Bilanțul primului deceniu în UE: România a fost campioană la recuperarea decalajului față de țările occidentale

Bilanțul primului deceniu în UE: România a fost campioană la recuperarea decalajului față de țările occidentale
scris 13 iun 2017

Datele biroului european de statistică, Eurostat, publicate marți arată că România a înregistrat cea mai rapidă apropiere de statele dezvoltate din vestul Europei dintre toate statele membre după intrarea în blocul comunitar, ajungând în 2016 la 59% din media UE după produsul intern brut (PIB) pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare, indicatorul-cheie după care se măsoară nivelul real de dezvoltare al națiunilor.

În 2006, ultimul an în afara Uniunii Europene, România se situa la 39% din media UE după acest indicator, ușor peste Bulgaria, care se situa la 38%, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Dintre statele din estul blocului comunitar, Polonia se situa în 2006 la 51% din media UE, în timp ce Letonia avea un nivel de 53%, Lituania - 55%, Croația (intrată mai târziu în UE, în 2013) - 58%, Ungaria - 61%, Slovacia - 63%, Estonia - 64%, Republica Cehă - 79% și Slovenia - 86%.

După zece ani, România a recuperat cel mai mult din declajul față de statele bogate, avansând cu exact 20 de puncte procentuale față de media UE, până la 59% în 2016, arată calculele News.ro, pe baza seriilor Eurostat.

Celelalte state din estul UE, care s-au îndepărtat semnificativ de vestul bogat în perioada comunistă din punct de vedere economic, au recuperat în măsuri diferite decalajul față de media UE.

Cea mai slabă performanță a fost înregistrată de către cele două state ex-iugoslave membre ale UE.

Deputații au decis instituirea zilei de 10 octombrie drept Ziua națională a produselor agroalimentare românești CITEȘTE ȘI Deputații au decis instituirea zilei de 10 octombrie drept Ziua națională a produselor agroalimentare românești

Slovenia s-a îndepărat de media UE, coborând de la 86% în 2006 la 83% în 2016, în timp ce Croația a urcat într-un deceniu cu un singur procent, la 59% din media UE, fiind egalată în premieră de România.

Ținând cont de diferențele de creștere economică așteptate în acest an, România ar putea depăși Croația din 2017 după indicatorul cheie al dezvoltării și părăsi oficial poziția de a doua cea mai săracă țară din UE.

Deocamdată, în 2016, România a depășit Croația și a egalat Ungaria la un alt indicator-cheie ce măsoară bunăstarea populației: consumul individual efectiv (Actual Individual Consumption - AIC) pe locuitor.

După acest indicator, România a ajuns în 2016 la 63% din media UE, peste Bulgaria (53%) și Croația (59%) și la egalitate cu Ungaria.

În afară de România, apropieri importante față de statele bogate din Occident s-au mai înregistrat în Lituania, care a recuperat, la indicatorul PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare, tot 20 de procente față de media UE, de la 55% în 2006 la 75% în 2016, în timp ce Polonia a atins un nivel de 69%  (+18 puncte procentuale).

De asemenea, Slovacia a atins anul trecut un nivel de 77% din media UE (+14 puncte procentuale față de 2006), Letonia - 65% (+ 10 puncte procentuale), Republica Cehă - 88% (+9 puncte procentuale), iar Ungaria - 67% (+6 puncte procentuale).

Bulgaria, care în 2006 era aproape la egalitate cu România, a ajuns în 2016 la doar 48% din media UE, recuperând doar 10 puncte procentuale în ultimul deceniu.

Statele din zonă care au rămas în afara UE au bătut pasul pe loc în ultimul deceniu și au ajuns mult în urma României, relevă datele Eurostat.

Serbia, care în 2006 era aproape de România, situând-se la 32% din media blocului comunitar, a ajuns în 2016 la 36%, în timp ce Muntenegru a ajuns anul trecut la un nivel de 42% (+8 puncte procentuale față de 2006), Macedonia - 38% (+9 puncte procentuale), Albania - 30% (+7 puncte procentuale), Bosnia și Herțegovina - 31% (+5 puncte procentuale).

Turcia a recuperat 16 procente față de media UE în ultimii zece ani, de la 46% în 2006 până la 62% anul trecut.

Economia românească a crescut cu 4,8% anul trecut, iar pentru acest an Guvernul mizează pe un avans de 5,2%.

Calculat în moneda europeană, PIB-ul României a ajuns anul trecut la 169,6 miliarde euro, sub nivelul din Cehia (174,4 miliarde euro), Grecia (175,9 miliarde euro) și Portugalia (184,9 miliarde euro), state care au între 10 și 11 milioane de locuitori, potrivit datelor publicate de Eurostat.

România este cotată de Eurostat, pentru 2016, cu o populație de 19,76 milioane de locuitori, în scădere de la 20,88 milioane în 2007.

viewscnt
Afla mai multe despre
romania in ue
pib