca părinții lui să afle că își cumpără dulciuri, deși era la regim.

În viața reală, o mulțime de oameni foarte importanți tocmai au fost prinși că își ascundeau banii acasă la Johnny în Panama, iar mamele lor au aflat acest lucru. În curând, vom ști mai multe despre câți dintre acești oameni importanți au avut motive întemeiate pentru aceasta și câți nu. Oricum, aproape toți vor avea probleme, relatează publicația

Sursa foto:theguardian/Ben Longden

Sursa foto:theguardian/Ben Longden

Analogia creată este foarte eficientă, în special datorită felului în care explică că nu toată lumea are motive greșite pentru a-și păstra banii în companii sau conturi offshore.

Șefa DNA, Codruța Kovesi, a fost spionată de firma unui fost director Mossad CITEȘTE ȘI Șefa DNA, Codruța Kovesi, a fost spionată de firma unui fost director Mossad

Printre motivele legitime se numără, potrivit unei analize a Fusion Investigative Unit, păstrarea unor secrete comerciale, în timp ce argumente mai puțin întemeiate ar fi nedeclararea unui conflict de interese (ca în cazul premierului Islandei) sau folosirea companiei offshore pentru a face comerț cu arme.

Înființarea unei companii paravan ar mai putea părea suspicioasă dacă este făcută exact la momentul când țara pe care o conduci se află în război, după cum indică documentele Panama Papers în cazul președintelui ucrainean Petro Poroshenko, sau dacă, în calitate de prim ministru al Marii Britanii, declari public că evitarea plății taxelor este *moral greșită, doar ca ulterior să iasă la iveală că o astfel de structură a fost utilizată de familia ta tocmai pentru a nu plăti taxe în Anglia.

viewscnt
Afla mai multe despre
panama
papers
offshore
ghid
traseul