Inspectorii Direcției generale antifraudã fiscală (DGAF), din cadrul ANAF, au finalizat în luna februarie verificãrile la un agent economic din județul Timiș, având ca obiect de activitate colectarea și comercializarea de metale neferoase. Ca urmare a abaterilor de la legislația fiscală în ce privește colectarea și vânzarea ulterioară a circa 420.000 de kg de aliaje, inspectorii antifraudã au calculat un prejudiciu de 21 milioane lei și au sesizat organele de urmărire penală.
Ca urmare a controlului antifraudã desfãșurat, s-a constatat cã societatea a colectat și comercializat aproximativ 420.000 kg de aliaje - staniu și aliaje de staniu (cositor), fãrã a face dovada trasabilitãții achiziției acestora, neprezentând documente de proveniențã și neînregistrându-le în evidențele contabile, a anunțat ANAF printr-un comunicat.
Totodatã s-a conturat suspiciunea cã mãrfurile au fost vândute pe teritoriul național, contravaloarea acestora fiind încasatã în numerar, fãrã înregistrarea corectã a impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat. Astfel, inspectorii antifraudã au calculat un prejudiciu de 21 milioane lei.
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Pentru continuarea cercetãrilor au fost sesizate organele de urmãrire penalã, în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Facem precizarea cã activitãțile privind colectarea și comercializarea deșeurilor metalice reprezintã o activitate cu risc fiscal, având în vedere raportul disproporționat dintre sumele tranzacționate și impozitele și taxele înregistrate și declarate de cãtre societãțile din domeniu, și achiziția acestor produse de la persoane fizice pe baza borderourilor de achizitie, în cele mai multe cazuri determinând suspiciuni de nedeclarare a întregii sume impozabile.