Curtea de Apel București a decis că Banca Comercială Feroviara, deținută de Valer Blidar, trebuie să plătească daune interese de 360.000 de euro bancherului Lucian Isar, care a fost îndepărtat de la conducerea conducerea Consiliului de Supraveghere al băncii în 2015. Banca a atacat decizia cu recurs.
Lucian Isar a primit vot de neîncredere din partea Consiliului de Administrație al băncii la finele lui 2015, când Valer Blidar a revocat Consiliul de Supraveghere și a decis trecerea la un sistem de administrare unitară. Banca trecuse la un sistem dualist de administrare în 2014, când l-a și numit pe Isar la conducerea Consiliului de Supraveghere.
Lucian Isar a depus cererea de chemare în judecată în ianuarie 2016, iar Tribunalul București a respins pretențiile. Însă acțiunea a fost admisă ulterior în parte în apel de către Curtea de Apel București, care a stabilit ca banca să-i plătească reclamantului suma de 359.844 euro (circa 1,66 de milioane de lei), daune interese, plus aproape 10.000 de lei cheltuieli de judecată. Instanța menționează pe portal că este vorba despre achitarea sumele datorate de pârâtă reclamantului până la data de 1.02.2016.
Banca Feroviara, reprezentată de avocații de la Zamfirescu, Racoți & Partners a atacat cu recurs decizia la începutul lunii decembrie.
CITEȘTE ȘI Ședință CGMB: Redenumirea Parcului Herăstrău în Parcul Regele Mihai I, majorări de capital pentru companiile municipalității, înnoirea parcului auto al RATB cu 42 de autobuze electrice și redenumirea Circului GlobusContactați de Profit.ro pentru a comenta pe marginea acestui subiect, Isar și oficialii Feroviara nu au oferit un răspuns până la momentul publicării articolului.
Funcția ocupată de Isar la Feroviara a fost prima în sistemul bancar după 2010, când a plecat de la Bancpost, după ce fusese îndepărtat de bancă de la conducerea Direcției de Trezorerie, la solicitarea Băncii Naționale a României. Isar a fost printre bancherii acuzați de BNR că a orchestrat și participat la “atacul speculativ” asupra leului din toamna lui 2008.
După decizia respectivă, Isar a devenit unul dintre cei mai critici economiști la adresa BNR și, în special, la adresa guvernatorului Mugur Isărescu, cu care s-a împăcat ulterior, când șeful BNR i-a devenit coordonator de doctorat, pentru ca mai târziu relația dintre cei doi să se strice din nou. Isar a revenit la pozițiile ostile față de banca centrală.
Isar a fost, în 2012, ministru pentru Mediul de Afaceri în Cabinetul Ponta și este soțul fostului lider PNL Alina Gorghiu.
Feroviara avea la finele anului trecut active de circa 647 de milioane de lei, în creștere de la 524 de milioane de lei în 2015. Cota de piață era de 0,16%, una dintre cele mai mici din sistem.
Fondurile proprii ale băncii au scăzut la 39,4 milioane de lei de la 42,2 milioane de lei. Potrivit datelor publicate la Ministerul Finanțelor, Feroviara avea anul trecut un capital social de aproape 71 de milioane de lei și pierderi reportate de 29 de milioane de lei.
Banca nu a făcut public raportul anual pe anul trecut, însă în raportul privind cerințele de transparență din 2015 auditorul independent atrage atenția asupra pierderilor cumulate în raport cu capitalul social și menționează că “capacitatea Băncii de a-și continua activitatea în condiții normale este dependentă de aporturi de fonduri proprii furnizate de acționari, de obținerea de profituri viitoare și de respectarea reglementărilor Băncii Naționale a României”.
Banca a înregistrat o pierdere de 2,62 milioane de lei în 2016, un profit de 1 milion de lei în 2015, respectiv de 560.000 de lei în 2014, pierdere de 9,4 milioane de lei în 2013, 20,4 milioane de lei în 2012 și de 17 milioane de lei în 2011.
Feroviara a fost înființată în 2009 de omul de afaceri Valer Blidar, proprietarul Astra Vagoane, companie prin care, de altfel, deține indirect o parte din acțiunile băncii.