Dragu: Deficitul bugetar este de 0,42% din PIB, după 8 luni. Fondurile din Trezorerie pot acoperi necesarul de finanțare pentru 5 luni

Dragu: Deficitul bugetar este de 0,42% din PIB, după 8 luni. Fondurile din Trezorerie pot acoperi necesarul de finanțare pentru 5 luni
scris 26 sep 2016

Deficitul bugetar înregistrat în primele opt luni din 2016 este de 0,42% din PIB, în condițiile în care ținta pentru anul în curs este de 2,95% din PIB, datorită colectării taxelor peste programul bugetar, dar și a cheltuielilor prudente, a explicat ministrul Finanțelor, Anca Dragu, în parlament. Ea a precizat că nu există niciun pericol de depășire a țintei de deficit, mai ales că fondurile de rezervă acumulate în Trezorerie sunt estimate să acopere necesarul de finanțare pentru cinci luni.

Anca Dragu a fost invitată în parlament pentru a explica intențiile de modificare a Codului fiscal, precum și declarația sa scrisă trimisă Legislativului în care avertiza asupra riscurilor de depășire a plafonului maxim admis în UE pentru deficitul bugetar de 3% din PIB.

Urmărește-ne și pe Google News

Ministrul a arătat că încasările bugetare sunt peste programul bugetar asumat prin legea bugetului și chiar peste realizările anului trecut.

“În primele luni ale anului 2016, încasările ANAF au ajuns la 132,4 miliarde de lei, asta înseamnă o depășire cu 1,2% a nivelului de anul precedent, pentru aceeași perioadă, adică cu 1,6 miliarde lei, chiar și în condițiile reducerii cotelor de TVA. Înseamnă, de asemenea, o depășire cu 0,1% a programului de încasări pentru acest an. Pentru primele opt luni ale anului față de aceeași perioadă din 2015 am avut încasări cu aproape 11% mai mari la impozitul pe profit, cu 3% mai mari la impozitul pe venit și cu 6,4% mai mari la accize. Veniturile din TVA au fost pe primele 8 luni ale anului cu 0,2% mai mari față de programul stabilit, dar este adevărat cu 9% mai mici față de aceeași perioadă a anului trecut, când însă cota de TVA era cu totul alta, respectiv cu vreo 26% mai mare per total. Dacă analizăm cu cât a scăzut cota de TVA și cu cât s-a colectat în primele opt luni ale anului, putem observa că nivelul colectării a fost unul superior. În același timp, arată și o creștere a conformării voluntare. (...) Iar ANAF continuă dezvoltarea și implementarea metodelor moderne de analiză și control, precum și de creștere a informatizării proceselor", a spus Dragu.

În ceea ce privește deficitul bugetar, Anca Dragu a arătat că, după 8 luni, acesta se situa la 0,42% din PIB, în condițiile în care ținta anuală este de 2,8% din PIB în termeni cash și 2,95% în baza ESA 95, metodologia de calcul a Comisiei Europene. 

"Deficitul bugetar, după primele opt luni ale acestui an, este redus, doar 0,42% din PIB, iar prin rectificarea bugetară, aprobată recent, am menținut acest deficit bugetar, la 2,8% din PIB în termen cash și 2,95% din PIB în termeni de metodologie europeană. Nu vedem niciun pericol de depășire a acestor ținte de deficit bugetar în 2016. Mai mult, fondurile de rezervă acumulate în Trezorerie sunt estimate să acopere necesarul de finanțare pentru cinci luni, un nivel suficient potrivit celor mai bune practici internaționale în managementul lichidităților. Soldul bugetar redus este rezultatul atât al unei execuții bugetare prudente pe partea de cheltuieli, cât și al îmbunătățirii colectării veniturilor bugetare. Rectificarea bugetară a urmărit, pe lângă menținerea deficitului bugetar, ținta stabilită inițial, continuarea proiectelor de investiții fezabile, fiind asigurate sume la nivelul necesarului de lucrări ce se pot efectua până la sfârșitul acestui an", a declarat Dragu.

viewscnt
Afla mai multe despre
dragu
cod fiscal
deficit bugetar
tva