Parlamentarii au stabilit pentru ei înșiși că pot fi comercianți pe persoană fizică, pentru a primi subvenții, preda sau practica profesii liberale. Drepturile, valabile și pentru miniștri, prefecți și primari

Parlamentarii au stabilit pentru ei înșiși că pot fi comercianți pe persoană fizică, pentru a primi subvenții, preda sau practica profesii liberale. Drepturile, valabile și pentru miniștri, prefecți și primari
scris 20 dec 2017

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, ca for decizional, un proiect de lege care elimină calitatea de comerciant persoană fizică din regimul incompatibilităților pentru parlamentari, membri ai Guvernului, prefecți și subprefecți, primari și viceprimari. Argumentul este că sintagma ”a fost asimilată în practică” cu noțiunea de persoană fizică autorizată și, astfel, aleșii și demnitarii nu pot preda ca profesori, nu pot fi plătiți pentru cărțile scrise și nici nu pot primi subvenții pentru terenurile agricole pe care le dețin sau desfășura activități liberale.

un alt argument este că, după intrarea în vigoare a noului Cod Civil, s-a schimbat terminologia uzuală în domeniul activităților economice.

Urmărește-ne și pe Google News
PSD propune anularea închisorii pentru fapte grave de evaziune fiscală. Evazioniștii pot scăpa de o condamnare de peste 15 ani dacă achită prejudiciul CITEȘTE ȘI PSD propune anularea închisorii pentru fapte grave de evaziune fiscală. Evazioniștii pot scăpa de o condamnare de peste 15 ani dacă achită prejudiciul

”Sintagma comerciant persoana fizică a fost asimilată, in practică, cu sintagma «persoană fizică autorizată». Această asimilare a dus la interpretarea legislației anterioare Codului Civil în sensul de a interzice anumite activități sau de primire a unor sume de bani, care în conformitate cu prevederile constituționale și normelor europene nu ar trebui să fie restrânse. Astfel, persoanelor cărora conform Constituției și legilor în vigoare, le este permisă (sic!) activități in domeniul didactic al cercetării științifice și al creației literar-artistice le este interzisă această activitate dacă ea este realizată in calitatea de persoană fizică autorizată. La fel, conform noii legislații proprietarii de terenuri pot primi diferite subvenții europene, numai dacă se înregistrează cel puțin ca persoane fizice autorizate. Însă, din acel moment, conform interpretării amintite, persoanele în cauză nu mai pot avea anumite funcții publice”, se arată în documentul aprobat astăzi.

Prin urmare parlamentarii au decis eliminarea din legea transparenței în exercitarea demnităților publice a articolelor care prevăd incompatibilitatea calității de parlamentar, membru ai Guvernului, prefect și subprefect, primar și viceprimar cu ”calitatea de comerciant persoană fizică”.

Proiect PSD de modificare a legii societăților: Persoanele condamnate pentru corupție pot fi membri fondatori CITEȘTE ȘI Proiect PSD de modificare a legii societăților: Persoanele condamnate pentru corupție pot fi membri fondatori

Potrivit Legii de privind punere în aplicare a Noului Cod Civil, în cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil, referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, cu excepția actelor normative în care termenul "comerciant" are un înțeles specific dispozițiilor cuprinse în actele normative respective.

Reprezentantul Ministerului Justiției a arătat la dezbateri că proiectul cuprinde prevederi care pot afecta transparența exercitării funcțiilor și demnităților publice.

Proiectul de lege va fi transmis acum președintelui Iohannis pentru promulgare.

viewscnt
Afla mai multe despre
parlament
ministri
prefecti
primari
comerciant
persoana fizica
subventii
profesie
liberala