De'Longhi România, parte a grupului italian De'Longhi, a consemnat anul trecut o cifră de afaceri de 2,44 miliarde de lei, în urcare cu 16,9% față de 2022. Profitul net al companiei a urcat cu 53,9%, la 96,3 milioane de lei.
Datoriile totale au urcat cu 23,4% în 2023 și au atins 1,04 miliarde de lei. Sumele de recuperat însumează 772,9 milioane de lei și au crescut cu 53,5% față de 2022.
Numărul mediu de angajați a avansat cu 1,1%, la 3.447 persoane.
Grupul italian De'Longhi este prezent pe piața din România cu fabrici funcționale în județele Cluj și Bihor.
În luna iunie, fabrica de mașini de cafea De'Longhi din municipiul Satu Mare își va începe activitățile de producție, în urma unei investiții de 40 de milioane de euro. Mai multe detalii AICI.