Discuțiile dintre Grecia și creditori avansează, dar nu suficient pentru deblocarea unor noi fonduri

Discuțiile dintre Grecia și creditori avansează, dar nu suficient pentru deblocarea unor noi fonduri
scris 22 apr 2016

Discuțiile dintre Grecia și creditorii internaționali privind reformele pe care statul elen trebuie să le implementeze în cadrul programului de asistență financiară înregistrează progrese, însă nu suficient pentru a debloca vineri o nouă tranșă din împrumutul de 86 miliarde de euro agreat în vara anului trecut, potrivit reprezentanților Fondului Monetar Internațional (FMI) și oficialilor din zona euro.

"Mai sunt multe lucruri de făcut. Încă nu am ajuns acolo (la deblocarea următoarei tranșe – n.r.)", a spus directorul general al FMI, Christine Lagarde, înaintea reuniunii miniștrilor de Finanțe din zona euro, potrivit Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News

Lagarde a reiterat că statele europene ar trebui să ajungă la un acord în privința reducerii datoriei Greciei, o măsură criticată aspru de Germania, Finlanda și Slovacia.

"Nu vă așteptați la un acord astăzi", a spus și președintele Eurogroup Jeroen Dijsselbloem, care a apreciat la rândul lui că discuțiile dintre guvernul de la Atena și creditori au progresat.

Grecia este liderul zonei euro în privința creditelor neperformante, cu 11% din totalul de 900 mld euro al regiunii CITEȘTE ȘI Grecia este liderul zonei euro în privința creditelor neperformante, cu 11% din totalul de 900 mld euro al regiunii

Grecia are nevoie de bani pentru a rambursa FMI și UE 3,5 miliarde de euro în luna iulie, precum și pentru achitarea unor obligații financiare interne.

Creditorii vor un angajament din partea Greciei pentru reducerea cheltuielilor bugetare, centrat pe reformarea pensiilor și a taxelor pe venit. Măsurile au rolul reducerii cheltuielilor cu circa 5,4 miliarde de euro, respectiv 3% din produsul intern brut al țării și atingerea unui surplus la bugetul primar de 3,5% din PIB în 2018.

FMI, care va decide dacă va cofinanța acordul de salvare după evaluare și în funcție de condițiile restructurării datoriilor, consideră că Atena va rata ținta de excedent bugetar pentru 2018, care va fi de numai 1,5%, chiar dacă cheltuielile ar fi reduse cu 3% din PIB.

"Cu puțin efort, sunt încrezător că un acord ar putea fi atins curând. Ținta de excedent bugetar pentru 2018 trebuie atinsă, iar cifrele publicate de Eurostat pentru 2015 arată că direcția este una bună", a spus comisarul european pentru Afaceri Economice Pierre Moscovici, prezent la întâlnirea membrilor Eurogroup.

FMI îndeamnă guvernele să pompeze bani în economie CITEȘTE ȘI FMI îndeamnă guvernele să pompeze bani în economie

Însă Lagarde a pus vineri sub semnul întrebării datele Eurostat privind deficitul Greciei, argumentând că, în trecut, cifrele au suferit modificări importante.

Potrivit Eurostat, deficitul Greciei s-a situat anul trecut la 7,2% din PIB. Excluzând serviciul datoriilor, statul elen a înregistrat un surplus primar de 0,7% din PIB, peste ținta de 0,25% din PIB stabilită prin programul de finanțare externă.

"Dacă cifra este corectă, atunci perspectivele se schimbă. În trecut, am văzut că cifrele variază semnificativ în procesul de revizuire, astfel că vom analiza aceste date cu mare atenție", a spus șeful FMI, citată de MarketWatch.

Grecia a ajuns vara trecută la un acord cu Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană, FMI și Fondul de susținere a zonei euro privind lansarea unui nou program de asistență financiară, al treilea din ultimii cinci ani, în valoare de până la 86 miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
creditori
acord
imprumut
fmi
deficit