Cancelarul german Olaf Scholz a promis că va intensifica deportările și va reduce imigrația ilegală, în timpul unei vizite în orașul Solingen, unde vineri trei persoane au fost înjunghiat mortal, relatează Reuters.
'Acesta este terorism, terorism împotriva noastră, a tuturor', a declarat Scholz după ce a depus o coroană de flori la locul atacului, în memoria victimelor, scrie Agerpres.
Atacul, despre care anchetatorii cred că a fost comis de sirian suspectat de apartenență la Statul Islamic, a alimentat tensiunile în Germania în privința regulile de azil și de deportare, precum și a infracțiunilor cu violență, înaintea alegerilor ce vor avea loc în septembrie în trei landuri estice.
'Vom face tot ceea ce putem pentru a ne asigura că aceia care nu pot și nu au permisiunea să stea în Germania sunt repatriați și deportați', a spus cancelarul.
El l-a descris pe suspect drept 'un caz Dublin', referindu-se la regulamentul UE ce prevede că solicitanții de azil trebuie să își depună cererile în prima țară membră a UE în care ajung.
Potrivit media din Germania, autoritățile plănuiau deportarea sirianului în Bulgaria anul trecut, însă aceasta nu s-a realizat pentru că, atunci când au încercat să o pună în aplicare, bărbatul nu a fost găsit în centrul pentru refugiați unde era cazat.
Scholz a mai promis luni înăsprirea legislației privind portul armelor letale, la trei zile după atacul cu cuțit de la Solingen, declarându-se convins că un proiect de lege în acest sens va fi aprobat rapid de parlament.
CITEȘTE ȘI VIDEO Cetățenii și magazinele pot reclama disfuncționalități ale SGR la un număr nou, prin intermediul WhatsAppTrei persoane au fos ucise și opt rănite în atacul comis vineri într-o piață din centrul orașului Solingen, în timpul Festivalului Diversității, organizat pentru a sărbători 650 de ani de existență a localității.
Poliția l-a arestat pe presupusul agresor, un sirian de 26 de ani, care, la ordinul unui judecător, a rămas în custodia poliției.
Parchetul federal a preluat cazul și îl investighează pe suspect pentru omor și posibilă apartenență la gruparea jihadistă Statul Islamic.
Tot luni, agenția germană DPA a relatat că secretarul general al Partidului Social-Democrat german (SPD), Kevin Kühnert, a respins apelurile opoziției de a se limita imigrația din Siria și Afganistan.
În urma atacului, opoziția germană și-a intensificat retorica antiimigrație, Friedrich Merz, liderul Uniunii Creștin-Democrate (CDU), cerând oprirea imediată a primirii de refugiați din Siria și Afganistan.
Social-democratul Kühnert a respins luni această cerere.
Multe dintre propunerile lui Merz contravin Legii fundamentale germane, care statuează dreptul la azil, a afirmat el la televiziunea ARD.
'Răspunsul nu poate fi să le trântim ușa în față oamenilor care fug ei înșiși de islamiști pentru că sunt persecutați pentru modul lor de viață', a explicat social-democratul.
În schimb, trebuie clarificat de ce suspectul, care ar fi trebuit să fie deportat în Bulgaria anul trecut, nu a fost returnat, a spus politicianul social-democrat.
CITEȘTE ȘI Rata de promovare la Bacalaureat 2024, sesiunea august – cea mai mică din ultimii 7 aniKühnert a spus că, din câte se cunoaște, Bulgaria era pregătită să îl accepte pe sirian.
'Landurile federale sunt responsabile în Germania cu deportările, iar în acest caz ar fi fost vorba de Renania de Nord - Westfalia', a declarat el, referindu-se la landul vestic în care se află orașul Solingen.
Kühnert a mai spus că guvernul - SPD, Verzii și FDP - lucrează la soluții pentru a înlesni deportarea celor care comit infracțiuni grave, inclusiv spre Siria și Afganistan.
Mai multă atenție este necesară în ce privește radicalizarea, domeniu în care Germania 'nu face progrese bune în acest moment', a adăugat el.
Opoziția a continuat luni să facă presiuni pentru modificarea legii azilului.
Grupul parlamentar al CDU și CSU a cerut convocarea unei ședințe speciale a comisiei pentru afaceri interne, în această săptămână, care să ia în discuție atacul de la Solingen, a anunțat vicepreședintele CSU Andrea Lindholz la postul RTL/ntv.
În timpul reuniunii, ministrului de interne Nancy Faeser i se va cere să spună ce măsuri are în plan guvernul și cum intenționează să îmbunătățească situația de securitate, a subliniat Lindholz