EXCLUSIV Brokerul de asigurări al Poștei a intermediat dublu în 2016, dar cu mult sub obiectivul anunțat

EXCLUSIV Brokerul de asigurări al Poștei a intermediat dublu în 2016, dar cu mult sub obiectivul anunțat
scris 13 apr 2017

Poșta Română Broker de Asigurare (PRBA) a intermediat anul trecut prime de 5,05 milioane de lei, de la 2,36 milioane de lei în 2015, potrivit datelor remise Profit.ro de acționarul unic al companiei, Poșta Română.

La începutul anului trecut, șeful brokerului, Viorel Motoroiu, a estimat că PRBA va intermedia în 2016 prime de 20 milioane de lei, dacă dezvoltarea celor două canale de vânzări, prin oficii și prin factori poștali, va continua în același ritm ca în 2015, cu o contribuție importantă din partea poștașilor.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit datelor brokerului, PRBA a intermediat 19.500 de polițe, comparativ cu 11.500 în 2015.

Cât costă cumpărăturile de sărbători în acest an: o familie medie cheltuiește cel puțin 500 de lei pentru Paște CITEȘTE ȘI Cât costă cumpărăturile de sărbători în acest an: o familie medie cheltuiește cel puțin 500 de lei pentru Paște

Segmentul RCA a adus grosul primelor intermediate, cu o pondere de 70%, urmate de locuințe – 20% și polițe facultative – 10% (CASCO și răspunderi).

Cele mai multe polițe intermediate de PRBA au fost emise de Euroins, City Insurance și Asirom.

Pentru acest an, brokerul vrea să intermedieze prime de 6,5 milioane de lei.

Lansarea PRBA a avut loc la finele lunii octombrie 2014, la o lună după ce brokerul a primit autorizația de funcționare de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Brokerul este controlată integral de Poșta Română.

În iunie 2011, Poșta Română a anunțat că va înființa o bancă și un broker de asigurări, scopul fiind utilizarea mai bună a rețelei de unități poștale și suplimentarea veniturilor operatorului, pe fondul contractării pieței de profil. Între timp, s-a renunțat la ideea înființării unei bănci și s-a mers pe încheierea unui parteneriat cu o bancă. În final, Patria Bank a fost selectată.

Anul trecut, piața asigurărilor generale și de viață a depășit 10 miliarde de lei, din care brokerii au avut o pondere de peste 65%.

viewscnt
Afla mai multe despre
posta romana
broker
prime
intermedieri