Curtea de Justiție a UE (CJUE) a anulat, săptămâna trecută, o decizie a Tribunalului care confirmase amenda record, de 1,06 miliarde de euro, aplicată companiei Intel de Comisia Europeană, pentru abuz de poziție dominantă. Cauza a fost trimisă înapoi Tribunalului spre rejudecare, pentru ca acesta să examineze argumentele prezentate de Intel referitoare la capacitatea reducerilor de a restrânge concurența.
Decizia, una surprinzătoare, dată fiind practica de obicei contrară referitoare la sancțiuni aplicate companiilor dominante, are implicații pentru politicile de discounturi și fidelizare a clienților ale tuturor companiilor de acest fel, chiar și pentru cele cele americane sau asiatice, dacă produc efecte și pe teritoriul UE, arată Georgiana Bădescu, partener specializat în dreptul concurenței la casa de avocatură Schoenherr și Asociații.
O primă implicație este faptul că aceste companii vor putea acorda discounturi și rabaturi în anumite condiții, fără să se considere automat restricționări de concurență doar pentru că au poziție dominantă pe o anumită piață. În plus, chiar dacă produc efecte de excludere pentru competitori, se poate ține cont, dacă se poate demonstra, că avantajele produse consumatorului contrabalansează sau depășesc neajunsurile suferite de competitori.
Amenda record a fost aplicată producătorului american de microprocesoare Intel în 2009, de Comisia Europeană, în urma unei investigații declanșate la plângerea unui concurent.
Comisia a reținut atunci că Intel era dominantă pe un segment al pieței microprocesoarelor, date fiind cota de piață ridicată (70% sau mai mult) și barierelor ridicate existente pe piață.
Abuzul de poziție dominantă a fost sancționat deoarece compania a acordat clienților discounturi de fidelizare, condiționate de achiziționarea totalității sau cvasitotalității de produse de la Intel. În plus, a făcut plăți către un retailer de echipamente microelectronice pentru ca acesta să comercializeze exclusiv produse echipate cu microprocesoare Intel, acestea fiind apreciate ca restricții care urmăreau excluderea unui competitor.
Intel a atacat decizia Comisiei, inițial în fața Tribunalului (care a respins integral acțiunea Intel în iunie 2014), ulterior în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.
“Într-o decizie surprinzătoare, în data de 6 septembrie 2017 Curtea a anulat hotărârea Tribunalului. Decizia Curții vine ca un reviriment jurisprudențial mult așteptat – ultima anulare a unei decizii a Comisiei împotriva unei companii dominante având loc în 1979!”, arată Georgiana Bădescu.
Potrivit partenerului Schoenherr, nodul gordian supus dezlegării Curții, la 8 ani după sancțiune, reflecta două viziuni diametral opuse, întâlnite nu doar în practica UE ci în cea a multor state naționale. Pe de o parte, în viziunea autorității, discounturile de fidelizare sunt anticoncurențiale per se, nefiind necesar să se demonstreze capacitatea lor efectivă de a restrânge concurența. Pe de altă parte, în viziunea companiei dominante sancționate, discounturile nu sunt anticoncurențiale per se ci trebuie examinate din perspectiva tuturor circumstanțelor relevante, respectiv: nivel, durată, cotă de piață vizată, nevoile clienților și – nu în ultimul rând – capacitatea de a elimina un concurent la fel de eficient (testul as efficient competitor sau AEC).
Ce e de reținut din hotărârea Curții?
În primul rând, arată Bădescu, discounturile sau rabaturile de fidelizare aplicate de o companie dominantă nu trebuie privite automat ca restricționări de concurență. Compania dominantă poate arăta în faza administrativă, în fața autorității de concurență, că politica de discounturi investigată nu a avut capacitatea de a restrânge concurența și de a produce efectele de excludere, invocând testul AEC.
Mai mult, spune aceasta, compania poate inclusiv demonstra că efectul de excludere care rezultă dintr-un sistem de discounturi, dezavantajos pentru concurenți, poate fi contrabalansat sau chiar depășit de avantaje produse consumatorului. Autoritatea de concurență, aplicând testul AEC și doar după evaluarea tuturor circumstanțelor relevante, va determina dacă politica de discounturi are sau nu capacitatea de a restrânge concurența.
