Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție lucrează la o analiză pentru promovarea unui recurs în interesul legii privind practica neunitară în domeniul litigiilor pe creditele în franci elvețieni și aplicarea impreviziunii în vechiul Cod civil, pe care estimează că o va finaliza în primul semestru al acestui an, potrivit unui răspuns la o solicitare Profit.ro. ÎCCJ ar putea tranșa, astfel, dacă instanțele la nivel național vor trebui să admită, în toate litigiile, conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării sau dacă vor trebui să respingă toate cererile debitorilor de acest gen.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Clienții băncilor care au contractat credite în franci elvețieni în perioada de boom și-au văzut ratele dublate de aprecierea monedei elvețiene în raport cu leul. Unii dintre ei au mers în instanță să ceară rambursarea ratelor la cursul de la momentul contractării împrumuturilor. În timp ce unii au avut succes – îndeosebi cei care au mers la instanțele din Gorj – alți debitori și-au văzut acțiunile respinse de judecători. Practica a fost, până acum, una neunitară - uneori chiar în cadrul acelorași instanțe.
Înalta Curte de Casație și Justiție poate însă unifica practica la nivelul țării, printr-un recurs în interesul legii, care să stabilească obligatoriu pentru instanțe cum să trateze problema litigiilor pe creditele în franci elvețieni. Curtea trebuie mai întâi să fie sesizată de către Parchet, conducerea Curților de Apel sau ministrul Justiției.
ÎCCJ respingea, la începutul anului trecut, o cerere a unei instanțe de a emite o decizie prealabilă privind conversia unui credit în franci elvețieni la data acordării.
Instanța supremă considera că nu sunt îndeplinite criterii de admisibilitate din solicitarea Tribunalului Dolj pentru că practica la nivel național este deja una neunitară, iar sesizarea prealabilă e rezervată cazurilor de interpretare a legii înainte de formarea unei practici divergente.
Ce ar putea să judece ÎCCJ
Completul de judecători arată, în motivarea deciziei, că se lucrează la nivelul Parchetului de pe lângă ÎCCJ — Secția judiciară — Serviciul judiciar civil, la o analiză a jurisprudenței în vederea promovării unui recurs în interesul legii, în problema de drept vizând „admisibilitatea cererilor de stabilire pe cale judiciară a conversiei creditului din franci elvețieni (CHF) în lei. Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 în ceea ce privește caracterul abuziv al clauzei privind suportarea riscului valutar de către împrumutat. Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.271 din Codul civil în ceea ce privește aplicarea teoriei impreviziunii în ipoteza contractelor de credit încheiate anterior Codului civil”.
Astfel, un recurs în interesul legii ar trebui să stabilească dacă litigiile pe conversia creditelor din franci elvețieni în lei la cursul de la data contractării creditelor sunt admisibile din start sau trebuie respinse și dacă clauza care spune că rambursarea creditului este în valuta în care a fost contractat poate fi judecată drept abuzivă.
La solicitarea Profit.ro, Parchetul a răspuns că analiza este “una complexă, prin raportare la legislația aplicabilă, respectiv la jurisprudența în materie a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Constituționale, estimându-se că va fi finalizată în cursul semestrului I al anului curent”.
Impreviziunea
Totodată, ÎCCJ ar trebui să stabilească cum vor judeca instanțele cazurile unde este invocată impreviziunea, având în vedere că aceasta nu era definită expres în vechiul Cod civil de la 1864, așa cum se întâmplă în cel curent.
Teoria impreviziunii a fost mediatizată după decizia Curții Constituționale din octombrie 2016, în care a stabilit că Legea privind darea în plată se aplică doar în condițiile impreviziunii. CCR consideră că impreviziunea este elementul neanticipat de către părți la momentul semnării contractului în privința amplorii, adică riscul supra-adăugat, care va fi stabilit de fiecare judecător.
CCR a stabilit, într-o motivare, că impreviziunea poate fi constatată și în cazul celor care au luat credite în franci elvețieni, iar instanța poate dispune, în această situație, fie încetarea contractului, fie adaptarea pentru viitor.
Avem deja cel puțin un exemplu din practică pentru această interpretare. Judecătoria Sectorului 5 din București a hotărât ca doi debitori să plătească, pentru viitor, ratele datoriei în franci elvețieni la cursul din 2008, când francul valora circa jumătate față de cât valorează în prezent față de leu. Hotărârea vine în contextul în aceștia au vrut să dea în plată casa luată pe credit, însă, după decizia Curții Constituționale, au cerut reechilibrarea contractului.
