Castelul Géza Teleki de la Pribilești (comuna Satulung, județul Maramureș), aflat la 17 kilometri de Baia Mare, este scos la vânzare de Artmark, pornind de la prețul de 275.000 de euro, potrivit News.ro.
Valoarea imobilului este estimată la 400.000 - 500.000 de euro.
Castelul a fost folosit ca reședință de vară de nobilul Géza Teleki (1843-1913) și fiul lui, Pál Teleki (1879 –1941), conte de Szék, o figură controversată, prim-ministru al Ungariei în perioadele iulie 1920 - aprilie 1921 și februarie 1939 - aprilie 1941.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Numeroase personalități ale Ungariei au vizitat vara castelul, bucurându-se de seri de bal, când marele salon cu pian de la etaj devenea atracția principală, se arată pe site-ul Artmark.
Arhitectura a fost atribuită lui Miklós Ybl, promotor al stilului neo-renascentist, însă nu există o dovadă clară în acest sens. Construit la sfârșitul secolului al XVIII-lea, conacul familiei Teleki era înconjurat de un parc de peste 16 hectare. În 1897, a fost modernizat în stil eclectic și extins cu un etaj de către Géza Teleki (1843-1913), scriitor și om politic, pentru scurt timp ministru de Interne. El a fost căsătorit cu Irén Murati (1852-1941), fiica unui negustor grec înstărit.
Pe lângă funcțiile politice, fiul celor doi, Pál Teleki, a fost geograf, membru al Academiei Ungare de Știință. Groful de la Pribilești a urmărit să mențină autonomia Ungariei, evitând implicarea țării în cel de-Al Doilea Război Mondial. Este o figură controversată deoarece a semnat o serie de decrete anti-semite, între care „numerus clausus” (număr limitat în instituțiile de învățământ și profesii). În 1938, a fost ministru al Culturii și reprezentant al Ungariei la Dictatul de la Viena. În decembrie, a semnat tratatul de prietenie cu Iugoslavia, dar în aprilie 1941 amiralul Miklos Horthy a permis trupelor germane să treacă prin Ungaria spre Iugoslavia, decizie care l-a determinat, în numele onoarei, să se sinucidă a doua zi.
În dosarul de la Institutul Național al Patrimoniului este scris: „În acest conac s-au păstrat operele scrise ale membrilor familiei, actele familiei și o bibliotecă renumită. Toate acestea, în timpul celui de al II-lea Război Mondial au fost distruse”.
După naționalizarea din 1949, castelul a fost folosit în diverse scopuri, inclusiv ca sediu CAP, depozit pentru cereale, sală de cinema și sală de bal.
A fost clasat monument istoric în 1962.
„Castelul este amplasat lângă drum, cu retragere de 20 de metri. Lângă el mai este o casă cu parter. Parcul castelului a fost distrus, fiind folosit drept teren agricol. Clădirea are 3 niveluri. Subsolul este numai pe o parte și sub turn. Este din piatră brută cu boltiri. Parterul are două intrări pe laturile opuse. Mai este o intrare în turn. Deasupra intrării principale este un balcon și o copertină de sticlă este pe latura de vest. Intrarea secundară, dinspre est, este formată din trei arcade, cu pridvor deschis, de unde se intră pe trei direcții. La intrarea principală se află un hol mare unde este scara, iar etajul are un balcon de jur împrejur. La etaj, din balcon, se intră într-o cameră mare în care tavanul este susținut de o grindă de ciment și doi stâlpi metalici. Celelalte camere au uși la parter și etaj. Ferestrele de deasupra intrării au în partea superioară un semicerc, celelalte sunt drepte. Sunt două turnuri, unul cu plan pătrat, celălalt circular, ambele având intrări separate, din exterior. Turnul cu plan pătrat are o scară metalică, care urcă pentru patru niveluri. Pe latura de est, la ultimul etaj, are balcon. Turnul are coif piramidal cu turnulețe la colțuri. Turnul cu plan circular comunică cu o scară secundară. Are coif conic. Cele două intrări la subsol sunt pe lângă turnuri. La etaj, pe colțul de S-E, este un banwindow. Deasupra intrării secundare la nivelul șarpantei este un fronton”.
Același document de clasare descrie materialele de construcție folosite: fundație și subsol din zid și bolți de piatră brută, zid portant din cărămidă, planșeu între parter și etaj din grinzi metalice cu bolțișoare din cărămidă, deasupra etajului grinzi de lemn cu scândură tencuită, pardoseală din plăci de mozaic în hol și parchet de stejar în camere, șarpantă de brad acoperită cu șindrilă, turnul pătrat acoperit cu țiglă, iar celălalt acoperit cu tinichea. Deasupra intrării principale, exista o copertină din metal și sticlă.
După căderea comunismului, domeniul nu a fost revendicat de urmași și a trecut în proprietatea privată a comunei Satulung în anul 2006. Un an mai târziu, a fost achiziționat de un urmaș englez al familiei Teleki, care plănuia să îl reabiliteze, însă nu a reușit și l-a vândut ulterior.
