România trebuie să înceapă corecția deficitului bugetar încă din 2021, iar acest proces va dura 3-4 ani, timp în care trebuie restructurate sursele de venit, prin eliminarea portițelor și evaziunii fiscale, spune președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.
Bugetul de stat va încheia acest an cu o lipsă de peste 9% din produsul intern brut, în condițiile în care deficitul structural era deja cel mai mare din Uniunea Europeană încă de dinainte de pandemie, astfel că este nevoie de o reducere a deficitului încă de anul viitor, scăderea la 7% din PIB fiind una dificilă, arată Dăianu.
“Avem nevoie de un program credibil de corecție pentru următorii 3-4 ani”, spune Dăianu, în cadrul unei videoconferințe organizate de Consiliul Fiscal și Universitatea Al. I. Cuza din Iași.
CITEȘTE ȘI Valentin Lazea, BNR, despre soluțiile pentru scăderea cheltuielilor: Săptămâna de lucru de 4 zile pentru bugetari și reducerea cu 20% a salariuluiCorecția trebuie să fie una graduală, spune Dăianu, astfel încât să nu tragă în jos creșterea economică, și trebuie să convingă piețele, astfel încât să nu fie nevoie de un program cu Fondul Monetar Internațional, la care România a apelat la criza precedentă.
"Regimul fiscal trebuie să fie transparent și echitabil. Toți cetățenii și firmele să plătească, să se elimine portițele care fac regimul fiscal inechitabil. Să nu se tolereze evaziunea fiscală, optimizări fiscale incorecte, rente necuvenite”, spune Dăianu.
Veniturile fiscale ar putea ajunge la 30% din PIB, de la sub 27% în 2019, din măsurile de mărirea a bazei de impozitare, crede Dăianu. Cu alte venituri, inclusiv din fondurile europene, resursele bugetului ar putea ajunge la 35-36% din PIB în câțiva ani, față de sub 32% în 2019.
“Fondurile europene sunt un fel de asistență financiară externă ca să poți face corecția. Acești 2-3% din PIB sunt un fel de quantitative easing fiscal”, adaugă președintele Consiliului Fiscal.
Dăianu crede că o consolidarea bugetară ar face fezabilă intrarea în sistemul ratelor de schimb ERM2 în 2025 și apoi în zona euro.