EXCLUSIV BCR Pensii raportează prima investiție de tip private equity, o premieră la nivelul Pilonului 2. CEO: Am vândut aur pentru a compensa evoluțiile slabe de pe burse

EXCLUSIV BCR Pensii raportează prima investiție de tip private equity, o premieră la nivelul Pilonului 2. CEO: Am vândut aur pentru a compensa evoluțiile slabe de pe burse

Cristi Croitoru | Dreamstime.com

scris 21 mar 2022

Fondul de pensii private obligatorii BCR a înregistrat un plasament de 4,3 milioane de lei la categoria de active private equity, o premieră la nivelul Pilonului 2 de la lansare, în luna mai 2008.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

"Este vorba de investiții în două fonduri de tip private equity, CEECAT Capital II și Black Peak Capital, în care suntem prezenți alături de instituții financiare multilaterale, precum EIF, BERD sau IFC (divizia de investiții a Băncii Mondiale - n.r.). Investițiile în cele două fonduri vor continua", a declarat pentru Profit.ro Radu Crăciun, directorul general al BCR Pensii.

Urmărește-ne și pe Google News

În iunie 2021, BlackPeak Capital a încheiat prima rundă de capitalizare, cu 68,5 milioane de euro, a fondului său de investiții BlackPeak Southeast Europe Growth Equity Fund, dintr-o țintă finală de 120 de milioane de euro.

Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani CITEȘTE ȘI Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani

În primăvara anului trecut, CEECAT Capital Fund II a strâns 120 de milioane de euro pentru investiții în companii mici și mijlocii din Europa Centrală și de Est și Turcia, într-o primă rundă de finanțare care a avut ca investitori instituții precum BERD, Fondul European de Investiții (EIF), dar și fonduri de pensii.

Fondul vrea să investească în IMM-uri din România, Bulgaria, Slovenia, Croația și Serbia.

eMAG, Banca Transilvania, Mobexpert și Mastercard donează produse în valoare de 1,1 milioane de lei pentru refugiații ucraineni CITEȘTE ȘI eMAG, Banca Transilvania, Mobexpert și Mastercard donează produse în valoare de 1,1 milioane de lei pentru refugiații ucraineni

Întrebat dacă BCR Pensii va lua în calcul creșterea plasamentelor de tip private equity în următorii 3 ani, Crăciun a afirmat că așteaptă noua formă a normei care reglementează investițiile fondurilor de pensii, aflată în lucru la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

La finele lunii februarie, fondul BCR avea plasamente în valoare de 66,69 milioane de lei în categoria de active "Fonduri de mărfuri și metale prețioase", în scădere cu 26% față de 31 ianuarie.

EXPLICAȚIA Guvernului la platforma care va trata ca suspect de propagandă rusă pe cine asociază Guvernul, președintele și premierul cu corupția ori incompetența, anunțată de Profit.ro CITEȘTE ȘI EXPLICAȚIA Guvernului la platforma care va trata ca suspect de propagandă rusă pe cine asociază Guvernul, președintele și premierul cu corupția ori incompetența, anunțată de Profit.ro

"Prețurile ridicate la care s-a tranzacționat aurul a fost pentru noi o oportunitate foarte bună de a vinde o parte din expunerile la acest metal prețios, pentru a bloca astfel un profit de natură a compensa evoluțiile slabe de pe burse. Rămânem în continuare adepți ai diversificării deținerilor noastre", a mai spus șeful administratorului.

BCR Pensii administrează fondul BCR, ale cărui active însumau 6,082 miliarde de lei la finele lunii februarie, de la 6,112 miliarde de lei la 31 ianuarie 2022.

viewscnt
Afla mai multe despre
bcr pensii
fond
private equity
aur
crăciun radu