Iron Mountain, All Business Management și asocierile formate din Stefadina Comserv (lider) și Next Docs ECM Expert, respectiv Trencadis Corp (lider), Digital Archiving Solutions și Complex Systems Development au depus oferte pentru conversia digitală a 8 milioane de pagini din registrele de stare civilă, redactate după anul 1918, în cadrul proiectului "Spre guvernarea digitală. Starea civilă electronică în cadrul Arhivelor Naționale ale României (eANR)", finanțat din fonduri europene.
"Prin conversie digitală în cadrul prezentului caiet de sarcini se înțelege transpunerea informațiilor de pe suport hârtie (material sursă) pe suport digital (digitalizare) precum și preluarea din materialul-sursă analogic a unor informații și redarea acestora structurat, în format digital (indexare), generându-se astfel materiale rezultat. Prin material sursă se înțelege registru de stare civilă care reprezintă volume manuscris, cu informație nestructurată (text tip paragraf) sau semi-structurată (text tabelar)", scrie în anunțul de participare la licitație.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Cu o durată de 20 de luni de la data atribuirii, contractul a fost estimat la 14,24 milioane de lei, fără TVA.
Proiectul va fi implementat prin intermediul unei finanțări nerambursabile acordată din Fondul Social European.
"Prin realizarea acestui proiect se urmărește întărirea capacității Arhivelor Naționale de furnizare a serviciilor publice, prin consolidare și modernizare normativă și îmbunătățirea conținutului serviciilor oferite publicului în sistem digital. Proiectul va avea impact pozitiv asupra modului de îndeplinire a obligațiilor legale în domeniul arhivistic, cu referire la componenta de stare civilă istorică. Astfel, deși materialul arhivistic referitor la starea civilă reprezintă doar 2,64% din cantitatea totală de arhivă deținută, ponderea solicitărilor de cercetare a actelor de stare civilă prin sălile de studiu a fost de 22%, iar ponderea de solicitări pentru eliberare documente cu valoare juridică (copii certificate) a fost de 12% (provenind de la persoane fizice si juridice) din total solicitări adresate ANR, ceea ce subliniază interesul deosebit pentru aceste arhive, aspect care fundamentează nevoia de acces îmbunătățit. Din punct de vedere al dotărilor, existența echipamentelor de conversie digitală și actualizarea versiunilor de licență vor avea impact pozitiv la nivelul continuării acțiunii de conversie digitala a documentelor la nivelul instituției", scrie într-un document al instituției.
Schimbările propuse vor contribui la reducerea birocrației pentru cetățeni, în sensul că, prin implementarea cadrului metodologic și digitalizarea registrelor de stare civilă, actele necesare pentru documentarea evenimentelor de viață vor fi disponibile online, fiind redusă semnificativ nevoia interacțiunii directe cu ANR pentru obținerea informațiilor de stare civilă.