Cu un profit dublat, Decathlon dublează și spațiul magazinului din zona Pallady, deschis în urmă cu 6 ani

Cu un profit dublat, Decathlon dublează și spațiul magazinului din zona Pallady, deschis în urmă cu 6 ani
scris 23 aug 2017

Retailerul francez de echipamente sportive Decathlon, intrat pe piața locală în 2009, extinde de mâine suprafața magazinului din bulevardul Theodor Pallady din București, deschis în urmă cu șase ani, de la 2.400 metri pătrați la 4.200 metri pătrați, aproape dublând astfel spațiul pus la dispoziție.

Lucrările de extindere au început de mai multe luni, iar noul spațiu este programat să fie deschis mâine.

Urmărește-ne și pe Google News

Compania a intrat în România în 2009, când a deschis magazinul din cartierul Militari, din București. Unitatea din zona Pallady a fost deschisă în 2011, fiind atunci al treilea magazin din București al francezilor.

Astăzi, în România, Decathlon deține 19 magazine în Oradea, Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Sibiu, Târgu Jiu, Pitești, Suceava, Botoșani, Iași, Bacău, Brașov, Focșani, Ploiești, Craiova, Constanța și București.

VIDEO După o tatonare a pieței de 10 ani, retailerul austriac XXXLutz, având ca simbol un scaun gigantic, intră în România pentru a concura Ikea CITEȘTE ȘI VIDEO După o tatonare a pieței de 10 ani, retailerul austriac XXXLutz, având ca simbol un scaun gigantic, intră în România pentru a concura Ikea

Magazinele companiei din România au suprafețe cuprinse între 1.000 și 5.000 de metri, sunt amplasate în principal spre ieșirile din orașe și cuprind produse pentru 50-90 de sporturi.

Portofoliul Decathlon cuprinde 16 mărci proprii și străine și 35.000 produse. 

Printre competitorii Decathlon se numără Hervis și Intersport.

Decathlon este deținut de familia franceză Mulliez, care mai controlează hipermarketurile Auchan și rețeaua de bricolaj Leroy Merlin.

În primii doi ani, afacerile Decathlon s-au dublat pe piața din România, iar apoi au avut o creștere constantă între 20 și 40%.

Afacerile Decathlon în România au ajuns în 2015 la circa 500 milioane lei, iar anul trecut au totalizat 613,2 milioane lei, profitul net fiind dublat de la 14,8 milioane lei la 31,5 milioane lei. Compania avea anul trecut 698 de angajați în România.

Decathlon este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața mondială a echipamentelor sportive.

viewscnt
Afla mai multe despre
decathlon
magazin
bacău