ULTIMA ORĂ BNR a revizuit în creștere prognoza de inflație. Isărescu: Știm că va urma o corecție fiscal-bugetară

ULTIMA ORĂ BNR a revizuit în creștere prognoza de inflație. Isărescu: Știm că va urma o corecție fiscal-bugetară

Foto dreamstime.com

scris 11 nov 2024

Banca Națională a României se așteaptă la o inflație mai mare la finele acestui an și la începutul anului următor. Guvernatorul Mugur Isărescu atrage atenția că noua prognoză nu include măsurile iminente de corecție fiscal-bugetară ce urmează să fie luate de la anul, care ar putea afecta și dinamica inflației.

VEZI AICI ȘI Isărescu: Președintele BERD m-a întrebat dacă aș vinde aurul din Tezaur în cazul în care rușii ni l-ar înapoia. I-am spus că nu.„Aș putea fi spânzurat pentru asta”

BNR a revizuit de la 4% la 4,9% prognoza de inflație pentru finele lui 2024 și de la 3,4% la 3,5% prognoza pentru finele anului viitor (la finele lunii septembrie, inflația anuală a fost de 4,6%). Pe termen scurt, inflația ar urma să crească ca urmare a scumpirii mai puternice a alimentelor.

Urmărește-ne și pe Google News
Isărescu: Președintele BERD m-a întrebat dacă aș vinde aurul din Tezaur în cazul în care rușii ni l-ar înapoia. I-am spus că nu.„Aș putea fi spânzurat pentru asta” CITEȘTE ȘI Isărescu: Președintele BERD m-a întrebat dacă aș vinde aurul din Tezaur în cazul în care rușii ni l-ar înapoia. I-am spus că nu.„Aș putea fi spânzurat pentru asta”

„Prognoza o facem cu datele certe pe care le avem”, spune Isărescu. „Știm că va urma o corecție fiscal-bugetară, o ajustare în domeniul fiscal bugetar care se va duce și spre o ajustare externă. Ambele deficite sunt în jur de 8% (...) Nu avem date certe în privința manierei în care se va face, această prognoză se bazează pe datele pe care le avem acum, în funcție de măsuri, inflația va putea să fie mai mare sau mai mică”.

Isărescu spune că BNR va reduce dobânda cheie, aflată acum la 6,5%, "când inflația va merge în jos într-o manieră sustenabilă".

"Anumite măsuri fiscale care ar fi luate la începutul anului pot să ducă prețurile în sus. Cum ar fi să reducem dobânda acum ca imediat prețurile să se ducă în sus?", spune Isărescu.

"Majorarea TVA are impact inflaționist, se duce în prețuri imediat", spune guvernatorul, întrebat ce efect ar avea creșterea TVA, anticipată de unii analiști.

"Ne așteptăm la un program de corecție coerent. Înseamnă să adaptezi consumul intern la nivelul producției", adaugă Isărescu.

Inflația este împinsă în sus „în special din cauza secetei și a evoluției salariilor în sens ascendent”, spune guvernatorul.

„Condițiile meteo adverse au fost în toată Europa, dar în cazul României au fost mai severe”, spune Isărescu. „Oferta deficitară s-a reflectat rapid în prețul legumelor și fructelor în trimestrul al treilea”.

ÎCCJ: Amenda contravențională se execută prin intermediul executorilor fiscali CITEȘTE ȘI ÎCCJ: Amenda contravențională se execută prin intermediul executorilor fiscali

Guvernatorul subliniază însă că scumpirile realizate de operatorii comerciali includ presiuni și din partea altor tipuri de costuri, în principal din partea costurilor cu forța de munca și că aceasta este „o temă care ne preocupă”.

Isărescu spune că BNR este pentru creșteri salariale, dar dacă acestea nu sunt corelate cu creșterile de productivitatea, atunci se duc în deficite de cont curent în inflație.

„Contul curent nu arată bine deloc”, atrage atenția Isărescu. „Dinamizarea cererii interne a antrenat creșterea importurilor. Evidențele sunt clare, sunt trecute în orice manual de economie”.

Creșterea salariilor a alimentat atât creșterea consumului, cât și creșterea creditului de consum.

„Creditele de consum sunt corelate cu creșterea veniturilor. Pentru că altminteri nu avem cum să explicăm aceste evoluții la dobânzi înalte ale creditului de consum. Creșteri vioaie ale creditului de consum”, spune Isărescu.

Guvernatorul arată că deviația PIB, „cea pe care de regulă o controlăm noi cu politica monetară”, s-a restrâns, pe fondul încetinirii economiei.

Politica monetară a BNR a devenit mai restrictivă, după ce rata inflației a scăzut în ultimele luni, de la 5,4% în iulie la 4,6% în septembrie, spune Isărescu, care susține că polticia BNR a fost una anticiclică, în timp ce "politica fiscală a fost sufcient de expansivă".

viewscnt
Afla mai multe despre
inflatie
bnr
prognoza inflatie
crestere inflatie