Ce a judecat ÎCCJ – indicii privind o viitoare decizie
În dosarul judecat anul trecut, ÎCCJ a fost sesizată cu privire la: obligațiile băncii de a informa consumatorului despre riscurile valutare în faza precontractuală, potrivit legislației din domeniul protecției consumatorilor (Codului Consumului, OG 21/1992 și Lg 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit de consum); interpretarea principiului nominalismului monetar în cazul rambursării creditelor în franci elvețieni și dacă Legea 193/2000 privind clauzele abuzive este aplicabilă în cazul clauzelor de risc valutar.
Parchetul a comunicat ÎCCJ, în dosarul respectiv, “că din examinarea jurisprudenței transmise rezultă că, parțial, problematica verificărilor efectuate în vederea promovării recursului în interesul legii se suprapune cu aceea a sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile”.
Instituția a prezentat mai multe situații în care practica este una neunitară.
În privința obligației legale de a informa consumatorii cu privire la riscul valutar încă din faza precontractuală, Tribunalul Vâlcea a dat o decizie definitivă (dosar 1304/90/2014*) de conversie “stabilizare” a cursului de schimb al francului elvețian la rata de la data contractării creditului (decembrie 2007), când francul valora jumătate din cât e acum. În motivare Tribunalul arată că clauza privind cursul de schimb CHF/RON este una abuzivă și că instanța are dreptul să modifice clauzele unui contract sau să-l anuleze.
În sens contrar, Curtea de Apel București (dosar 1307/3/2015) a considerat că clauzele privind moneda contractului și cele referitoare la rambursarea ratelor în moneda creditului sunt clare și inteligibile și că se îndeplinesc criteriile din vechiul Cod civil potrivit cărora contractul este legea părților, astfel că solicitarea debitorului a fost respinsă.
În privința nominalismului monetar, care spune că obligațiile se restituie în moneda în care au fost contractate, Curtea de Apel Cluj (dosar 526/1285/2015) a declarat abuzivă clauza contractuală “potrivit căreia pârâta bancă comercială a conservat moneda contractului în altă monedă decât cea înscrisă în contract, considerând-o ca fiind o „manoperă infidelă“ față de consumator, ceea ce a condus la dublarea obligației de restituire a capitalului, un rezultat juridic injust, motiv pentru care s-a dispus stabilizarea creditului la data semnării contractului”.
Judecătoria Oradea, confirmată de Tribunalul Bihor, într-o solicitarea de stabilizare a cursului de schimb CHF-RON, a considerat că nu sunt abuzive clauzele contestate de consumator, ci ele reprezintă o aplicare fidelă a principiului nominalismului monetar prevăzut de cele două Coduri civile.
ÎCCJ prezintă și multe alte exemple practică divergentă de la nivelul Curților de Apel din țară.
Judecătorul raportor, care propune o soluție completului de judecători pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a dat două interpretări pe fondul cauzei.
În ambele, raportorul spune că băncile sunt obligate să informeze consumatorii în fază precontractuală cu privire la riscul ratei de schimb valutar și că băncile au obligația de a insera în contracte o clauză clară și inteligibilă privind acest risc (Lg. 193/2000)
În privința principiul nominalismului monetar, prima variantă de interpretare este că “acesta este aplicabil într-o cauză în care se susține că, deși creditul a fost contractat în CHF, reclamanta nu a avut posibilitatea de a trage creditul contractat în moneda acordată, deoarece moneda nu exista la momentul tragerii creditului decât scriptic, doar în măsura în care se consideră că acest credit a fost tras în moneda națională (lei)”.
A doua variantă de interpretare este aceea că principiul nominalismului monetar nu se aplică în cazul în care creditul n-a fost tras în valuta în care a fost contractat.
Mulți dintre debitorii care au contractat credite în franci elvețieni primit fie euro, fie lei de la bancă, care a făcut schimbul valutar din franci la cursul din ziua tragerii împrumutului.
Astfel, în cazul în care au tras lei (așa cum se întâmpla și în cazul debitorului care se judeca cu banca la Tribunalul Dolj), prima opinie a judecătorul raportor e că prevederile din Codul civil îi obligă să ramburseze creditul în moneda contractului, adică CHF.
