CCR: Persoanele condamnate pot fi membri ai Guvernului după reabilitare. Livia Stanciu: Reabilitarea nu șterge condamnarea

CCR: Persoanele condamnate pot fi membri ai Guvernului după reabilitare. Livia Stanciu: Reabilitarea nu șterge condamnarea
scris 20 iun 2017

Condamnații penal cărora le-a expirat condamnarea, care au fost reabilitați sau amnistiați sau în cazul cărora a intervenit dezincriminarea infracțiunii pentru care au fost condamnați pot fi membri ai guvernului, arată Curtea Constituțională (CCR) în motivarea deciziei prin care a respins ca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului la legea 90/2001. Judecătoarea Livia Stanciu, deși a fost de acord cu respingerea ca inadmisibilă a sesizării făcute de Avocatul Poporului, respinge argumentele colegilor săi și explică faptul că o persoană condamnată penal nu ar trebui să mai poată ocupa niciodată o funcție de demnitate publică, spunând că reabilitarea nu șterge condamnarea.

”Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, sintagma «nu au suferit condamnări penale» încetează să mai constituie o interdicţie la dobândirea calităţii de membru al Guvernului în ceea ce priveşte persoanele care cad sub incidenţa/sunt beneficiare ale unei legi de dezincriminare sau de amnistie sau care au fost reabilitate printr-o hotărâre judecătoreasă definitivă, persoane cu privire la care condamnarea penală încetează să mai producă efectele extrapenale prevăzute de lege. Orice altă interpretare dată sintagmei «nu au suferit condamnări penale» din cuprinsul art.2 din Legea nr.90/2001 ar fi contrară literei şi spiritului Constituţiei”, se arată în motivarea deciziei CCR.

Urmărește-ne și pe Google News

Judecătorii explică în motivare că lipsa de coerență legislativă, adică faptul că un condamnat penal nu poate fi ministru, dar poate fi președinte al României sau parlamentar, trebuie rezolvată de către Parlament, scrie News.ro.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

”Revine, aşadar, Parlamentului sarcina de a realiza o corelare necesară între condiţiile de acces în funcţia de membru al Guvernului şi cea de membru al Parlamentului, având în vedere, pe de o parte, compatibilitatea între cele două funcţii publice (…) şi, pe de altă parte, exigenţa ca exponenţii celor două puteri ale statului să beneficieze de condiţii similare de acces în funcţie, evitându-se situaţia ca, deşi compatibile la nivel constituţional, cele două funcţii devin incompatibile prin efectul unei legislaţii infraconstituţionale, în sensul că legea impune condiţii suplimentare care le face de jure incompatibile a fi exercitate simultan”, se mai arată în motivarea CCR.

Ședința de Guvern va avea loc joi, după moțiunea de cenzură. Grindeanu este convins că atunci vor participa toți miniștrii CITEȘTE ȘI Ședința de Guvern va avea loc joi, după moțiunea de cenzură. Grindeanu este convins că atunci vor participa toți miniștrii

Curtea dă indicații Parlamentului referitor la modul în care ar trebui să realizeze coerența legislativă cu privire la condițiile de acces în funcțiile de demnitate publică. Judecătorii spun că legiutorul este liber să opteze între instituirea unei interdicții cu caracter general – lipsa oricărei condamnări penale, așa cum este în prezent, și instituirea unei interdicții speciale întemeiată pe criterii precum natura infracțiunilor, latura subiectivă sau pedeapsa aplicată.

”Legiuitorul urmează să ţină seama şi de faptul că interdicţiile trebuie reglementate într-un mod rezonabil şi proporţional în raport cu situaţia care le-a determinat, evitându-se stabilirea în dreptul pozitiv a unor interdicţii absolute şi perpetue”, mai arată judecătorii constituționali în motivarea deciziei de respingere a sesizării Avocatului Poporului.

Livia Stanciu, deși s-a pronunțat pentru respingerea sesizării, nu este de acord nici cu posibilitatea condamnaților penal reabilitați de a putea ocupa funcții de demnitate publică, nici cu indicațiile transmise de CCR Parlamentului. Judecătoarea a redactat o opinie concurentă prin care contestă punct cu punct argumentele colegilor săi.

”Instituția reabilitării, observăm că a fost creată pentru a încuraja comportamentul licit pentru viitor, pentru ștergerea unui trecut nedemn și pentru obținerea unui statut de încredere și demnitate în relațiile cu ceilalți membri ai societății. Reabilitarea, atât cea de drept, cât și cea judecătorească, nu șterge condamnarea. Aceasta rămâne o realitate judiciară ce nu poate fi desființată decât în cazul admiterii unei căi de atac extraordinare prin care s-ar recunoaște nevinovăția celui condamnat”, scris Stanciu în opinia concurentă.

”Reabilitarea, ca și amnistia, prescripția și alte cauze care înlătură aplicarea, executarea și consecințele pedepsei, reprezintă o renunțare din partea societății (statului) - pentru rațiuni conforme scopului represiunii - la măsurile de precauție luate față de fostul condamnat. Aceasta nu înseamnă însă și îndreptățirea de a ocupa funcții de demnitate publică, unde exigențele de integritate trebuie aplicate în cel mai înalt grad”, mai argumentează judecătoarea.

Livia Stanciu respinge și instituirea obligativității Parlamentului de a unifica legislația în ceea ce privește corelarea condițiilor de acces în funcția de membru al Guvernului și cea de membru al Parlamentului.

”Aceste considerente nu ar fi trebuit să se regăsească, în această redactare, în prezenta decizie. Curtea nu poate impune obligații unor autorități publice câtă vreme ea însăși, în cuprinsul aceleiași decizii, a constatat că nu este competentă să o facă”, mai explică Livia Stanciu.

Judecătoarea mai spune și că este o idee falsă aceea susținută de colegii ei cum că toate considerentele cuprinse în motivarea deciziei ar fi obligatorii pentru Parlament.

”Au putere obligatorie și considerentele, atunci când sunt avute în vedere acele considerente în lipsa cărora nu ar fi posibila înțelegerea dispozitivului hotărârii. Doctrina și practica judiciară au statuat că acest tip de considerente reprezintă considerente decisive, adică acelea care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta. Cu alte cuvinte, sunt obligatorii considerentele unei hotărâri judecătorești care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta, iar nu cele care excedează acestui dispozitiv, cu atât mai puțin cele care, precum în prezenta decizie, îl contrazic”, argumentează Livia Stanciu.

Judecătoarea explică faptul că unificarea legislativă în domeniul condițiilor de accedere într-o funcție publică reprezintă opțiunea legiuitorului, iar eventualele critici care tind la modificarea acesteia, invocând o pretinsă lipsă de coerență legislativă, excedează competenței Curții Constituționale.

Decizia de respingere a sesizării Avocatului Poporului în ceea ce privește prevederea legislativă care interzice celor condamnați penal să fie membri ai Guvernului a fost luat cu șase voturi ”pentru” și trei ”împotrivă”. Cei trei judecători care au votat ”împotrivă” – Valer Dorneanu, Marian Enache și Maya Teodoroiu, toți propuși de PSD – au redactat o opinie separată.

viewscnt
Afla mai multe despre
curtea constitutionala
livia stanciu
guvern