GRAFICE Dobânzile la creditele ipotecare au făcut un salt major, dar au crescut și cele la depozite. Finanțarea firmelor se scumpește accelerat. Dobânzi de peste 10% pentru prima oară în ultimul deceniu

scris 5 dec 2022

Dobânzile la creditele ipotecare noi, precum și la cele în sold, au crescut puternic în octombrie, lună în care băncile au actualizat indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC). Firmele se finanțează la dobânzi de peste 10% pentru prima oară în ultimul deceniu. Au crescut și dobânzile la depozite, dar într-un ritm mai lent, cea mai importantă creștere fiind pe segmentul populației, unde rata medie a ajuns la aproape 7%.

Profit.ro va organiza, pe 12 decembrie, conferința Profit Financial.forum - Piețele financiare și provocările noilor crize - Ediția a V-a, la care vor participa cei mai mari jucători din piața financiar-bancară.

Conferința, programată la Grand Hotel Marriott București, va fi organizată cu sprijinul Agista, Alpha Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, NNDKP, UniCredit Bank, Fondul Român de Contragarantare, Philip Morris România și First Bank, urmând să fie transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV

Creșterea încă ridicată a prețurilor și majorarea ratei cheie de către banca centrală au dus la înăsprirea condițiilor financiare în octombrie.

Urmărește-ne și pe Google News

Rata inflației a scăzut ușor în octombrie la 15,3%, dar doar pe seama unui efect de bază, inflația lunară fiind în continuare ridicată, iar BNR și-a reevaluat în sus estimarea pentru anul curent și pentru următorul: inflația de două cifre ar urma să se mențină până la începutul lui 2024, în timp ce orizonul de prognoză nu arată încă o revenire în țintă, cel puțin până în trimestrul al treilea din 2024.

Piața muncii din SUA surprinde pozitiv. Acțiunile americane scad, datele pot încuraja politica monetară agresivă a Fed CITEȘTE ȘI Piața muncii din SUA surprinde pozitiv. Acțiunile americane scad, datele pot încuraja politica monetară agresivă a Fed

În acest context, BNR a majorat din nou rata cheie, de această dată cu 0,75 pp în octombrie până la 6,25%, urmată de un nou avans în noiembrie la 6,75%, pe care unii analiști îl consideră ca fiind vârful actualului ciclu de creștere a dobânzilor.

Credite mai scumpe

Dobânda medie efectivă la creditele ipotecare noi în lei (care include și comisioanele) a crescut în octombrie la 7% pe an, comparativ cu 5,9% în luna precedentă, și a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 9 ani. În octombrie 2021, dobânda la creditele noi pentru locuințe era de sub 3,9% pe an.

GRAFICE Dobânzile la creditele ipotecare au făcut un salt major, dar au crescut și cele la depozite. Finanțarea firmelor se scumpește accelerat. Dobânzi de peste 10% pentru prima oară în ultimul deceniu

Pentru creditele ipotecare în sold cu scadența inițială mai mare de 5 ani (datele nu sunt direct comparabile cu cele de mai sus), dobânda a crescut la 7,5% de la 6,6% în luna precedentă, de asemenea cel mai ridicat nivel din ultimii 9 ani.

Guvernul alocă 400 milioane lei programului ”Rabla pentru becuri” destinat cetățenilor și alte 500 milioane lei pentru autorități locale CITEȘTE ȘI Guvernul alocă 400 milioane lei programului ”Rabla pentru becuri” destinat cetățenilor și alte 500 milioane lei pentru autorități locale

Debitorii cu astfel de împrumuturi plăteau, în medie, o dobândă de 4,1% în octombrie 2021, nu departe de cea din perioada de minime istorice dintre vara lui 2015 și iarna lui 2017, când începea un puseu inflaționist.

GRAFICE Dobânzile la creditele ipotecare au făcut un salt major, dar au crescut și cele la depozite. Finanțarea firmelor se scumpește accelerat. Dobânzi de peste 10% pentru prima oară în ultimul deceniu

Contractele de credit în derulare au fost actualizate automat în octombrie cu noua valoare a IRCC de circa 4,1% (de la sub 2,7%), aplicabilă împrumuturilor cu rată variabilă acordate după primăvara lui 2019. Băncile au majorat și dobânda aplicată creditelor noi cu noua valoare a IRCC.

Rusia susține că a „naționalizat” 130 de mari întreprinderi ucrainene din Crimeea doar în luna noiembrie CITEȘTE ȘI Rusia susține că a „naționalizat” 130 de mari întreprinderi ucrainene din Crimeea doar în luna noiembrie

Creditele de consum s-au scumpit, de asemenea, cu circa 0,2 puncte procentuale până la 12,9%, dar se menține sub nivelul din urmă cu două luni și foarte aproape de rata inflației anticipată pentru următoarele 12 luni, de 11-12%.

Situația devine din ce în ce mai complicată pentru firmele care caută finanțare nouă. Dobânda medie a sărit cu aproape jumătate de punct procentual, la 10,3%, cel mai ridicat nivel din ultimii 11 ani, și este cu peste 6 puncte procentuale mai mare față de anul precedent.

