Costin Borc afirmă că i s-a propus funcția de ministru al Economiei într-o zi de vineri 13 și că a avut o reținere în momentul în care a fost sunat la telefon de către premierul Dacian Cioloș cu această ofertă, gândindu-se că este victima unei farse la radio.
"Am ajuns ministru printr-un joc al întâmplării. M-a sunat domnul prim-ministru vineri, 13. Poate pentru unii o zi de 13 este o zi nefastă, pentru mine a fost o zi foarte fastă. Eram în fabrica noastră din Medgidia - am fost, până acum două săptămâni, director general al Lafarge România, mai apoi CRH România - și, în jurul prânzului, mă sună cineva: «Bună ziua, domnul Borc?», «Da», «Puteți vorbi?», «Da», «Sunt Dacian Cioloș și aș vrea să vorbesc puțin cum dumneavoastră». Nu vă ascund că, fiind în tinerețe un fan al emisiunilor lui Buzdugan (cu farse radio -n.r), am avut o secundă de ezitare, «De ce mă sună pe mine domnul Cioloș?»", a relatat, la Adevărul, noul ministru al Economiei.
El a adăugat că a avut, ulterior, prima sa întâlnire cu Cioloș, în care s-au plăcut reciproc.
Costin Borc a fost numit ministru la jumătatea lunii noiembrie, odată cu instalarea Guvernului Cioloș, el venind în minister din poziția de CEO la CRH Romania, fosta companie Lafarge.
În 1998-1999 a fost consilier al premierului Radu Vasile.