Banca lui Umbrărescu își va reduce capitalul social cu un sfert pentru a acoperi din pierderile anilor anteriori

Banca lui Umbrărescu își va reduce capitalul social cu un sfert pentru a acoperi din pierderile anilor anteriori
scris 27 iul 2017

Banca Română de Credite și Investiții (BRCI), controlată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, își va reduce capitalul social cu 31,4 milioane de lei, un sfert din valoarea actuală, în condițiile în care a acumulat pierderi de 71 milioane de lei până la finele anului trecut. Măsura, propusă de directoratul băncii, va fi supusă aprobării acționarilor în adunarea generală extraordinară din luna octombrie.

Reducerea capitalului social se va face prin diminuarea valorii nominale a acțiunilor de la 0,2 lei la 0,15 lei, cu păstrarea numărului actual de acțiuni (629,65 milioane). Astfel, capitalul va coborâ de la 125,93 milioane de lei în prezent, la 94,447 milioane de lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Măsura nu implică restituirea de sume către acționarii existenți, fiind justificată de rezultatele financiare ale băncii din exercițiile financiare anterioare.

EXCLUSIV BCR, evaluată de Deloitte mult sub prețul dat de piață pentru BT și aproape de cel al BRD. SIF Oltenia a dat cu piciorul la 120 milioane euro cash CITEȘTE ȘI EXCLUSIV BCR, evaluată de Deloitte mult sub prețul dat de piață pentru BT și aproape de cel al BRD. SIF Oltenia a dat cu piciorul la 120 milioane euro cash

BRCI a acumulat, până la finele lui 2016, pierderi de 71 milioane de lei, în condițiile în care și anul trecut a încheiat cu pierdere netă de 7,58 milioane de lei, în scădere față de 205, când pierderea a fost de 27,48 milioane de lei.

În lipsa unui cumpărător, pe care proprietarul a încercat să îl găsească în ultima perioadă, banca lui Dorinel Umbrărescu a contrinuat să-și restrângă activitatea. Activele s-au redus anul trecut cu mai mult de jumătate, de la 393,1 milioane de lei, la 150 milioane de lei, astfel încât cota de piață a coborât sub 0,1%, spre coada clasamentului băncilor locale.

Veniturile totale din exploatare au crescut ușor față de 2015, de la 7,5 milioane de lei la 8,76 milioane de lei, în condițiile în care, deși veniturile din speze și comisioane s-au înjumătățit, de la 1 milion de lei la doar 514 mii lei, s-au majorat veniturile din dobânzi cu aproape un milion de lei, alte venituri din exploatare cu puțin peste un milion de lei și veniturile din active financiare disponibile pentru vânzare cu circa 200 mii lei. Cifre modeste, corespunzătoare unei activități aproape inexistente.

INTERVIU Sergiu Manea, BCR: Reconsiderăm strategia pentru clienți, inclusiv recuperarea creditelor neperformante CITEȘTE ȘI INTERVIU Sergiu Manea, BCR: Reconsiderăm strategia pentru clienți, inclusiv recuperarea creditelor neperformante

Cu toate agențiile din afara centralei din București închise, BRCI și-a redus la mai puținh de jumătate și cheltuielile din exploatare, la doar 16,4 milioane de lei. Pentru personal, banca a mai plătit anul trecut doar 7 milioane de lei, comparativ cu 17 milioane de lei în 2015.

Nicio bancă comercială din România nu are niciu leu depozit la BRCI. De la clienți, banca mai avea depozite de doar 37,4 milioane de lei, față de 271 milioane de lei în 2015.

Anul trecut au scăzut puternic și plasamentele la banca centrală, depozitele și conturile la BNR coborând la 13,2 milioane de lei, de la 88 milioane de lei în 2015. Creditele și avansurile acordate clienților s-au prăbușit, de asemenea, anul trecut, de la 167 milioane de lei, la 25 milioane de lei.

Banca mai avea active financiare disponibile în vederea vânzării de 77,5 milioane de lei, cu 35 milioane de lei mai mici decât în anul precedent.

În condițiile pierderilor acumulate, capitalurile proprii ale băncii s-au redus la 62,13 milioane de lei la finele lui 2016, de la 70,5 milioane de lei în 2015.

În 2014, când a deschis banca, Dorinel Umbrărescu avea ambiții mari în sectorul bancar, propunându-și să facă din BRCI un model de succes, în condițiile în care pornea la drum fără credite neperformante. Planurile nu s-au putut materializa, omul de afaceri schimbând nu mai puțin de 14 bancheri din conducerea instituției în primul an și jumătate. Printre aceștia, chiar primul conducător al băncii și artizanul proiectului, Marinel Burduja, bancher cu experiență de 20 de ani, din care mai mult de jumătate la Raiffeisen Bank (prim-vicepreședinte). La lansarea BRCI, Burduja declara că banca este “primul meu proiect de suflet, ceea ce voi lăsa cu adevărat în urma mea”.

Intențiile inițiale pentru banca porbnită cu Umbrărescu acționar majoritar cu peste 98% vizau și atragerea ulterioară a altor parteneri, mai exact a celor cinci societăți de investiții financiare (SIF). Acestea au văzut, însă, oportunități mai bune în alte active financiare, plasamentul bancar principal rămânând Banca Transilvania.

“Ce SIF-uri, ce investitori? Vorbe. Și nu le-am spus eu”, declara omul de afaceri anul trecut pentru Profit.ro, arătând că nimic din ce s-a convenit la început de drum nu s-a mai urmat după deschiderea băncii.

Încercările de a vinde banca au eșuat, deși au existat cumpărători interesați, însă niciunul dispusi să ofere prețul așteptat de Umbrărescu. Nici o fuziune cu Banca Feroviară a omului de afaceri Valer Bridar nu s-a putut materializa, iar varianta vânzării portofoliului de credite, urmată de lichidarea băncii, nu a putut prezenta interes pentru bănci de talie mare sau medie date fiind valoarea infimă a acestuia.

viewscnt
Afla mai multe despre
brci
dorinel umbrarescu
pierdere
capital social