Distribuitorul farmaceutic Europharm Distribuție (EPH), intrat anul trecut în portofoliul Interbrands Marketing & Distribution, investește un milion de euro în înlocuirea întregii sale flote de autoturisme cu vehicule hibride, până la finalul lunii ianuarie 2017.
Un număr de peste 80 de autoturisme vor fi înlocuite până la finalul lunii ianuarie 2017 cu modelele hibrid Toyota Auris Terra și Toyota Yaris, în cadrul unui parteneriat strategic încheiat între IBR și Toyota în România. Aceste noi vehicule vor alcătui cea mai mare flotă de automobile hibride a unui distribuitor de produse farmaceutice din România.
8 noiembrie - Maraton Black Friday
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Investiția totală a Europharm se ridică la un milion de euro și reconfirmă angajamentul companiei de a-și consolida statutul de unul dintre cei mai importanți distribuitori și furnizori de servicii logistice de top din piața românească farma. În ultimul an, Europharm a reînnoit și flota de transport marfă, printr-o investiție de 1.500.000 de euro.
“Este responsabilitatea noastră, ca unul dintre cei mai importanți jucători din piața de distribuție farmaceutică, să oferim soluții reciproc avantajoase pe termen lung. Înlocuirea flotei de autoturisme utilizate de către forța noastră de vanzâri cu mașini hibride este un demers prin care ne asigurăm că îndeplinim acest angajament. Și nu ne vom opri aici. În 2017, strategia noastră prevede continuarea investițiilor, atât pentru extinderea și îmbunătățirea calității serviciilor oferite clienților nostri, cât și pentru creșterea acoperirii geografice a zonelor rurale și urbane mici”, declară Georgi Roussev, directorul general al companiei.
Pe 1 noiembrie 2016 a fost finalizată achiziția Europharm de către Interbrands, de la grupul GSK.
Europharm este activ pe piața autohtonă de peste 20 de ani, cu vânzări de 200 de milioane de euro. Compania are în prezent în jur de 500 de angajați care lucrează în 11 depozite, distribuie peste 3500 de produse de la 90 de furnizori locali și internaționali și asigură livrarea în peste 5500 de puncte de vânzare: farmacii independente, lanțuri de farmacii cu acoperire națională, spitale și alte tipuri de clienți.
Interbrands Marketing & Distribution face parte din Sarkis Group International și este unul dintre cei mai mari distribuitori FMCG din România.