EXCLUSIV Noutăți RCA: șoferii "răi" plătesc mai mult, cei prudenți au mari reduceri. ASF schimbă abordarea, vrea să ducă piața în secolul XXI și să o scape de concentrarea în doar 2-3 firme. O nouă bază de date cu șoferii este pregătită

EXCLUSIV Noutăți RCA: șoferii "răi" plătesc mai mult, cei prudenți au mari reduceri. ASF schimbă abordarea, vrea să ducă piața în secolul XXI și să o scape de concentrarea în doar 2-3 firme. O nouă bază de date cu șoferii este pregătită
scris 25 ian 2018

În plus față de sistemul centralizat bonus-malus, bazat pe datele din baza CEDAM, care cuprinde istoricul-daună al tuturor mașinilor înmatriculate și asigurate în România, firmele de asigurare vor avea posibilitatea de a aplica anumite reduceri sau, după caz, majorări de preț, în funcție de caracteristicile șoferului: istoricul cu societatea de asigurare, acceptarea unui sistem de monitorizare de tip telematics sau chiar un “cazier” curat în ceea ce privește amenzile de circulație. 

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Schimbarea de abordare în ceea ce privește relația Autorității de Supraveghere Financiară cu firmele de asigurare are la bază un articol din ultima normă RCA, intrată în vigoare anul trecut, și reprezintă un prim pas spre “mutarea” asigurării RCA de pe mașină pe șofer.

Tipul de analiză care ia în calcul cu precădere profilul șoferului și nu doar caracteristicile automobilului este consacrat în majoritatea țărilor Uniunii Europene și a reprezentat un deziderat și pentru piața locală, însă până acum nu s-a întâmplat nimic relevant în acest sens.

De anul acesta, însă, surse implicate în discuții au explicat pentru Profit.ro că firmele de asigurări vor avea libertatea de a fixa anumiți coeficienți pe care să îi aplice tarifelor ajustate deja cu nivelul de bonus sau malus returat de sistemul CEDAM.

Urmărește-ne și pe Google News
City Insurance, liderul pieței RCA după ce a ieșit recent din redresare, își prezintă rezultatele pe 2017: după impunerea unui tarif unic pentru polițele RCA, firmele au boicotat vânzarea CITEȘTE ȘI City Insurance, liderul pieței RCA după ce a ieșit recent din redresare, își prezintă rezultatele pe 2017: după impunerea unui tarif unic pentru polițele RCA, firmele au boicotat vânzarea
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Scopul este, printre altele, acela de a determina și societățile tradițional mai prudente să intre efectiv în piața RCA, prin acordarea unei mai mari libertăți în ceea ce privește gestionarea riscurilor.

După cum a mai arătat Profit.ro, concentrarea exagerată este cea mai mare problemă a pieței RCA. Practic, în acest moment doar trei societăți sunt active în această zonă.

“În norma RCA, la articolul 32 se spune că firmele de asigurare pot lua în calcul și istoricul șoferului, prin aplicarea unor coeficienți de ajustare. Aceste ajustări vor fi făcute separat de sistemul bonus-malus. Coeficienții trebuie fundamentați (explicați statistic în funcție de relevanță și istoric -n.r.) la determinarea tarifului. Scopul este acela de a evita situațiile din prezent când anumite firme publică un tarif de, să spunem, 25.000 de lei și vând la 7.500 de lei, sau invers”, explică sursa citată. 

Șoferii începători pot fi avantajați, la fel ca cei cu experiență și cazier curat. O nouă bază de date cu șoferii, mult mai amplă, este pregătită la Biroul Auto

Deocamdată nu est foarte clar ce criterii vor fi luate în calcul la stbilirea cofeicienților de ajustare a prețului și nici de unde vor obține asigurătorii informațiile statistice care să le permită să stabilească și să justifice acești coeficienți.

Totuși, este clar că un istoric de daună curat, dar și acceptarea tehnologiei de monitorizare telematics vor putea conduce la obținerea unui tarif mai mic pentru RCA.

Gothaer: Pierderea controlului asupra volanului, una dintre cauzele accidentelor auto soluționate prin polițele CASCO CITEȘTE ȘI Gothaer: Pierderea controlului asupra volanului, una dintre cauzele accidentelor auto soluționate prin polițele CASCO

Acest lucru va putea fi un avantaj pentru șoferii începători care conduc mașini noi. Ei intră automat în sistemul bonus-malus, la categoria B0, în care nici nu sunt penalizați prin preț, dar nici nu beneficiază de reducerea care poate merge până la 50% (în cazul șoferilor încadrați la B8, adică cei care nu au avut daune mai mult de patru ani).

După ce va intra în vigoare sistemul de ajustare paralel cu sistemul bonus-malus, reducerile vor putea apărea însă. De exemplu, după cum ne explică inclusiv reprezentanți ai unor firme de asigurare, acceptarea sistemului telematics va aduce o reducere, în condițiile în care datele returnate reolevă un comportament adecvat în trafic.

Sistemul telematics, utilizat în România doar de Groupama și doar pentru asigurările CASCO ale unei anumite categorii de șoferi, este consacrat în mai multe țări din Uniunea Europeană și din lume.

Practic, prin acest sistem asigurătorul are acces în timp real la date privind viteza cu care șoferul conduce, numărul de kilometrii pe care el îi parcurge, zonele cele mai uzitate și altele. În funcție de aceste caracteristici, asigurătorul poate stabili cât de riscant este șoferul și îl poate bonusa sau, după caz, penaliza în funcție de concluzii. De exemplu, dacă se constată că șoferul nu depășește nciodată limitele de viteză stabilite în zonele unde conduce, el va putea beneficia de un bonus.

În același timp, mai spun specialiștii, un criteriu de evaluare va putea fi și numărul de amenzi de circulație primite de șoferi. Întrucât o colaborare cu Poliția în ceea ce privește schimbul de date pare deocamdată greu de realizat, spun sursele citate, o soluție va fi ca firma să ofere un bonus clienților care cer singuri și aduc la asigurător dovada că nu au primit amenzi.

Reguli noi la RCA: companiile nu mai pot face prețurile cum vor, două daune dublează tariful, prețuri separate pentru șoferii foarte “răi”, despăgubiri plătite ca la CASCO CITEȘTE ȘI Reguli noi la RCA: companiile nu mai pot face prețurile cum vor, două daune dublează tariful, prețuri separate pentru șoferii foarte “răi”, despăgubiri plătite ca la CASCO

În sens invers, însă, adică penalizarea celor cu amenzi, sistemul nu va putea funcționa până nu va fi pusă la punct colaborarea du direcția permise (DRPCIV), la care mai mulți președinți și alți oficiali ASF au anunțat repetat că lucrează în ultimii 8-10 ani.

Adevărata “personalizare” a polițelor RCA va fi, însă, conform surselor citate, atunci când când Biroul Asigurătorilor Auto(BAAR) va reuși să pună la punct noul sistem CEDAM, care ar trebui să cuprindă date mult mai ample decât actualul sistem, care se limitează la înregistrarea numărului de daune reparate în baza asigurărilor RCA.   

viewscnt
Afla mai multe despre
rca scump
rca ieftin
cedam
bonus-malus
asf
baar