Ciech Soda România (fosta Uzinele Sodice Govora), subsidiara românească a grupului polonez din industria chimică Ciech, controlat de fondul de investiții Kulczyk Investments, anunță că a demarat programul de plecări voluntare la Râmnicu Vâlcea, după ce nu a putut ajunge la un consens cu CET Govora privind livrările de abur industrial, al căror preț rămâne unul mai mult decât dublu față de 2018.
Ultimele runde de discuții, desfășurate săptămâna trecută, nu au avut ca rezultat vreo opțiune viabilă de ieșire din impas. Implicațiile economice ale propunerilor venite de la CET continuă să expună CIECH Soda România unor costuri insuportabile și unui volum de livrare a aburului mai mic decât cel necesar. Compania plătește deja, în România, unul dintre cele mai ridicate prețuri pentru abur la nivelul grupului, cu aproape o treime mai mult decât în Polonia. De asemenea, toate profiturile companiei din 2018 au fost deja înghițite, în primul trimestru din 2019, de către alte majorări de prețuri, anterioare, operate de CET.
Chiar și după o ușoară revizuire a ofertei transmise de CET, CIECH Soda România tot ar înregistra pierderi mult mai mari dacă producția ar continua decât în situația unei opriri temporare. Ultima ofertă de 177,5 lei / Gcal, în scădere cu doar 15 lei, ar cauza în continuare pierderi uriașe pentru CIECH, de peste 155 milioane lei (cu certificatele CO2 incluse, achitate tot către CET).
În aceste condiții, compania este obligată să-și mențină decizia, anunțată în 9 august, de a continua pregătirile pentru oprirea producției la unitatea sa din Râmnicu Vâlcea, începând cu 18 septembrie.
Fabrica a fost preluată în 2006.
Oferta de plecări voluntare, lansată încă din 28 august, a fost semnată, până în prezent, de circa 70 angajați din cei 600.
Actualul blocaj a apărut după ce CET Govora a denunțat în mod unilateral contractul pentru aburul furnizat către CIECH Soda România, deși abia fusese semnat în aprilie 2019. Conform termenilor contractuali inițiali, CET a cerut, pentru aburul furnizat, un preț în creștere cu 135% comparativ cu 2018 (incluzând prețurile certificatelor CO2) și a anunțat noi reduceri ale volumului de abur.
CIECH a apelat la toți jucătorii de pe plan local și național, dar și la autoritățile care ar fi putut ajuta, trimițând peste zeci de memorandum-uri, cărți albe, notificări și cereri care au atras atenția asupra gravității situației. Compania a dezvolat chiar și propriile planuri de soluționare a acestor probleme.
În luna martie, compania a anunțat că va disponibiliza până la 95 de angajați, echivalentul a 16% din personalul existent, începând din luna mai, după ce CET Govora a majorat prețul aburului industrial furnizat companiei și a anunțat restricționarea livrărilor.
Grupul polonez, care produce, în România, sodă calcinată și alte derivate din sodă, a decis să lanseze procedurile de disponibilizare colectivă la subsidiara locală pentru a-și reduce costurile fixe, urmare a creșterii prețului aburului industrial de la 1 ianuarie 2019 și a riscurilor asupra producției generate de scăderea livrărilor de abur cu circa 20% între 15 mai 2019 și începutul următorului sezon de încălzire, măsură anunțată anterior de CET Govora.
CET Govora, furnizor de energie, căldură și abur industrial deținut integral de Consiliul Județean Vâlcea, aflat în insolvență, este unic furnizor de abur industrial pentru Ciech Soda România.
La finele anului 2016, CET Govora și Ciech au semnat un contract pe zece ani pentru furnizarea aburului industrial, în valoare de 360 milioane euro, după ce contractul încheiat anterior fusese denunțat de administratorul judiciar al CET Govora, cu argumentul că producătorul de energie livra abur industrial la un preț cu mult sub costul de producție.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO CTP pregătește achiziția Equest Logistic, la scurt timp după ce a cumpărat și A1 Business Park, din aceeași zonă"Euro Insol a obținut pentru CET Govora o creștere de preț de peste 35% pentru aburul industrial, de la prețul de 79 lei/Gcal din contractul denuntat în august 2016, la o medie de 108 lei/Gcal – 106 lei/Gcal pentru aburul de 6 și 13 bari și 110 lei/Gcal pentru aburul de 35 bari”, a transmis atunci Euro Insol, administratorul CET Govora.
Prețurile stabilite la semnarea contractului au fost valabile până la finele anului 2018, cele două părți angajându-se să negocieze o nouă formulă de preț începând cu 2019, care să includă costurile de producție înregistrate de CET Govora, potrivit Euro Insol.
Ciech Group, fondat în 1945 la Lodz, este unul dintre cei mai mari jucători din industria chimică la nivel european. Grupul deține 8 uzine, în Polonia, România și Germania, având aproximativ 3.700 de angajați.
Din 2014, acționarul majoritar al grupului este Kulczyk Investments, fond de investiții înființat de fostul miliardarul polonez Jan Kulczyk, care a decedat în 2015. Kulczyk Investments este condus în prezent de fiul lui Jan Kulczyk, Sebastian, creditat cu o avere de peste 3 miliarde de euro.
Subsidiara din România, achiziționată în 2006, a încheiat anul 2017 cu afaceri de aproape 390 de milioane lei și un profit de 15,6 milioane lei, în scădere de la circa 35,9 milioane lei în anul precedent.
Anul trecut, afacerile au urcat la 420,1 milioane lei, cu un profit de 24,5 milioane lei.