Ministerul Finanțelor a emis obligațiuni scadente în octombrie 2020, în valoare de 537 de milioane de lei, la cel mai mic randament din ultimii patru ani.
Băncile au depus oferte de aproape două ori cât prospectul inițial de 300 de milioane de lei. chiar dacă Finanțele au emis titluri până aproape de valoarea ofertelor, randamentul mediu de 3,31% a fost unul în scădere considerabilă față de luna trecută și marchează un nou minim al ultimilor patru ani pentru titlurile cu scadența la un deceniu. În septembrie 2016, statul împrumuta 101 milioane de lei pe 131 de luni, la 3,13%.
Dobânzile la datoria publică au început să crească din 2016, după accelerarea inflației și pe fondul unor politici fiscale laxe. Randamentele la lei s-au desprins de cele pentru titlurile în forinți maghiar sau zloți polonezi din 2017, fiind cele mai ridicate din regiune, cu vârfuri de peste 5% în cazul scadenței pe 10 ani.
Aversiunea la risc generată de pandemia COVID 19 a depreciat puternic titlurile în lei, care și-au revenit ulterior pe măsură ce politica monetară a fost relaxată – dobânda cheie a scăzut în total cu un punct procentual la 1,5% în acest an.
Dobânzile la lei rămân cele mai ridicate din regiune, chiar dacă rata inflației nu mai este cea mai mare din regiune.
România plătește astfel cel mai mult în termeni reali din regiune, dar are și cea mai proastă situație fiscală, cu un deficit de peste 4% din produsul intern brut încă de dinainte de pandemie și care în acest an va depăși 9% sau 96 de miliarde de lei. Ambițiile guvernului sunt să ducă deficitul la 7% anul viitor, ceea ce ar păstra însă cea mai dezechilibrată balanță fiscală.