Doi polițiști au fost prinși în timp ce conduceau sub influența alcoolului; unul a fost sancționat contravențional, pentru celălalt s-a deschis dosar penal

Doi polițiști au fost prinși în timp ce conduceau sub influența alcoolului; unul a fost sancționat contravențional, pentru celălalt s-a deschis dosar penal
scris 4 mai 2019

Doi polițiști au fost prinși în timp ce conduceau sub influența alcoolului, în cadrul unei acțiuni desfășurate de Poliția Rutieră. Unul dintre ei a fost sancționat contravențional, iar celuilalt, de la Poliția Capitalei, i s-a întocmit dosar penal, relatează News.ro. În ambele cazuri vor avea loc anchete disciplinare.

Poliția Capitalei anunță că, vineri seară, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere au oprit în trafic mai mulți șoferi, iar doi dintre cei opriți și testați cu privire la consumul de alcool sunt polițiști.

Urmărește-ne și pe Google News

"Ambilor conducători auto le-a fost suspendat dreptul de a conduce, față de unul dintre polițiști s-a luat măsura sancționării contravenționale, pe numele celui de-al doilea, care activează în cadrul DGPMB, fiind întocmit dosar penal", arată sursa citată.

Primăria din New York interzice publicitatea la alcool pe proprietățile sale CITEȘTE ȘI Primăria din New York interzice publicitatea la alcool pe proprietățile sale

În cazul polițistului din cadrul Sectorului 4  se va declanșa o anchetă disciplinară, în cadrul căreia se vor face verificări prin structura de control intern, menționează Poliția Capitalei.

Totodată, Poliția Română anunță că, în cazul polițistului din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române prins conducând sub influența băuturilor alcoolice și sancționat contravențional, se va declanșa o anchetă disciplinară, în cadrul căreia se vor efectua verificări, prin Direcția Control Intern a Poliției Române.

viewscnt
Afla mai multe despre
politisti
alcool
penal
sanctiuni
politia romana