Producătorii de țigarete cer răgaz de șase luni pentru adaptarea producției la Directiva UE

Producătorii de țigarete cer răgaz de șase luni pentru adaptarea producției la Directiva UE
scris 25 ian 2016

Producătorii de țigarete au solicitat să fie amânată cu șase luni începerea producției în condițiile impuse de noua directivă europeană a Tutunului, care va intra în vigoare de la 20 mai anul acesta, în condițiile în care autoritățile române nu au realizat până acum cadrul legal pentru transpunerea directivei și pentru a adapta procesele de producție.

”Producătorii de țigarete semnalează că absența legii de transpunere a Directivei tutunului și a specificațiilor tehnice pentru producție și comercializare va bloca funcționarea pieței legale. Potrivit Directivei, termenul de transpunere coincide cu cel de conformare a producției, 20 mai anul curent. Reprezentanții companiilor British American Tobacco, Japan Tobacco International și Philip Morris au solicitat prorogarea termenului de fabricație, la șase luni de la data la care legea va intra în vigoare”, au anunțat cei trei producători, care reprezintă 98% din piața locală a țigaretelor.

Urmărește-ne și pe Google News

Aceștia arată că mai multe state UE au apelat la această soluți, precum Polonia sau Danemarca, pentru a nu afecta piața legală și veniturile bugetare și precizează că prorogarea privește doar termenul de fabricație, cu respectarea în continuare a celui de „piață curată" cerut de Directivă, și anume 20 mai 2017.

Noile cerințe privesc atât produsul, cât și ambalajele, ceea ce înseamnă, potrivit sursei citate, achiziționarea de noi mașini, utilaje și materiale.

”Industria a intrat deja, de la începutul lunii decembrie, în situația de avarie, pentru că legislația fiscală în vigoare conține limitări riguroase, care nu permit creșteri substanțiale ale stocurilor, cu care să fie acoperită cererea în perioada de după 20 mai, când nu vom mai putea produce și comercializa. Pierderea lunară medie a statului, dacă nu se acceptă amânarea, este de circa 230 milioane de euro, reprezentând taxe și contribuții”, susțin producătorii.

De asemenea, comerțul ilegal, care a ajuns în noiembrie 2015 la 17,5%, va crește, în condițiile în care produsele  legale  nu vor mai fi valabile, cu costuri și eforturi de combatere greu de cuantificat.

Contrabanda cu țigarete a crescut cu aproape trei puncte procentuale în noiembrie, la 17,5% CITEȘTE ȘI Contrabanda cu țigarete a crescut cu aproape trei puncte procentuale în noiembrie, la 17,5%

Pe de altă parte, textul actualului Proiect de Lege este incomplet și imposibil de aplicat (…) lipsesc specificațiile tehnice privitoare la avertismentele de sănătate și informațiile referitoare la numărul de telefon și site-ul referitor la renunțarea la fumat, acestea urmând sa fie stabilite prin ordine ministeriale, abia la 30 de zile după publicarea legii, spun producătorii.

Industria tutunului a virat în 2014 la buget peste 2,7 miliarde de euro, fiind al doilea mare contribuabil, după sectorul petrolier. Companiile de tutun au aproape 4.000 de angajați și exportă circa 60% din producție.

viewscnt
Afla mai multe despre
producători
țigarete
directivă
amânare