Comercianții de legume și fructe, amendați cu peste 1 milion de lei de ANPC

Comercianții de legume și fructe, amendați cu peste 1 milion de lei de ANPC
scris 18 mai 2019

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că a aplicat amenzi de peste un milion de lei, în urma a noi controale efectuate la marii operatori economici care comercializează legume și fructe, în întreaga țară.

"Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) continuă campania de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor la comercializarea legumelor și fructelor proaspete în marile lanțuri de magazine tip hipermarket/supermarket, depozite și piețe en-gros, începută în această primăvară", informează comunicatul, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, în perioada 2-16 mai, s-a desfășurat o nouă serie de acțiuni de control în toate județele țării și în Municipiul București, în care au fost verificați 656 operatori economici, din care la un număr de 341 (52%) s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare.

ULTIMA ORĂ Președintele ANPC a dat ordin ca Vodafone să oprească creșterea costului abonamentelor de telefonie CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Președintele ANPC a dat ordin ca Vodafone să oprească creșterea costului abonamentelor de telefonie

A fost verificată o cantitate de 376,7 tone fructe și legume proaspete din care  57,7 tone (15,3%) nu se încadrau în prevederile legale.

"Ca urmare a deficiențelor constatate, comisari ANPC au dispus următoarele măsuri: oprirea definitivă și retragerea de la comercializare a 21 tone fructe și legume, în valoare de 238.398 lei, produse improprii consumului uman; oprirea temporară de la comercializare a a 17 tone fructe și legume în valoare de  101.884 lei până la remedierea neconformităților constatate; aplicarea de 427 sancțiuni contravenționale dintre care 217 avertismente și  210 amenzi contravenționale în valoare de 1.076.600 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor", se mai precizează în comunicat.

Între principalele abateri constatate, în timpul acțiunilor de control, a fost faptul că: legumele și fructele aveau mențiunea pe etichetă “calitatea I”, dar, în fapt, erau pătate, deshidratate sau cu consistență moale; legumele și fructele erau depreciate calitativ (cu consistență modificată, cu lovituri mecanice, cu colonii de mucegai etc.).

De asemenea, lipsea mențiunea țării de origine și a calității legumelor și fructelor și nu erau afișate informații privind calibrul, soiul  și calitatea legumelor și fructelor comercializate în vrac. În plus, precizează ANPC, informații eronate/înșelătoare erau afișate pe eticheta aflată la vânzare comparativ cu mențiunile inscripționate pe ambalajul legumelor și fructelor.

S-a constatat totodată că exista o neconcordanță între informațiile de la raft și cele din avizul de însoțire a mărfii, cu privire la proveniența acesteia, dar și o neconcordanță între prețul de la raft față de prețul de la casă.

În unele cazuri, nu erau afișate prețurile de vânzare sau lipseau autorizările necesare spațiului de vânzare.

"Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor îi asigură pe cetățeni, că nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale și că va supraveghea, la fel ca până acum, piața și se va asigura, în continuare, de respectarea drepturilor consumatorilor", subliniază ANPC.

viewscnt
Afla mai multe despre
anpc
amenzi hypermarket
fructe
legume