G7 avertizează în privința incertitudinilor economice globale și pericolul impasului din SUA privind plafonul datoriilor

G7 avertizează în privința incertitudinilor economice globale și pericolul impasului din SUA privind plafonul datoriilor
scris 14 mai 2023

Liderii financiari ai națiunilor din Grupul celor Șapte (G7) au avertizat sâmbătă cu privire la creșterea incertitudinii economice, într-un final moderat al unei întâlniri de trei zile, umbrită de preocupările legate de impasul datoriei SUA și de consecințele Invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters, citată de News.ro

Reuniunea din orașul japonez Niigata a avut loc în momentul în care factorii de decizie la nivel mondial - deja preocupați de falimentele unor bănci regionale americane și eforturile de a reduce dependența de China - sunt acum forțați să se confrunte cu un default din partea celei mai mari economii a lumii.

Urmărește-ne și pe Google News

În timp ce comunicatul nu menționează impasul plafonului datoriei SUA, acesta a figurat constant în discuții.

Lipsa unui acord politic în SUA pen tru creșterea plafonului datoriilor guvernului federal a lovit piețele, deoarece costurile îndatorării au crescut ca urmare a înăspririi politicii monetare agresive din partea băncilor centrale din SUA și Europa.

”Economia globală a dat dovadă de rezistență la multiple șocuri, inclusiv pandemia de Covid-19, războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și presiunile inflaționiste asociate”, au spus miniștrii de finanțe și bancherii centrali.

”Trebuie să rămânem vigilenți și să rămânem agile și flexibili în politica noastră macroeconomică pe fondul incertitudinii crescute cu privire la perspectivele economice globale”, au adăugat ei în comunicatul de după întâlnire.

Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, care a spus că un prim default al SUA ar putea avea loc în câteva săptămâni dacă impasul nu va firezolvat, a declarat sâmbătă că impasul este ”mai dificil” decât în trecut, dar că speră într-o soluție.

Doi producători de baterii pentru vehicule electrice plănuiesc să cheltuie aproximativ 10 miliarde de euro pentru fabrici din Europa CITEȘTE ȘI Doi producători de baterii pentru vehicule electrice plănuiesc să cheltuie aproximativ 10 miliarde de euro pentru fabrici din Europa

Ministrul de Finanțe al Marii Britanii, Jeremy Hunt, a făcut o evaluare serioasă, spunând că ar fi ”absolut devastator” dacă Statele Unite nu ar ajunge la un acord pentru a ridica limita de împrumut federal și ar avea creșterea economică ”deprimată”.

Șefii băncilor centrale din G7 au promis că vor combate inflația ”crescută” și că se vor asigura că așteptările cu privire la viitoarele mișcări ale prețurilor rămân bine ancorate, semn că mulți dintre ei nu vor lăsa garda jos împotriva unei inflații încăpățânat de ridicate.

Problema plafonului datoriei SUA a fost discutată la o cină de joi seară, a declarat ministrul japonez de Finanțe Shunichi Suzuki, într-o conferință de presă după întâlnire. Acesta a refuzat să detalieze.

Căutând să liniștească investitorii după recentele falimente ale băncilor din SUA, șefii financiari din G7 au menținutinut o evaluare din aprilie conform căreia sistemul financiar global este ”rezistent”.

Dar ei s-au angajat în comunicat să abordeze ”lacunele de date, de supraveghere și de reglementare din sistemul bancar”.

China, deși nu este membră a G7, a fost un subiect central al discuțiilor.

Japonia a condus eforturile de diversificare a lanțurilor de aprovizionare și de a reduce dependența puternică a G7 de a doua cea mai mare economie a lumii.

În comunicat, liderii financiari au stabilit un termen limită de sfârșit de an pentru lansarea unei noi scheme de diversificare a lanțurilor globale de aprovizionare.

Aceasta presupune ca G7 să ofere ajutor țărilor cu venituri mici și medii pentru a le asigura un rol mai important în lanțurile de aprovizionare pentru produse legate de energie.

”Diversificarea lanțurilor de aprovizionare poate contribui la protejarea securității energetice și ne poate ajuta să menținem stabilitatea macroeconomică”, a adăugat comunicatul.

Acesta nu a menționat o idee, semnalată de Statele Unite, de a lua în considerare restricții direcționate asupra investițiilor în China pentru a combate utilizarea de către Beijing ”a coerciției economice” împotriva altor țări.

Dar a spus că țările G7 vor lucra pentru a se asigura că investițiile străine în infrastructura critică ”nu subminează suveranitatea economică a țărilor gazdă”.

Multe bănci centrale se confruntă cu un punct de inflexiune, cu creșteri agresive ale ratei dobânzii cheie, care încep să încetinească creșterea și să tulbure sistemul bancar.

Guvernatorul Băncii Japoniei, Kazuo Ueda, care a prezidat discuția despre politica monetară a reuniunii, a declarat că majoritatea băncilor centrale par să simtă că impactul majorărilor anterioare ale ratelor dobânzilor nu este încă manifestat pe deplin.

Mulți au spus că vor să stabilească politica monetară ținând cont de acest punct”, a spus el la conferința de presă cu Suzuki.

Grupul și-a reiterat condamnarea invaziei Rusiei în Ucraina și s-a angajat să consolideze monitorizarea tranzacțiilor transfrontaliere dintre Rusia și alte țări.

Discuțiile vor pune bazele summitului G7 care va începe vineri la Hiroshima, unde va apărea îngrijorarea cu privire la utilizarea de către China ”a coerciției economice” în relațiile sale în străinătate.

Președintele american Joe Biden plănuia să participe la summitul de la Hiroshima, a spus Yellen, dar a adăugat că a spus că ar putea anula călătoria, dacă progresul realizat în impasul datoriei va fi insuficient.

viewscnt
Afla mai multe despre
g7
sua
datorii