Fondul american JC Flowers s-a înțeles cu Ilie Carabulea, aflat în arest, și alți acționari mai mici pentru preluarea a 25% din capitalul social al Băncii Comerciale Carpatica. Americanii urmează să subscrie și la viitoarea majorarea de capital a băncii printr-un plasament privat și ar putea prelua controlul băncii.
J.C. Flowers & Co urmează să preia 25% din capitalul social al Carpatica prin fondul JCF III Europe Holdings L.P., dacă va primi acordul Băncii centrale.
Firma s-a înțeles cu parte Ilie Carabulea, fondatorul băncii și cel mai mare acționar, și partenerii săi Dana Cojocaru, Nicolae Lupu, Corneliu Tănase și compania de transporturi Atlassib, deținută de Carabulea, potrivit unui comunicat de la Bursa de Valori București. Grupului de acționari i-a fost retras dreptul de vot de către Banca Națională a României, care a considerat că aceștia acționează concertat.
Omul de afaceri Ilie Carabulea se află în arest preventiv, fiind acuzat de procurorii Direcției Naționale de Anticorupție de constituirea unui grup infracțional organizat, în dosarul Carpatica Asig. Instanța a respins, luni, cererea acestuia de a fi eliberat. Faptele de corupție de care învinuit Carabulea au legătură cu societatea de asigurări, nu cu banca, însă BNR i-a retras acestuia dreptul de vot, care reprezintă 41% din drepturile de vot la nivelul băncii, și l-a îndemnat să vândă acțiunile.
Fondul american va subscrie și într-un plasament privat la majorarea de capital de 110 milioane de lei din luna octombrie, dacă acționarii actuali nu își vor exercita dreptul de preferință.
J.C. Flowers & Co este o firmă privată de investiții, specializată în sectorul financiar. Aceasta a lansat trei fonduri de plasamente private până acum, de la înființarea sa în 1998, de către bancherul J. Christopher Flowers, fost partener la Goldman Sachs. Prin cele trei fonduri, firma a investit 14 miliarde de dolari de la înființare, în 32 de companii, din 14 țări. Ultimul fond creat are plasamente de peste două miliarde de dolari.
În primele șase luni ale acestui an, Carpatica a înregistrat o pierdere de 15 milioane de lei și o solvabilitate de doar 8,1%, foarte aproape de pragul minim legal, de 8%,în scădere de la 10,8% la finele anului trecut. Banca a trecut printr-o reducere de capital social cu 204,5 milioane de lei, de la 314,6 milioane de lei, după ce AGA a votat acoperirea pierderilor înregistrate la finele anului trecut.
Carpatica este una dintre băncile mici din sistem, cu o cotă de piață de 0,9% la finele anului trecut, după activul bilanțier. Capitalizarea bursieră a companiei este de 142,5 milioane de lei.
Acțiunile băncii sunt suspendate de la tranzacționare, iar ultimul preț cotat este de 0,0453 lei/acțiune. Fondul JC Flowers va putea subscrie la un preț de 0,1001 lei/acțiune la majorarea capitalului.