Banca Națională a României a “stresat” sistemul bancar, în luna septembrie, pe două scenarii de risc, pe o metodologie a Autorității Bancare Europene. Băncile ar înregistra scăderi ale ratelor de capital, însă ar rămâne, la nivel agregat, peste cerințele locale. BNR nu publică, însă, rezultatele testelor pentru fiecare din băncile analizate, așa cum se întâmplă la nivel european.
Sistemul bancar ar face față unei cvasi-stagnări economice, cuplată cu o creștere moderată a prețurilor, a dobânzilor, a primei de risc și o depreciere a leului și un avans al inflației, arată datele publicate de BNR în ultimul Raport privind Stabilitatea Financiară cu privire la testele de stres derulate în luna septembrie.
BNR publică doar rezultatele la nivel agregat, fără a individualiza rezultatele testului, așa cum se îmtâmplă, în condiții de transparență, în cazul testelor realizate la nivel european, deși banca centrală precizează că a utilizat metodologia Autorității Bancare Europene (ABE) din 2016.
Exercițiul a luat în calcul perioada 2017-2019 și cuprinde două scenarii, unul de bază și unul advers.
Banca centrală nu precizează nici dacă există sau nu bănci care ar cădea cu solvabilitatea sub pragul reglementat în cele două scenarii.
În scenariul de bază, care ia în seamă o evoluție a variabilelor din economie în următorii ani fără șocuri, pe baza contextului economic recent, solvabilitatea băncilor ar scădea cu 0,8 puncte procentuale față de nivelul din septembrie de 19% (18,6% la nivelul UE, în iunie, fonduri proprii totale) și s-ar menține peste nivelul de 12%, care reprezintă un prag de alertă în UE.
Scenariul de bază prevede o creștere economică cumulată în trei ani de 11,8% și se bazează pe estimările din Raportul asupra inflației diin luna mai.
În scenariul advers intră șocuri precum acutizarea problemelor din sectorul bancar european, în special a celui italian, menținerea incertitudinilor privind situația datoriilor statelor europene și situația politică din unele țări membre și privind procesul de revizuire a proiectului UE și a Brexit.
Din scenariul advers rezultă o scădere “semniificativă” a solvabiliității băncilor, la o medie pe sistem de 15,7% în 2019, în condițiiile în care am avea, potrivit BNR:
(i) o creștere economică cumulativă de aproximativ 1,9% pentru cei trei ani analizați (2017-2019);
(ii) o creștere cumulativă a prețurilor cu 5,3 puncte procentuale până la finele anului 2019;
(iii) o depreciere a cursului RON/EUR de până la 10%;
(iv) o creștere a ratei șomajului până la 6,29% la finele anului 2019, de la 4,9%;
(v) o evoluție ascendentă a ratelor dobânzilor la creditele și depozitele noi denominate în monedă națională până la 7,43% (de la 5,5% în septembrie 2017) la finele orizontului de proiecție, respectiv până la 3,57% (0,6% în septembrie) pentru ratele aferente depozitelor noi;
(vi) creșterea semnificativă a primei de risc.
Scenariul BNR nu ia, așadar, în calcul o recesiune economică, iar nivelurile ipotetice ale inflației și avansului șomajului sunt mai degrabă modeste în comparație cu nivelurile istorice, precum este și cel al dobânzilor.
Rata creditelor neperformante a scăzut cu 1,6 puncte procentuale în primele trei trimestre ale anului 2017, până la 7,96% (septembrie 2017), în afara pragului de alertă al ABE (8%), dar peste valoarea medie din UE (4,5%, iunie 2017). În scenariul advers, rata creditelor neperformante ar urma să crească până la 16,2%, în ipoteza în care băncile nu ar scoate din bilanț aceste împrumuturi, precizează BNR.
Ultimele teste de stres realizate la nivel european, în 2016, pe cele 51 cele mai mari bănci (120 în exercițiul din 2014), au arătat rezultate proaste pentru bănci din Italia, Irlanda, Spania și Austria.
Cele mai slabe rezultate, după nivelul indicatorului capital propriu de bază de nivel 1 (cel mai strâns indicator al solvablității), au fost înregistrate de Monte dei Paschi (Italia, -2,44), Allied Irish (Irlanda, 4,31), Raiffeisen (Austria, 6,12), Bank of Ireland (Irlanda, 6,15), Banco Popular (Spania, 6,62), Unicredit (Italia, 7,1), Barclays (Marea Britanie, 7,3), Commerzbank (Germania, 7,42), SocGen (Franța, 7,5), Deutsche Bank (Germania, 7,8), Criteria Caixa (Spania, 7,81) și Erste Group (Austria, 8,02). Pragul minim de capital de 5,5%, luat în calcul în testele similare din 2014, nu a mai fost reluat, dar a fost urmărit de analiști.
Dintre acestea, patru au subsidiare în România - Raiffeisen, Unicredit, SocGen (BRD) și Erste (BCR) -, fiind pe lista celor 11 considerate de importanță sistemică de către BNR.
Statul italian a făcut în acest an un bailout de 5,4 miliarde de euro la Banca Monte dei Paschi di Siena, cea mai veche bancă din lume, care încă operează, după ce a obținut acordul UE, în pofida faptului că legislația europeană – de rezoluție și bail in (capitalizare din banii deponenților și creditorilor) adoptată în ultimii ani ar fi trebuit să prevină pomparea de bani publici în bănci falimentare. Următoarele teste de stres europene vor fi derulate anul viitor.
În România, sistemul bancar este bine capitalizat, spune BNR în ultimul raport, și capabil să absoarbă pierderile. Cu toate acestea, lipsesc detaliile despre bănci individuale.
Nicolae Cinteză, directorul Direcției de Supraveghere din BNR, declara, recent, că sunt câteva bănci unde se pune problema trecerii pe rezoluție, dacă acționarii nu reușeșc să le vândă sau să le redreseze, fără a menționa care sunt acestea.
Acționarii băncilor din România au adus capital de aproape 17 miliarde de lei după 2008, în special pentru a acoperi pierderile înregistrate după declanșarea crizei, în condițiile în care rata creditelor neperformante ajunsese la 28,6% din portofoliul de împrumuturi în 2013, după definiția europeană, adoptată ulterior.
În unele cazuri, acționarii băncilor n-au mai avut sau n-au mai vrut să aducă capital, însă BNR a preferat să aștepte perfectarea unor tranzacții de achiziție, așa cum s-a întâmplat în cazul Volksbank sau Banca Comercială Carpatica, în locul falimentului sau rezoluției.
Testele de stres ale BNR ar putea oferi și deponenților o imagine a solidității băncilor la care-și țin banii, în condițiile în care unele instituții de credit nu publică rapoarte financiare anuale sau le publică cu mare întârziere sau doar înainte de tranzacțiile de achiziție.
