GRAFICE Încrederea managerilor în economie se menține la început de an

GRAFICE Încrederea managerilor în economie se menține la început de an
scris 31 ian 2024

Indicatorul de încredere în economie a rămas nemodificat la începutul lui 2024, pe fondul îmbunătățirii datelor din retail, dar al înrăutățirii ușoare a celor din celelalte sectoare.

Indicatorul de încredere în economie (economic sentiment indicator - ESI) a fost de 102,3 puncte în ianuarie, similar nivelului de 102,4 puncte din decembrie, fiind în apropierea celui mai mare nivel din ultimul an.

Urmărește-ne și pe Google News
Problemele economiei germane umbresc perspectivele de redresare în Europa centrală CITEȘTE ȘI Problemele economiei germane umbresc perspectivele de redresare în Europa centrală

Indicatorul a fost în creștere în trimestrul al patrulea al anului trecut, ceea ce sugerează o accelerare a creșterii economice – datele semnal urmează să fie publicate de statistică la mijlocul lunii februarie.

ESI este calculat de Comisia Europeană pe baza răspunsurilor managerilor din principalele sectoare ale economiei și are un grad înalt de corelare cu evoluția produsului intern brut. O valoare de peste 100 de puncte indică, în general, că economia este în creștere.

Mediul de afaceri din România vede recesiune tehnică. La cât va ajunge cursul leu-euro CITEȘTE ȘI Mediul de afaceri din România vede recesiune tehnică. La cât va ajunge cursul leu-euro

Economia a crescut cu 1,1% în trimestrul al treilea, dinamică anuală similară celei din trimestrul al doilea, dar mult sub cea de 2,4% din primul trimestru, respectiv 4,6% în trimestrul al patrulea din 2022. Analiștii se așteaptă ca economia să accelereze în acest an – Erste estimează o creștere de 3,3%, față de 2,1% în anul precedent.

„Consumul gospodăriilor, ajutat de impactul întârziat al creșterii robuste ale salariilor reale și al condițiilor solide de pe piața muncii, împreună cu efectele investițiilor publice din trecut, ar trebui să fie motoare cheie de creștere, în timp ce impulsul fiscal este considerat neutru din punct de vedere al creșterii”, arată analistul BCR Eugen Sinca.

Încredere mai mare în rândul managerilor din retail

Indicatorul de încredere în sectorul manufacturier a scăzut cu 0,2 puncte față de decembrie, pe fondul reducerii așteptărilor privind producția, în timp ce comenzile s-au îmbunătățit. Utilizarea capacității de producție a urcat de la 66,5% la 71,3%. Erste estimează că industria va reveni pe creștere în acest an, după scăderea din 2022-2023.

TABEL Noi scumpiri ale benzinei și motorinei. Cotațiile țițeiului, la cel mai înalt nivel din ultima lună CITEȘTE ȘI TABEL Noi scumpiri ale benzinei și motorinei. Cotațiile țițeiului, la cel mai înalt nivel din ultima lună

Sectorul serviciilor a înregistrat un declin al indicatorului de încredere de 1 punct în ianuarie, pe fondul scăderii consumului consumatorilor în ultimul trimestru și al estimărilor că acest lucru se va întâmpla și în următorul trimestru.

Sectorul retail a înregistrat o creștere puternică, de 2,3 puncte, în ianuarie, pe fondul îmbunătățirii așteptărilor privind vânzările, respectiv a îmbunătățirii evaluărilor privind afacerile din urmă.

Statul român va începe să facă cheltuieli bugetare și fiscale verzi, atunci când nu vor fi maro, multicolore, incolore sau de culoare indeterminată CITEȘTE ȘI Statul român va începe să facă cheltuieli bugetare și fiscale verzi, atunci când nu vor fi maro, multicolore, incolore sau de culoare indeterminată

Sectorul construcțiilor a pierdut 0,2 puncte în indicatorul de încredere și a revenit la nivelul din noiembrie.

Indicatorul privind intențiile de angajare (EEI) a scăzut de la 106,1 puncte la 103,3 puncte.

La nivelul Uniunii Europene, ESI a rămas relativ stabil în ianuarie, la 95,9 puncte (față de 95,8 puncte în decembrie), dar se află în continuare în zona de contracție. Pentru zona euro, ESI a fost la 96,2 puncte în ianuarie, comparativ cu 96,3 puncte în decembrie. Economia zonei euro a stagnat în trimestrul al patrulea din 2023, după o scădere în trimestrul al treilea, evitând astfel o recesiune tehnică. Pe ansamblul anului trecut, produsul intern brut a crescut cu 0,5%.

viewscnt
Afla mai multe despre
incredere economie
esi
increderea firmelor