Constituie discriminare refuzul conducătorului serviciului de taximetrie, precum și al conducătorului auto de transport alternativ cu autoturism de a asigura transportul persoanei cu handicap și al dispozitivului de mers, inclusiv accesul alături de câinele-ghid, prevede un proiect de lege promulgat de șeful statului. Accesul câinelui-ghid va fi gratuit.
Pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost publicat Ghidul asociațiilor, fundațiilor și federațiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, anunță Fiscul. Materialul informativ se adresează asociațiilor, fundațiilor și federațiilor constituite în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000.
Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, în vederea informării tuturor contribuabililor ce realizează transporturi naționale cu risc fiscal ridicat și transporturi internaționale.
La circa două luni după ce a fost implementat și lansat în România, Sistemul Garanție-Returnare aduce atât provocări, cât și progrese semnificative în efortul de a promova reciclarea și de a reduce impactul poluării prin ambalaje asupra mediului înconjurător.
Sistemul eFactură nu are probleme de funcționalitate, însă anumite acțiuni ale utilizatorilor conduc la situații cum este încărcarea aceleiași facturi în mai multe exemplare, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, la un post Tv. Potrivit ministrului, cauza acestei probleme, cu facturi încărcate în zeci de exemplare este că utilizatorul care încarcă factura apasă în mod repetat tasta "Trimite". CNIF, centrul IT al finanțelor, va veni cu o soluție la această problemă, urmând ca ulterior sistemul eFactură să anuleze fcturile încărcate în mod repetat.
Din 1 ianuarie 2024, Sistemul național RO e-Factura devine obligatoriu pentru operatorii economici care efectuează livrări de bunuri și prestări de servicii care au locul livrării sau prestării în România. Specialiștii Ministerului de Finanțe și ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală organizează două webinarii, cu tema RO e-FACTURA, în zilele de 14 și 21 decembrie. Recent a fost publicat și un ghid privind utilizarea sistemului de facturare electronică.
În contextul implementării cu caracter obligatoriu a sistemului RO e-Factura de la 1 ianuarie 2024, pentru toate livrările de bunuri și prestările de servicii care au loc în România, realizate în relația business-to-business (B2B), MF și ANAF publică un ghid pentru contribuabili care oferă informații esențiale pentru adoptarea și implementarea facturării electronice. Standardizarea sistemului de facturare electronică la nivel internațional are beneficii semnificative în ceea ce privește reducerea fraudei TVA la nivel național și are drept principal scop reducerea pierderilor asociate cu evaziunea fiscală.
Refuzul taximetriștilor, precum și a șoferilor de Uber sau Bold de a asigura transportul persoanei cu handicap și a dispozitivului de mers ale acesteia, inclusiv accesul în autovehicul a câinelui-ghid, va constitui discriminare, conform unui proiect de lege adoptat de Senat.
Ghidul Michelin este un proiect foarte important pentru o țară, spune, la PROFIT NEWS TV, Cristian Preotu, CEO Le Manoir Group. Dacă nu în 2023, cu siguranță în 2024 ghidul Michelin va ajunge și în România, estimează acesta.
Apelul de proiecte pentru digitalizare în vederea consolidării poziției competitive a firmelor, din Programul de digitalizare a IMM, va fi lansat miercuri, 15 februarie, după mai multe amânări, iar la aceeași dată va fi lansat în consultare și ghidul pentru investițiile mari în digitalizare, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ioan Marcel Boloș, în deschiderea Conferinței EU Funds Profit.ro & First Bank - Finanțăm relansarea economiei.
Cel mai vechi și mai cunoscut ghid al hotelurilor și restaurantelor din Europa, care acordă celebrele „stele Michelin”, ar putea apărea pe piața locală anul următor sau în maximum doi ani.
Singurul ghid de turism autorizat din orașul Sulina, Mihai Călin, susține că anul trecut a fost unul „criminal” pentru speciile protejate din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD), din cauză că foarte mulți turiști și conducătorii ambarcațiunilor în care se aflau nu au respectat regulile unei rezervații.
Banca Comercială Română a lansat un ghid dedicat antreprenorilor în care arată ce indicatori analizează banca atunci când decide dacă acordă sau nu un împrumut.
