STUDIU 67% dintre managerii financiari din România susțin că schimbările frecvente de legislație reprezintă o provocare în mediul de afaceri autohton

STUDIU 67% dintre managerii financiari din România susțin că schimbările frecvente de legislație reprezintă o provocare în mediul de afaceri autohton
scris 29 mar 2017

Peste 60% dintre managerii financiari din România susțin că schimbările frecvente de legislație reprezintă o provocare în mediul de afaceri autohton, potrivit unui studiu realizat de GfK la solicitarea companiei TMF Group, care mai arată că peste 80% dintre managerii de resurse umane au probleme în găsirea forței de muncă potrivite.

Studiul a analizat opiniile a 30 de manageri financiari și a 31 de manageri de resurse umane, din diferite sectoare de activitate în industrii, servicii și comerț, de pe piața locală. Studiul este desfășurat în România pentru al treilea an consecutiv, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Studiul mai arată că 33% dintre managerii financiari din România se confruntă cu dificultatea de a rămâne în conformitate cu standardele de raportare impuse de către autoritățile române sau de către propria organizație. Potrivit GfK, este vorba despre o creștere de 7% față de 2015 - când 26% dintre managerii financiari indicau aceeași provocare în activitatea lor.  Mai mult, 30% au sesizat lipsa unei interfețe în comunicarea cu diferite autorități locale.

Cercetarea mai arată că 32% dintre managerii de resurse umane admit că au nevoie de asistență în procesul de recrutare, iar 32% resimt dificultăți din cauza schimbărilor dese în legislația muncii.

“Nevoia de automatizare și standardizare a diverselor procese de business a crescut considerabil în rândul companiilor multinaționale care și-au extins afacerile în România, determinându-le să apeleze la furnizorii de servicii, cum este TMF Group. Aceste decizii susțin obiectivele companiilor de a-și mări productivitatea și de a contracara dificultatea găsirii forței de muncă potrivite” a declarant directorul general al TMF Romania, Camelia Niță.

Potrivit studiului, atât managerii financiari, cât și cei de resurse umane au recunoscut că apelează la externalizarea serviciilor din departamentele lor pentru a obține: adaptabilitate sporită la schimbările legislative (60% - dublu față de rezultatele din 2015), conformitate fiscală (peste 60%) și reducerea riscurilor de penalități pentru neconformitate cu reglementările de TVA și contribuții sociale (59%).

STUDIU Problemele sistemelor și echipamentelor IT \ CITEȘTE ȘI STUDIU Problemele sistemelor și echipamentelor IT "mănâncă" o săptămână de lucru anual fiecărui angajat din România

Mai mult, 63% dintre respondenții studiului au externalizat cel puțin o funcționalitate, iar 75% dintre companii au declarat că și-au crescut veniturile în 2016.

De asemenea, 31% au plasat contabilitatea și raportarea financiară în topul serviciilor pe care le externalizează, cu 11 procente mai mult, în comparație cu 2015.

Serviciile juridic-administrative sunt pe locul doi în rândul preferințelor de externalizare (28%), urmate de HR și salarizare (25%), cu 15 procente mai puțin decât în 2015.

Rezultatele studiului mai arată că 44% dintre managerii de resurse umane și financiari intervievați iau în considerare externalizarea mai multor servicii adiționale - 18% ar solicita către management susținere externă pentru funcțiile juridic-administrative, iar 12% ar opta pentru conformitate fiscală.

În ceea ce privește beneficiile percepute în urma externalizării, atât profesioniștii de HR, cât și cei financiari, apreciază că au câștigat mai mult timp pentru a se dedica activităților de bază din departamentele lor (71%), iar 69% au recunoscut confortul dobândit odată cu reducerea responsabilității administrative.

viewscnt
Afla mai multe despre
manageri financiari
afaceri
tmf group