Creditele în sold au urmat același parcurs, cu un avans de 0,7 pp până la 10,3% pe an, inclusiv ca urmare a actualizării ROBOR. Rata ROBOR la 3 luni la o medie lunară de 8,1% în octombrie de la 7,9% în luna precedentă, respectiv 2,2% în octombrie 2021.

GRAFICE Dobânzile la creditele ipotecare au făcut un salt major, dar au crescut și cele la depozite. Finanțarea firmelor se scumpește accelerat. Dobânzi de peste 10% pentru prima oară în ultimul deceniu

În condițiile scumpirii accelerate a împrumuturilor în lei, nu e surprinzător că firmele s-au reorientat către finanțarea (încă) ieftină în euro, fie de pe piața românească, fie din cea externă.

Dobânzi mai mari la depozite, dar în continuare mult sub inflație

Băncile nu scumpit doar creditele, ci au majorat și dobânzile la depozite.

ULTIMA ORĂ Salariul minim - 3.000 lei. În construcții va fi diferit CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Salariul minim - 3.000 lei. În construcții va fi diferit

Rata medie cu care remunerează depunerile noi la termen a crescut cu 0,3 puncte procentuale până la 7,3%, cel mai ridicat nivel de după primăvara lui 2010. Cea mai importantă creștere a fost cea din dreptul depozitelor populației, cu un avans de 0,5 puncte procentuale până la 7% pe an, dar dobânda plătită firmelor continuă să fie mai ridicată, la 7,5% pe an. În urmă cu un an băncile plăteau doar 1,6% pentru atragerea depozitelor la termen, ceea ce în termeni reali aducea o gaură de aproape 14% deponentului, având în vedere inflația.

GRAFICE Dobânzile la creditele ipotecare au făcut un salt major, dar au crescut și cele la depozite. Finanțarea firmelor se scumpește accelerat. Dobânzi de peste 10% pentru prima oară în ultimul deceniu

Deficitul de lichiditate s-a ameliorat în octombrie, astfel că băncile nu au mai fost presate atât de puternic ca în alte luni să caute bani la clientelă pentru acoperirea pozițiilor bilanțiere. Guvernatorul BNR arăta că în noiembrie sistemul bancar ar putea fi pe excedent în raport cu banca centrală, ca urmare a cheltuielilor făcute de guvern care alimentează conturile firmelor și populației, astfel că presiunea pe creșterea atât a dobânzilor la pasive, cât și a celor la active s-ar putea reduce – lucru vizibil cel puțin în piața monetară.

Două săptămâni bune pentru Ministerul Finanțelor, care rupe norma la împrumuturi CITEȘTE ȘI Două săptămâni bune pentru Ministerul Finanțelor, care rupe norma la împrumuturi

Rata medie la depozitele în sold a continuat să crească, pe măsură ce depunerile au fost reînnoite la dobânzi mai mari, și a ajuns la 6,1%.

GRAFICE Dobânzile la creditele ipotecare au făcut un salt major, dar au crescut și cele la depozite. Finanțarea firmelor se scumpește accelerat. Dobânzi de peste 10% pentru prima oară în ultimul deceniu

Marja de dobândă a băncilor, calculată în funcție de mai mulți indicatori, și-a întrerupt scăderea în octombrie.

PROFIT NEWS TV Maratonul Fiscalității - Valentin Tătaru, ING: Anul viitor va fi mult mai dificil de atins ținta de deficit, economia încetinește. Creșterea pensiilor e rezonabilă, dar inflația va rămâne sus și anul viitor CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Maratonul Fiscalității - Valentin Tătaru, ING: Anul viitor va fi mult mai dificil de atins ținta de deficit, economia încetinește. Creșterea pensiilor e rezonabilă, dar inflația va rămâne sus și anul viitor

Marja pentru afacerile noi (diferența între dobânda medie la credite și cea la depozite), a crescut cu circa 0,4 pp la 2,3%, în timp cea pentru afacerile în sold a avut un avans de aproape 0,2 pp la 3,2%.

GRAFICE Dobânzile la creditele ipotecare au făcut un salt major, dar au crescut și cele la depozite. Finanțarea firmelor se scumpește accelerat. Dobânzi de peste 10% pentru prima oară în ultimul deceniu

Calculată ca diferență între dobânda medie  la creditele noi și rata ROBOR la 3 luni, marja a crescut cu 0,6 pp la 1,5%.

EFECTUL NOII LEGISLAȚII Facturile la electricitate se vor dubla pentru o parte din populație începând cu 1 ianuarie CITEȘTE ȘI EFECTUL NOII LEGISLAȚII Facturile la electricitate se vor dubla pentru o parte din populație începând cu 1 ianuarie

Marjele băncilor erau în jurul a 4% în urmă cu un an și jumătate.

GRAFICE Dobânzile la creditele ipotecare au făcut un salt major, dar au crescut și cele la depozite. Finanțarea firmelor se scumpește accelerat. Dobânzi de peste 10% pentru prima oară în ultimul deceniu

viewscnt
Afla mai multe despre
dobanda credite
dobanda depozite
credite companii
credite populatie
dobanda cheie
robor
ircc