Pentru aceasta, autoritatea trebuie să analizeze: importanța poziției dominante a companiei pe piața relevantă, rata de acoperire a pieței de către practica investigată, condițiile concrete de acordare a discounturilor, durata, cuantumul acestora, precum și eventuala existență a unei strategii de excludere a unor concurenți cel puțin la fel de eficienți.
Cât privește instanța, atunci când e învestită cu o cerere de anulare din partea companiei sancționate pentru o astfel de practică, aceasta trebuie să verifice corecta aplicare a testului AEC de către autoritatea de concurență, putând astfel invalida o decizie de sancționare incorect fundamentată prin raportare la toate circumstanțele relevante.
Hotărârea recentă dată în cazul Intel are și mai multe implicații. “Inclusiv înțelegerile încheiate între companii non-UE (spre exemplu o societate din SUA și una din China) pot fi sancționate de Comisie, atâta vreme cât acestea produc efecte sau sunt puse în aplicare pe teritoriul UE sau al SEE”, arată Georgiana Bădescu. În opinia avocatului de la Schoenherr și Asociații, există și un aspect criticabil al deciziei. Astfel, necomunicarea unui document dezincriminator de către autoritate companiei sancționate, chiar dacă este recunoscută ca un viciu procedural, susceptibil de încălcarea dreptului de apărare, nu e suficient temei pentru anularea deciziei autorității; în linie cu jurisprudența existentă a Curții, alta ar fi fost concluzia în ipoteza necomunicării unui document incriminator.
Decizia surpriză a CJUE dă încredere altor companii care au fost amendate de Comisia Europeană că pot câștiga dacă contestă sancțiunile.
În cazul Intel, prin Decizia din 13 mai 2009, Comisia Europeană a aplicat producatorului american de microprocesoare o amendă de 1,06 miliarde de euro pentru un abuz de poziție dominantă și l-a obligat să pună capăt imediat acestei încălcări.
Comisia a considerat atunci că Intel a abuzat de poziția sa pe piața mondială a procesoarelor x86 între octombrie 2002 și decembrie 2007, aplicând o strategie destinate să excludă de pe piață singurul său concurent serios, Advanced Micro Devices (AMD)
CE a apreciat că Intel ocupă o poziție dominantă deoarece deținea o cotă de piață de aproximativ 70 % sau mai mult, iar pentru concurenți era foarte dificil să intre și să se dezvolte, din cauză ar fi fost irecuperabile investițiile necesare de cercetare și dezvoltare, în domeniul proprietății intelectuale și pentru instalații de producție.
Mai multe măsuri luate de Intel față de propriii clienți (producători de calculatoare) și de distribuitorul european de aparate microelectronice Media-Saturn-Holding ar fi fost, în opinia Comisiei, surse ale abuzului de poziție dominantă. Intel a acordat reduceri către patru producători de calculatoare principali (Dell, Lenovo, HP si NEC), cu condiția ca aceștia să achiziționeze de la ea totalitatea sau cvasitotalitatea procesoarelor x86. În plus, Intel a efectuat plăți către Media-Saturn, punând condiția ca aceasta să vânda exclusiv calculatoare echipate cu procesoare x86 ale Intel. Potrivit Comisiei, aceste reduceri și plăți au asigurat fidelitatea celor patru producători și a Media-Saturn, reducând astfel semnificativ capacitatea concurenților Intel de a concura pe baza meritelor procesoarelor lor x86. Mai departe, a apreciat CE, a fost redusă posibilitatea de alegere a consumatorilor și motivarea de a realiza inovatii.
Intel a formulat recurs împotriva hotărârii Tribunalului la Curtea de Justiție a UE, arătând că Tribunalul ar fi săvârșit, între altele, o eroare de drept prin faptul ca s-a abținut să examineze reducerile în litigiu în raport cu ansamblul împrejurărilor din speță. Susținere acceptată de CJUE, care a constatat că Tribunalul era obligat să examineze ansamblul argumentelor formulate în legatură cu testul AEC (capacitatea de a elimina un concurent la fel de eficient), precu și erorile pe care Comisia le-ar fi săvârșit cu privire la acest test, ceea ce Tribunalul nu a făcut.
CJUE a respins, însă, alte argumente ale Intel: cele referitoare la lipsa competenței teritoriale a Comisiei Europene de a sancționa abuzul unei companii americane, precum și viciile procedurale invocate, care ar fi afectat dreptul său la apărare.
