Cheltuielile de personal ale statului vor fi reduse cu 5% în 2025, excepție de la această decizie urmând să facă doar Sănătatea, Educația, Ministerul Apărării și Ministerul de Interne, au declarat pentru Profit.ro surse guvernamentale. De asemenea, Administrația prezidențială va avea un minus de 10% la cheltuieli, Senatul -5%, iar Camera Deputaților -9%.
Potrivit surselor Profit.ro, direcțiile județene de tineret și sport vor fi transferate consiliilor județene de la 1 iulie, iar cluburile sportive din subordinea ANS vor fi transferate orașelor unde își au sediul. În caz de refuz, vor fi desființate de la 1 iulie.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
Proiectul de buget va fi adoptat, cel mai probabil, vineri în ședința de guvern, după ce membrii Coaliției se vor mai întâlni și miercuri pentru a discuții.
UPDATE În Coaliție s-a discutat și despre faptul că autoritățile locale atunci când au nevoie de bani nu folosesc instrumentul de a crește impozitul pe proprietate (cele mai multe aplică impozitul la minimul din marja prevăzută acum de legislație. Impozitele pe 2025 au fost stabilite și se achită deja). De la începutul anului următor însă, potrivit legii adoptate de Parlament la final de 2023 (cu aplicare de la 1 ianuarie 2024, amânată pentru 1 ianuarie 2025, după care din nou pentru 1 ianuarie 2026, termen valabil acum), ar trebui să se treacă la impozitarea la valoarea de piață (ceea ce ar duce la creșteri de impozite în localitățile cu prețuri mari). Acest nou mecanism este prevăzut în reforma fiscală din PNRR, dar mai nou și în planul fiscal cu Comisia Europeană, ceea ce face mult mai puțin probabilă o nouă amânare.
CITEȘTE ȘI Ministrul Energiei a cerut companiilor din subordine să reducă cu 20% cheltuielile cu salariileMăsuri decise de Coaliție
- cheltuielile cu personalul vor fi reduse cu 5% excepție Sănătate, Educație, MApN și MAI
- -10% cheltuieli la Administrația Prezidențială
- -5% cheltuieli la Senat
- -9% cheltuieli la Camera Deputaților
- transferuri de instituții - se transferă cluburile sportive aflate în subordinea ANS la orașele unde își au sediul, ori în caz de refuz al administrației publice locale, se vor desființa începând cu 1 iulie 2025
- se transferă direcțiile județene de tineret și sport în subordinea consiliilor județene începând cu 1 iulie, cu tot cu fondurile aferente
- miercuri se decide asupra acordării unui ajutor one-off (o singură dată) pensionarilor cu venituri mici
Un aspect important, în Sănătate, Educație, Armată (MApN), Poliție și Jandarmerie (MAI) sunt circa 830.000 de posturi ocupate din totalul de peste 1,3 milioane de la nivelul aparatului bugetar. Așadar, reducerea cheltuielilor de personal vizează doar o treime din sectorul bugetar.
Reducerea cheltuieilor de personal cu 5% a fost cerută de Ministerul Finanțelor
Potrivit informațiilor Profit.ro, însă, ajustarea aceasta se face raportat la cheltuiala estimată pentru anul 2025 și nu la realizatul pentru anul 2024. De exemplu, salariile din sectorul bugetar au fost înghețate la nivelul lunii noiembrie a anului trecut, după ce în cursul anului au fost acordate majorări pentru unele categorii (astfel că în noiembrie cheltuiala aceasta a fost peste cele din primele luni din an). Estimatul pentru 2025 trebuie să acopere 12 luni la nivel de noiembrie 2024.
Alte informații despre buget, anunțate anterior de către ministrul Finanțelor, Barna Tanczos
La finalul săptămânii trecute, ministrul Finanțelor a transmis o serie de detalii privind construcția bugetului.
CITEȘTE ȘI ING Bank avertizează - România riscă să fie retrogradată dacă nu se ține de planul fiscal agreat cu Comisia Europeană. Statul are nevoie de 231 de miliarde de lei în 2025 – vor crește împrumuturile interneBugetul se construiește pe un deficit de 7% din PIB - 133-134 miliarde lei
După cum a anunțat anterior ministrul Finanțelor, bugetul se construiește cu un deficit de 7% din PIB, în termeni cash și ESA.
Indicatorii macroeconomici pe baza cărora Ministerul Finanțelor construiește bugetul
| 2023 | 2024 | 2025 | 2026 | 2027 | 2028 |
Creștere economică % | 2,4 | 1,0 | 2,5 | 3,0 | 2,6 | 2,4 |
Produsul intern brut - miliarde lei | 1.604,6 | 1.764,5 | 1.912,6 | 2.067,1 | 2.218,6 | 2.373,0 |
Consumul privat | 3,0 | 5,4 | 2,5 | 2,9 | 2,7 | 2,5 |
Consumul guvernamental | 6,3 | -1,0 | 0,4 | 0,3 | 0,5 | 0,6 |
Formarea brută de capital fix | 14,5 | 2,1 | 5,9 | 7,0 | 4,7 | 3,5 |
Export de bunuri și servicii | -0,8 | -2,4 | 2,3 | 3,2 | 3,6 | 3,1 |
Import de bunuri și servicii | -1,1 | 3,5 | 3,8 | 4,2 | 4,0 | 3,2 |
Indicele prețurilor de consum |
|
|
|
|
|
|
- sfârșitul anului | 6,6 | 5,0 | 3,8 | 2,9 | 2,7 | 2,5 |
- medie anuală | 10,4 | 5,6 | 4,4 | 3,3 | 3,0 | 3,0 |
Rata șomajului înregistrat la sfârșitul anului | 3,0 | 3,2 | 3,1 | 2,9 | 2,8 | 2,7 |
Soldul contului curent - % în PIB | -7,0 | -7,9 | -7,4 | -6,9 | -6,3 | -5,7 |
Cursul de schimb mediu | 4,95 | 4,975 | 5,01 | 5,06 | 5,11 | 5,16 |
Sursa: Comisia Națională de Strategie și Prognoză; Prognoza de toamnă 2024