Studiu IRES: Trei sferturi dintre români consideră că în țară lucrurile merg într-o direcție greșită

Studiu IRES: Trei sferturi dintre români consideră că în țară lucrurile merg într-o direcție greșită
scris 29 dec 2017

Trei sferturi dintre români consideră că în țară lucrurile merg într-o direcție greșită, aproape jumătate (45%) spun că 2017 a fost mai prost decât precedentul, iar 46% cred că 2018 va fi și mai prost, conform unui studiu IRES dat publicității vineri. Uniunea Europeană și primarul se situează pe primul loc al încrederii în instituții, urmate de mass media, pe ultimele locuri situându-se Parlamentul și partidele politice.

Trei sferturi dintre români consideră că în țară lucrurile merg într-o direcție greșită, doar 17% apreciind că direcția în care se îndreaptă țara este cea bună, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Mai mult de jumătate dintre români, 59%, se declară deloc mulțumiți sau nu prea mulțumiți de felul în care trăiesc, procentul celor foarte mulțumiți sau destul de mulțumiți fiind de 40%. Cei mai mulți nemuțumiți se regăsesc în rândurile celor cu studii elementare și medii.

În ceea ce privește evaluarea lui 2017 comparativ cu precedentul, 45% dintre cei chestionați spun că anul a fost mai prost, pentru 30% a fost la fel, iar 24% spun că a fost mai bun. Întrebați cum cred că for trăi peste un an, 46% dintre intervievați au răspuns că vor trăi mai prost, 24% cred că vor trăi la fel, iar 25% consideră că vor trăi mai bine.

La întrebarea "Cum credeți că va fi anul 2018 pentru România, în comparație cu acest an?", 46% au răspuns că anul va fi mai prost, 24% că va fi la fel și 28 % că va fi mai bun.

Cei mai mulți români, 27%, au fost îngrijorați în 2017 de criza politică, 24% de creșterea prețurilor, 15% de boală, 13% de lipsa locurilor de muncă, 6% de lipsa veniturilor, 5% de nesiguranța locului de muncă, 4% de lipsa de perspectivă, 2% de singurătate, 3% de altceva, iar 1% spun că nu au fost îngrijorați de nimic.

Pentru 8% dintre cei intervievați, cel mai important eveniment al lui 2017 a fost moartea Regelui Mihai, tot 8% fiind și procentul celor pentru care cel mai important eveniment al anului a fost reprezentat de protestele din ianuarie - februarie. Pentru 5% cel mai important eveniment a fost Ziua Națională, iar pentru 4% creșterea salariior sau a pensiilor, urmate de Ordonanța 13/Legile justiției - 3%, schimbarea Guvernului Grindeanu și criza politică 0 2%, preluarea puterii de către PSD - 1%. Mai mult de jumătate, însă, 53%, nu știu sau nu răspund, iar 7% nu consideră că au existat eveniment importante în 2017.

Un procent de 56% dintre cei chestionați spun că nu sunt deloc mulțumiți de politica românească în 2017, iar 34% spun că nu sunt prea mulțumiți, 8% fiind destul de mulțumiți și 1% foarte mulțumiți.

Aproape o treime dintre români, 30%, consideră că evenimentul politic major al lui 2017 a fost schimbarea legilor Justiției, 28% - manifestațiile împotriva Ordonanței 13, 17% - majorarea salariilor din mediul bugetar, 12% - schimbarea Guvernului Grindeanu, 8% - reforma fiscală inițiată de Guvern, 1% - altul, iar 4% nu știu sau nu răspund.

În topul încrederii în instituții, pe primul loc se află Uniunea Europeană cu 51% declarând că au multă și foarte multă încredere, urmată în ordine de primar - 49%, mass media - 43%, președintele țării - 39%, BNR - 30%, organizații neguvernamentale - 26%, FMI - 21%, prim-ministru - 20%, Parlament - 15%, partidele politice - 10%.

Responsabil pentru felul în care au mers lucrurile în 2017 în România este considerat de 47% dintre repondenți Guvernul, în timp ce 23% consideră că este Parlamentul, 22% președintele și 4% BNR.

În ceea ce privește țările cu care românii consideră că trebuie să avem o relație mai bună, ordinea este Germania (64%), SUA  (57%), Franța (45%), Marea Britanie (38%), Italia (34%), Moldova (29%), Spania (29 %), Rusia (24%), Ungaria (22%), Ucraina (21 %).

Pentru 20% dintre cei chestionați, cea mai mare realizarea a ultimilor 100 de ani este ieșirea de sub comunism, urmată de Marea Unire - 15%, aderarea la UE - 8%, regimul comunist - 7%, alte opțiuni situându-se la 1%, în timp ce 32 % nu știu sau nu răspund.

Cel mai mare eșec al ultimilor 100 de ani este considerat de 10% Revoluția din 1989, urmată de liderii de după 1990 - 8%, era comunistă - 7%, conducerea actuală - 5%, perioada post-comunistă, distrugerea industriei - 4%.

19% dintre cei chestionați consideră că prioritatea guvernanților în umrătorii 10 ani ar trebui să fie crearea locurilor de muncă, 14% - creșterea nivelului de trai și respectarea promisiunilor, dezvoltarea economică - 9%, creșterea veniturilor populației - 5%, îmbunătățirea stării sistemului de învățământ - 4%, combaterea corupției - 4%, îmbunătățirea stării sistemului snaitar și dezvoltarea infrastructurii rutiere câte 3 %, legi coerente și stabilitate politică câte 2%. Alte opțiuni au fiecare câte 1%.

Studiul a fost realizat în perioada 6 - 8 decembrie, pe un eșantion multistratificat, probabilist de 1627 de subiecți cu vârsta peste 18 ani, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing). Eroarea maximă tolerată este de +/- 2,5%

viewscnt
Afla mai multe despre
romani
populatie