EXCLUSIV Un fond american din San Francisco intră într-un business IT din Cluj-Napoca, care a dezvoltat o soluție de prevenire a pierderilor de date

EXCLUSIV Un fond american din San Francisco intră într-un business IT din Cluj-Napoca, care a dezvoltat o soluție de prevenire a pierderilor de date
scris 17 feb 2020

Fondul de investiții Turn/River, cu sediul în San Francisco (SUA) și active în administrare de peste 700 milioane de dolari, a intrat indirect în acționariatul CoSoSys SRL Cluj-Napoca, companie cu afaceri de 17,5 milioane de lei în 2018, în urma unei investiții considerabile, de ordinul milioanelor de dolari, potrivit datelor Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Investiția va permite accelerarea dezvoltării produsului CoSoSys, EndPoint Protector, și extinderea pe mai multe piețe.

Urmărește-ne și pe Google News

Endpoint Protector este o soluție avansată de tip Data Loss Protection (DLP - prevenire a pierderilor de date) pentru sistemele de operare Windows, macOS și Linux.

"Soluția pune capăt scurgerilor de date neintenționate, protejează de furtul de date, asigură un control strict al dispozitivelor portabile de stocare și ajută la respectarea reglementărilor privind protecția datelor, cum ar fi GDPR, HIPAA, CCPA sau PCI DSS", potrivit informațiilor remise Profit.ro de către companie.

UiPath țintește pentru acest an dublarea numărului de clienți și a veniturilor CITEȘTE ȘI UiPath țintește pentru acest an dublarea numărului de clienți și a veniturilor

CoSoSys are o bază de clienți din SUA, inclusiv Fortune 2000, companii precum Samsung, Sony și Toyota.

"Suntem încântați să intrăm în parteneriat cu Turn/River (...). Împreună putem accelera creșterea companiei", spune Roman Foeckl, directorul general și fondator al CoSoSys.

"Cu această investiție și sprijinul operațional al Turn/River, planificăm o dezvoltare globală a modului în care firmele securizează și protejează datele sensibile", a declarat Dominic Ang, fondatorul și șeful Turn/River Capital.

Tokinomo, un startup local care a dezvoltat o soluție de promovare a produselor în magazin, atrage o nouă finanțare CITEȘTE ȘI Tokinomo, un startup local care a dezvoltat o soluție de promovare a produselor în magazin, atrage o nouă finanțare

Cu birouri în România, Germania, Coreea de Sud și Statele Unite ale Americii, CoSoSys SRL Cluj-Napoca a fost înființată în anul 2004, desfășorară activități de editare a altor produse software (cod CAEN 5829) și a consemnat în anul 2018, conform celor mai recente date publice, o cifră de afaceri de 17,47 milioane de lei, de la 13,25 milioane de lei în anul precedent.

Profitul net a urcat la 3,34 milioane de lei în 2018, de la 2,02 milioane de lei în 2017. Compania număra peste 50 de angajați la finele anului 2018, potrivit www.termene.ro.

Produsele CoSoSys protejează peste 11,5 milioane de utilizatori din întreaga lume și sunt reprezentate de mai mult de 130 de parteneri din peste 90 de țări. În 2011, compania a fost inclusă în topul Deloitte Texhnology FAST 50 al companiilor IT&C din Europa Centrală.

UPC România devine istorie. Fuziunea cu Vodafone România - gândită să fie încheiată la finele lunii martie 2020 CITEȘTE ȘI UPC România devine istorie. Fuziunea cu Vodafone România - gândită să fie încheiată la finele lunii martie 2020

Anterior tranzacției cu fondul Turn/River, CoSoSys era controlată de Romventures Cluj-Napoca - 56%, societate reprezentată legal de Roman Foeckl.

În prezent, asociatul unic al companiei din Cluj-Napoca este EndPoint Security Software LLC, cu sediul în Wilmington (Delaware, SUA).

Roman Foeckl, fondatorul companiei, deține o participație în acționariatul EndPoint Security Software LLC.

Structura managementului va rămâne nemodificată în urma tranzacției cu fondul Turn/River.

Înființat în anul 2012, Turn/River este un fond specializat în investiții de capital în firme din zona IT.  Fondul administrează active de peste 700 milione de dolari și are plasamente în 17 companii.

Recent, fondul a primit o capitalizare de 420 milioane de dolari, care a fost suprasubscrisă.

viewscnt
Afla mai multe despre
cososys
turn/river
investitie
endpoint