Producție în declin, creșterea prețurilor la energie, concurență: provocările nu lipsesc pentru industria siderurgică europeană, care trebuie simultan să își reducă amprenta de carbon dar și să răspundă nevoilor de oțel create de tranziția energetică, de exemplu pentru turbinele eoliene, informează AFP.
Industria siderurgică europeană reprezintă aproximativ 308.000 de locuri de muncă în cele 27 de state membre, unde producția de oțel a scăzut cu 10,5% în 2022 până la 136 milioane de tone, dintr-un total mondial de 1,88 miliarde de tone (în scădere cu 4,2% comparativ cu 2021), potrivit Asociației mondiale a siderurgiei Worldsteel.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
China este primul producător mondial de oțel, cu un miliard de tone, urmată la distanță de India (125 milioane de tone), scrie Agerpres.
Utilizat masiv în construcții, infrastructuri, automobile sau electrocasnice, oțelul este de asemenea indispensabil pentru construcția centralelor eoliene, parcurilor de fotovoltaice sau viitoarelor rețele de hidrogen sau transport de CO2.
"În urmă cu zece ani, Europa exporta puțin mai mult decât importa", reamintește Marcel Genet, expert în siderurgie și fondatorul firmei de consultanță Laplace Conseil.
Însă treptat vechiul continent s-a dovedit "din ce în ce mai puțin competitiv comparativ cu noii producători, începând cu China, motiv care a condus la închiderea a numeroase oțelării în Belgia, Germania, Spania și Anglia sau încă în Franța", a concluzionat Marcel Genet.
În prezent situația nu este una mai bună. După perturbările provocate de Covid, industria siderurgică europeană a trecut în 2022 prin mai multe crize economice, o explozie a prețului la energie și chiar închiderea unor oțelării, iar 2023 nu lasă să se întrevadă nicio îmbunătățire, susține consultanta Sylvie Cornot-Gandolphe într-un raport publicat în luna ianuarie de Institutul francez pentru relații internaționale (Ifri).
Potrivit lui Sylvie Cornot-Gandolphe, sunt mai multe elemente care forțează UE și companiile siderurgice să accelereze tranziția energetică, insistând asupra faptului că această industrie "este sectorul cheie pentru decarbonizarea economiei europene" în ansamblu.
Principala provocare climatică: să nu se mai recurgă la combustibili fosili pentru prelucrarea minereului de fier. ArcelorMittal, al doilea mare producător mondial de oțel, vizează pentru 2026 o producție de patru milioane de tone de oțel, fără emisii de carbon, grație unor instalații care utilizează hidrogen în loc de cărbune, precum și cuptoare electrice.
"Hidrogenul este foarte bun dar dacă nu vom avea suficientă electricitate decarbonată și curată provenită din surse eoliene, solare și nucleare, nu vom putea produce hidrogen ieftin", estimează Marcel Genet.
Raportul Ifri merge în aceeași direcție. Înlocuirea furnalelor pe cărbune va necesita cantități ridicate de electricitate și hidrogen curat, în timp ce mixul de electricitate al țărilor europene nu este complet decarbonizat iar hidrogenul curat este o piață care este pe cale de apariție.
Siderurgia europeană va avea nevoie "de cel puțin două milioane de tone de hidrogen în următorii ani pentru tranziție", sublinia în luna martie Axel Eggert, director la Federația europeană a oțelului (Eurofer). Aceasta în condițiile în care UE are drept obiectiv pentru anul 2030 să producă 10 milioane de tone de hidrogen regenerabil pe an pe teritoriul său și să importe o cantitate similară.
În plus, Axel Eggert subliniază faptul că va fi nevoie de "o producție suplimentară de 74 de milioane de tone de oțel numai pentru atingerea obiectivelor UE în materie de energie regenerabilă".
"Solară, eoliană, nucleară...toate proiectele de energii regenerabile pe care le avem în vedere și pe care le vom pune în practică consumă din ce în ce mai mult oțel. De exemplu, centralele eoliene sunt mari consumatoare de oțel. Nu există niciun semn că vom putea renunța la oțel, nu există niciun alt produs care să îl înlocuiască", subliniază Marcel Genet.