ANAF a întocmit și publicat un ghid care ar trebui să ajute contabilii referitor la întocmirea și utilizarea principalelor documente financiar - contabile și obligații referitoare la întocmirea raportărilor anuale întocmirea raportărilor anuale prevăzute de Legea contabilității. Acesta este primul ghid pus la dispoziția plătitorilor de taxe în acest an.
ANAF pune acum la dispoziția populației și firmelor un ghid cu procedura de mediere. Medierea, disponibilă de la finele săptămânii trecute, conferă posibilitatea populației și firmelor în cazul cărora a fost inițiată procedura de executare silită să depună, în termen de 15 zile de la primirea somației, o notificare în care să ceară să se întâlnească cu reprezentanții ANAF pentru a discuta situația.
Pasagerii Uber care au un comportament neadecvat ar putea primi interdicție de a mai circula cu mașinile șoferilor parteneri.
Un publicist francez a prezentat marți un rar ghid turistic dedicat Coreei de Nord, în care prezintă istoria, cultura și peisajele naturale ale acestei țări pe care o descrie drept "un stat comunist totalitar", dar i-a avertizat pe turiști să nu ia cu ei această publicație în cazul unei eventuale vizite, transmit Reuters și AFP.
Astăzi, 31 iulie, este ultima zi în care persoanele fizice pot depune în termen legal Declarația Unică, obligatorie pentru cei care obțin venituri din activități independente, cedarea folosinței bunurilor și altele. Cei care depun declarația începând de miercuri vor fi amendați cu 50-500 de lei pentru depășirea termenului legal.
Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice poate fi depusă până luni, 16 iulie, inclusiv, întrucât ziua termenului legal în 2018, 15 iulie, este duminică, zi nelucrătoare. Nedepunerea în termen a declarației constituie contravenție și este amendată cu 500 - 1.000 de lei. Fiscul a publicat un ghid pentru a ajuta persoanele care trebuie să depună formularul.
Serviciul Român de Informații (SRI) a publicat un ghid cu sfaturi esențiale de securitate cibernetică, pentru utilizatorii obișnuiți, care sintetizează o serie de informații cu privire la riscurile existente și prezintă câteva metode utile pentru a determina reflexe simple în folosirea în siguranță a sistemelor informatice.
ANAF a publicat un ghid în care explică persoanelor fizice de ce acte au nevoie și cum trebuie să procedeze pentru a obține diverse documente sau pentru a respecta anumite obligații de declarare. Printre obligațiile detaliate sunt înregistrarea sau rezilierea contractelor de închiriere, înregistrarea persoanelor fizice cu activități independente sau profesii liberale, precum și înregistrarea în scopuri de TVA.
ANAF a publicat un ghid pentru inspecția fiscală, al cărui scop, afirmă ANAF, este să asigure „îmbunătățirea relației dintre ANAF și contribuabili/plătitori prin sporirea transparenței procesului de inspecție fiscală”. Ghidul furnizează informații despre tipurile de controale, procesele efectuării inspecției fiscale, drepturile și obligațiile contribuabilului/plătitorului și conduita inspectorului fiscal.
Marius Mihuț era, în 2013, un simplu ghid în Tenerife, care colabora cu o agenție românească și se ocupa de 20 de turiști pe săptămână. În doar câțiva ani, a ajuns să aibă opt angajați și să-și facă o firmă de ghizi și turoperare, care se ocupă de serviciile a 350 de turiști pe săptămână și revinde camere de hotel către agenții românești, având afaceri de 3 milioane de euro pe an.
Clădirile au o influență critică asupra siguranței și sănătății oamenilor, iar datele Eurostat arată că România are cel mai vechi stoc de locuințe din Uniunea Europeană (UE), existând blocuri de locuințe unde nu s-a efectuat nici un fel de lucrare de reparații în ultimii 20-30 de ani, a declarat președintele BCR Banca pentru Locuințe, Lucian Anghel.
Consiliul Concurenței lansează un ghid care explică firmelor ce anume trebuie să facă pentru a nu încălca regulile de concurență, document valabil atât pentru corporații multinaționale, cât și pentru întreprinderi mici ori mijlocii.