Activitatea de producție în zona euro s-a înrăutățit luna trecută, cererea a scăzut într-un ritm mai rapid, chiar dacă fabricile au redus prețurile, potrivit rezultatelor unui sondaj S&P Global, transmite Reuters.
Indicatorul Purchasing Managers (PMI) privind industria din zona euro, calculat de S&P Global, a scăzut în iunie la 45,8 puncte, de la 47,3 puncte luna precedentă, în timp ce datele preliminare indicaseră un nivel de 45,6 puncte. În ultimii doi ani indicele a fost sub pragul de 50 de puncte, care separă o creștere de o contracție a economiei, scrie Agerpres.
Indicele privind producția, inclus în indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, considerat un bun indicator al stării de sănătate a economiei, a scăzut în iunie la 46,1 puncte, de la 49,3 puncte luna precedentă, în timp ce datele preliminare indicaseră un nivel de 46 puncte. Este cel mai redus nivel din ultimele șase luni.
"Indicii PMI pentru toate statele din zona euro, exceptând Italia, s-au deteriorat în iunie. Totuși, vedem asta mai mult ca pe o tendință temporară decât un semn al unei prelungite scăderi a activității economice", a apreciat Cyrus de la Rubia, economist șef la Hamburg Commercial Bank. Acesta a adăugat: "Creșteri ale producției s-au înregistrat luna trecută în alte părți ale lumii, cum ar fi Statele Unite, Marea Britanie și India. Această redresare globală îi va sprijini pe producătorii din zona euro".
Indicele privind comenzile noi a scăzut în iunie la 44,4 puncte, de la 47,3 puncte luna precedentă, chiar dacă fabricile au redus prețurile pentru a 14-a lună consecutiv.
Analiștii se așteaptă la un avans al economiei zonei euro, după ce luna trecută Banca Centrală Europeană a redus dobânda, pentru prima dată în ultimii cinci ani, recunoscând progresele înregistrate în lupta cu inflația ridicată. Piețele se așteaptă acum ca la următoarele patru reuniuni de politică monetară BCE să reducă dobânzile nu doar o dată și estimează trei-patru reduceri în 2025.
În sectorul industrial din Germania, responsabil pentru aproximativ o cincime din cea mai mare economie europeană, s-au înregistrat luna trecută noi scăderi ale comenzilor și ale producției.
Indicatorul Purchasing Managers (PMI) privind industria germană a scăzut în iunie la 43,5 puncte, de la 45,4 puncte luna precedentă, în linie cu estimările preliminare.
"Declinul accelerat al comenzilor noi, și în special al comenzilor de export, indică că va trebui să așteptăm mai multe luni până vom putea vedea o redresare a sectorului industrial din Germania", a avertizat Cyrus de la Rubia.
O posibilă explicație a exporturilor slabe ar fi sporirea concurenței din China, care și-a majorat exporturile pe plan global în urma cererii interne reduse, a adăugat el.
Totuși, companiile germane sunt mai optimiste privind viitorul decât erau în mai, încrederea acestora ajungând la cel mai ridicat nivel din februarie 2022.