Facebook-ul lui Cîțu, vedetă pe terminalele bancherilor din întreaga lume. Ministrul a anunțat pe Facebook rezultatul unei emisiuni de titluri de stat, înainte ca acesta să fie transmis oficial de BNR sau prin terminalele Bloomberg și Reuters

scris 1 oct 2020

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat astăzi rezultatele unei emisiuni de titluri de stat pe pagina proprie de Facebook, înainte ca rezultatele licitației să fie anunțate oficial de către BNR, pe site și prin email, ori de către Ministerul Finanțelor, sau ca datele să fie transmise prin intermediul portalurilor Bloomberg și Reuters, prin care informațiile acestea ajung la bancheri din întreaga lume, bancheri care investesc în titlurile de stat ale României.

În lipsa datelor oficiale, agențiile străine de știri au publicat informații citând postarea ministrului de pe pagina personală de Facebook. Ulterior anunțului ministrului pe Facebook, care are ora 15.08, informația a fost postată pe site-ul BNR în jurul orei 16.30 și transmisă pe email de către banca centrală la 16.40. Bloomberg a preluat și informația oficială a BNR.

Urmărește-ne și pe Google News

Informațiile de acest fel sunt importante pentru marii investitori în titluri de stat, care plătesc pentru a avea acces cât mai rapid și sigur la ele.

"Transparență %! Astăzi MFP a împrumutat din piață 1 mld de lei la o scadență de 4.8 ani și o dobândă maximă de 3.24% pe an. Mult mai mica decât dobândă la care se împrumuta în medie în luna septembrie, 4.58%, anul trecut guvernul socialist. Așa reducem permanent costul pentru generațiile viitoare. Dobândă este mai mică decât dobândă din piață la momentul  în care am făcut tranzacția de 3.31%. Împrumutul acoperă deficitul lunar la bugetul de stat. Este soluția optimă în aceste condiții. #RomaniiTrebuieSaStie", a postat Cîțu pe pagina sa de Facebook.

Facebook-ul lui Cîțu, vedetă pe terminalele bancherilor din întreaga lume. Ministrul a anunțat pe Facebook rezultatul unei emisiuni de titluri de stat, înainte ca acesta să fie transmis oficial de BNR sau prin terminalele Bloomberg și Reuters

Terminalul Bloomberg - Ministrul Finanțelor comentează despre titlurile de stat pe Facebook

Facebook-ul lui Cîțu, vedetă pe terminalele bancherilor din întreaga lume. Ministrul a anunțat pe Facebook rezultatul unei emisiuni de titluri de stat, înainte ca acesta să fie transmis oficial de BNR sau prin terminalele Bloomberg și Reuters
viewscnt
Afla mai multe despre
florin citu
ministerul finantelor
titluri de stat
bnr
imprumut