Beneficiarii sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților vor putea primi ajutorul pentru creșterea copilului chiar dacă realizează venituri din profesie, respectiv chiar dacă își continuă sau își reiau activitatea în profesia de avocat.
Cetățenii vor putea beneficia de anumite servicii avocațiale, fără a fi nevoiți să se deplaseze fizic la biroul avocatului. Avocații vor utiliza o platformă digitală specială, prin care vor cerifica identitatea clienților, iar documentele vor fi întocmite, semnate și vor circula în format electronic, conform unui proiect de lege privind digitalizarea serviciilor avocaților, întocmit de reprezentanții actualei coaliții de guvernământ.
Parlamentul a decis, prin votul final al Camerei Deputaților, că sunt nedemne pentru a fi avocat persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii de 1 an sau mai mare pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni - infracțiune având pedeapsa cu închisoarea de cel puțin 1 an și reprezentând o acțiune contra contra vieții, patrimoniului, înfăptuirii justiției, securității naționale, de corupție, de serviciu, de fals, de genocid, care aduce atingere unor relații privind conviețuirea socială - dacă până la data verificării nu a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei.
Atribuțiile funcției de consilier juridic vor fi diversificate, prin lege, o dată cu noile responsabilități va fi stabilit un regim al incompatibilităților mai permisiv, dar sancțiunile disciplinare prevăzute pentru încălcarea normelor profesionale vor merge până la interdicția temporară de a profesa sau chiar excluderea din profesie.
Senatorii au fost nevoiți să respingă, luni, legea prin care parlamentarii au stabilit pentru ei înșiși că pot fi comercianți pe persoană fizică. Votul de respingere a venit după ce Curtea Constituțională a admis sesizarea președintelui Klaus Iohannis cu privire la neconstituționalitatea legii, iar șeful statului a cerut Parlamentului reexaminarea proiectului.
Curtea Constituțională a admis, astăzi, sesizarea președintelui Klaus Iohannis la Legea care elimină calitatea de comerciant persoană fizică din regimul incompatibilităților pentru parlamentari, membri ai Guvernului, prefecți și subprefecți, primari și viceprimari, constatând că aceste reguli sunt neconstituționale, a anunțat președintele CCR, Valer Dorneanu. Profit.ro a semnalat din decembrie asupra acestei legi.
Președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională asupra Legii care elimină calitatea de comerciant persoană fizică din regimul incompatibilităților pentru parlamentari, membri ai Guvernului, prefecți și subprefecți, primari și viceprimari. Profit.ro a semnalat luna trecută asupra acestei legi.
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, ca for decizional, un proiect de lege care elimină calitatea de comerciant persoană fizică din regimul incompatibilităților pentru parlamentari, membri ai Guvernului, prefecți și subprefecți, primari și viceprimari. Argumentul este că sintagma ”a fost asimilată în practică” cu noțiunea de persoană fizică autorizată și, astfel, aleșii și demnitarii nu pot preda ca profesori, nu pot fi plătiți pentru cărțile scrise și nici nu pot primi subvenții pentru terenurile agricole pe care le dețin sau desfășura activități liberale.
Doar 39% dintre angajații români se declară mulțumiți de situația profesională actuală, în timp ce 41% sunt indiferenți, iar restul de 20%, majoritatea tineri cu vârsta sub 25 de ani, se declară nemulțumiți.